logo
La Muzeul ASTRA, se deapănă "Amintiri de carton”, din perioada Holocaustului romilor
Andra MARINESCU
601 vizualizari
La Muzeul ASTRA, se deapănă
La Muzeul ASTRA, se deapănă "Amintiri de carton... Harta orală a deportării romilor în Transilvania". CNM ASTRA s-a alăturat proiectului iniţiat de Centrul de Cercetări Culturale şi Sociale "Romane Rodimata" Bucureşti, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Poveştile de viaţă adunate în cadrul programului vor face parte din expoziţii de artă grafică în Sibiu, Bucureşti, Buzău şi Ilfov.


Potrivit organizatorilor, activităţile din proiect sunt evenimente cu oameni de poveste, care au supravieţuit. Scopul proiectului este acela de a aduce în atenţia publicului un moment istoric incontestabil, Holocaustul romilor. "Cercetăm, monitorizăm şi consemnăm poveştile de viaţă, le prindem într-un tot care compune o filă de istorie din perioada anilor 1940 şi le prezentăm într-o serie de expoziţii de artă grafică în Sibiu, Bucureşti, Buzău şi Ilfov. Valorificăm potenţialul cultural al comunităţilor, iar promotorii fac parte din comunitate, inclusiv graficianul, monitorii de pe teren, precum şi specialiştii care consemnează relatările", spune Adrian Furtună, managerul proiectului.
Proiectul porneşte de la realităţile istorice potrivit cărora în 1942 au murit aproape jumătate din cei 25.000 de romi deportaţi din România, în Transnistria. Dintre ei, peste 6.000 erau copii. "Suntem în etapa în care am cules deja în judeţul Sibiu şi în judeţul Gorj poveşti ale romilor, care au trecut prin Holocaust", mai explică managerul programului.
În susţinerea proiectului vin argumente scrise, precum Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, publicat în anul 2004, care subscrie persecuția evreilor și a romilor din România din timpul regimului antonescian, în cadrul fenomenului care poartă denumirea de Holocaust. Conform „Sondajului de opinie privind Holocaustul din România și percepția relațiilor interetnice“, efectuat de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", în mai 2015, doar 18% din populaţia României asociază Holocaustul cu persecutarea şi exterminarea romilor. Doar 20% din respondenții intervievați asociază „Ghetourile și lagărele din Transnistria” cu Holocaustul. În același sondaj, la capitolul „Percepții despre minorități”, se arată că distanța socială (pe baza scalei lui Bogardus) dintre populația majoritară și populația de etnie romă este de 4,97 (unde 1 este cea mai apropiată relație acceptată cu o minoritate, ca şi cu un membru de familie), iar 7 cea mai depărtată (nu ar trebui să vină în România). “Proiectul nostru se vrea o formă artistică şi culturală de conservare a memoriei colective bazată pe realităţi istorice, aşa cum sunt acestea prezente în memoria colectivă a supravieţuitorilor”, conchid iniţiatorii proiectului.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica