logo
L-au sărbătorit pe unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din calendarul ortodox
Adrian POPESCU
566 vizualizari
L-au sărbătorit pe unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din calendarul ortodox

De ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, peste 900.000 de români şi-au serbat onomastica printre care şi comandantul AFT Sibiu. Tot ieri, agricultori şi meşteşugari l-au invocat pe Marele Mucenic Gheorghe, ocroti­torul lor. În acelaşi context am consem­nat şi festivitatea organizată de Ziua Forţelor Terestre, al căror patron spiri­tual este tot Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă - o zi de mare sărbătoare pentru Biserica Ortodoxă, dar şi pentru Armata Ro­mână, două instituţii fundamentale care s-au dovedit, de-a lungul istoriei, că sunt cei mai vajnici apărători ai spiritului şi libertăţii neamului româ­nesc. La ceremonia militară dedicată Zilei Forţelor Terestre, ce a avut loc în faţa "Monumentului ostaşului din toate timpurile" (de la Cercul Militar), după slujba religioasă şi alocuţiunile de suflet susţinute de prefectul Adela Maria Muntean, viceprimarul Corina Bokor, vicepreşedintele CJS Marcel Luca şi rectorul AFT, gl.bg.prof.univ. dr. ing. Ghiţă Bârsan, comandantul Gar­nizoanei Sibiu, a urmat ceremonialul de depunere de coroane şi de jerbe de flori. Un alt moment interesant din desfăşurătorul programului de ieri a fost cel intitulat "Ziua Porţilor Des­chise", care a cuprins un program special, cu standuri de prezentare a arma­mentului şi a tehnicii militare, cu atelie­rele de supravieţuire şi vizitarea bazei logistice a academiei, oferte care au stârnit interesul sibienilor. Apreciate au fost şi momentele muzicale.

Nu i-au uitat

Cu două zile înainte de această frumoasă sărbătoare, mediul academic militar a participat la slujba de pomenire a celor trei militari care şi-au legat destinul de AFT. Este vorba despre: gl.mr. prof. univ. dr. Gheorghe Nicolae Uscoi, gl.mr. reverend Ian Durie şi mr. (post-mortem) Marian Radu, care au trecut la cele veşnice, pe timpul întoarcerii de la pelerinajul realizat la mănăstirile din Moldova, organizat în cadrul Conferinţei Inter­naţionale a Cadeţilor Militari Creştini de la Sibiu, din 2005.

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

brukenthal

Targul de Craciun Selimbar

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia