M–am întrebat de multe ori ce–o fi în minţile născătoare de promisiuni electorale fantasmagorice? Cam cât de naiv (ca să nu spun prost) trebuie să–l crezi pe cel căruia i te adresezi, când îi propui proiecte decupate parcă din producţii science – fiction? Autostrăzile suspendate ale lui Oprescu sunt de notorietate: au stârnit zâmbete pline de compasiune, critici, dar, peste toate, ele nu sunt irealizabile. Aaa, că e greu să–ţi închipui cum se poate fac...
de Vasile ANTIPA vasileantipa@tribuna.ro 25 martie 2010 23:04 272 vizualizari A-A+
Lucrătorii Postului de Poliţie Târnava au fost sesizaţi marţi după-amiază de un localnic despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în imobilul său, de unde i-au furat un laptop. În urma sesizarii la faţa locului s-au deplasat lucratorii din cadrul Biroului de Poliţie Rurală Mediaş şi Postului de Poliţie Târnava, care în urma cercetarilor au constatat că în curtea imobilului autorii, rămaşi neidentificaţi, au pătruns prin escaladarea unui zid de aproximativ 2 metri, iar în locuinţă, pe uşile de acces care erau neîncuiate. Laptop-ul a fost furat din interiorul locuinţei. Cercetarile sunt continuate în vederea identificării autorilor, recuperarea prejudiciului şi tragerea la răspundere pentru faptele săvârşite..