Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu marchează Ziua Mondială a Marionetelor (World Puppetry Day) printr-o serie de patru ateliere cu păpuși pe degete, ce vor avea loc în fiecare sâmbătă, începând cu ora 11.
„Ziua Mondială a Teatrului de Păpuși și Marionete se aniversează în fiecare an pe data de 21 martie. Pentru a marca acest eveniment ne-am propus să organizăm în fiecare sâmbătă din această lună câte un atelier de creație.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii din Sibiu.
Ideea marcării acestei zile a fost inițiată de Teatrul de păpuși „Dzhivada Zolfagariho” din Iran şi, la Sibiu ea va lua forma atelierelor coordonate de designerul Diana Ribana. Copiii vor avea ocazia să participe la patru sesiuni independente în cadrul cărora vor crea personaje cu ajutorul degetelor. Fiecare atelier are ca temă povestea unui spectacol prezentat la finalul săptămânii pe scena Teatrului GONG, după cum urmează: sâmbătă, 7 martie, ora 11 – „Sarea-n bucate”; sâmbătă, 14 martie, ora 11 – „Hänsel şi Gretel”; sâmbătă, 21 martie, ora 11 – „Cipollino” şi sâmbătă, 28 martie, ora 11 – „Broscuţa fermecată”.
Marţi seara a avut loc, la Sala Thalia, concursul de canto muzică uşoară, din cadrul celei de a doua ediţii...

Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1.
18.04.2024
DUMBRĂVENI, strada Aurel Vlaicu – integral, strada Tudor Vladimirescu – parțial, strada Ernei – integral, strada...

Vineri, 12 aprilie, de la ora 14, la Palatul Brukenthal, Sala Arcadelor (Piaţa Mare, nr. 4, Sibiu), va avea loc...

Filarmonica de Stat Sibiu a anunţat că instanța de judecată a dat dreptate acesteia în dosarul nr. 1959/85/2023 și recunoaște...

Trei concerte de pricesne vor avea loc, în interpretarea profesorilor și elevilor Școlii Populare de Arte „Ilie Micu” Sibiu cu...