logo
La Cisnădie, s-a inaugurat "autostrada Sibiu - Pitești"
Andra MARINESCU
7599 vizualizari
La Cisnădie, s-a inaugurat
© Răzvan NEGRU
121 de persoane, copii, angajați ai SOS Satul Copiilor Cisnădie, parteneri și voluntari, s-au înscris la linia de start a Maratonului Sibiului din mai 2017, cu gândul de a strânge 10.000 lei, pentru a amenaja un laborator de informatică în cadrul Asociației. Proiectul "SOS connects to START" a adunat atunci 7.556 lei, însă visul echipei a devenit realitate după ce programului s-au alăturat numeroase companii. Vineri, a avut loc inaugurarea laboratorului de informatică menit să îi ajute pe cei 60 de beneficiari ai organizației. La eveniment au fost prezenți membrii echipei, parteneri și Sebastian Dotcoș, administrator public al Consiliului Județean Sibiu.

Cât de important e proiectul? Ca "autostrada Sibiu - Pitești"

 

  • "Pentru noi, acest cabinet e un fel de autostradă Sibiu - Pitești. Anul trecut am inaugurat un loc de joacă, iar acum un laborator de informatică. La Maraton, am strâns numai  7.556 de lei, dar norocul a dat peste noi prin intermediul companiei Lucian și Văru' Liță, prin care am reușit să obținem zece laptopuri gratis. Mai mult decât atât, am mai făcut un laborator pentru copiii mici, cu ajutorul colegilor de la București și cu sprijinul companiei BenQ. Tot ceea ce am realizat aici am făcut printr-o muncă de echipă, am lucrat cu toții cot la cot și eu cred că a ieșit bine. Copiii sunt bucuroși, pentru că, în ziua de astăzi, trebuie să țină pasul cu tehnologia și cu dezvoltarea tehnicii și științei. Vor avea acces oricând la Internet", a spus Florin Hariga, director al SOS Satul Copiilor Cisnădie.

Alături de acest proiect, care a adunat 76 de susținători, au fost și Somarest și Hilton.

"Firma Somarest ne-a ajutat cu 40 de alergători, iar partenerii noștri de la Hilton au susținut o parte din copiii care au alergat. Ca să putem realiza și celălalt cabinet, cu calculatoare, destinat copiilor, ne-a ajutat și Fundația Științescu, alături de BenQ", a explicat Mariana Rusu, din partea SOS Satul Copiilor Cisnădie.
Printre cei 121 de alergători, s-a numărat și Alex, un tânăr de 18 ani, care a mărturisit că acest laborator de informatică îl va ajuta să își îndeplinească visul. "Am alergat cinci kilometri în  vreo 25 de minute. Eu vreau să învăț un limbaj de programare, HTML, C++. Îmi doresc să urmez o facultate în domeniul IT", a spus tânărul.
Florin Hariga, directorul asociației, spune că, în viitor, vrea să amenajeze terenul de sport cu iarbă artificială, pentru ca tinerii să aibă condiții și mai bune pentru a-și dezvolta aptitudinile.
SOS Satul Copiilor este o organizație umanitară, înființată în 1993, dedicată copiilor care nu mai pot sta în sânul familiilor biologice, prin serviciile cu componentă de creștere și îngrijire de tip familial și a comunităților de tineri.

 

 

© Răzvan NEGRU






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

brukenthal

Targul de Craciun Selimbar

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia