Tribuna
Kaufland deschide primul magazin dintr-un mall, în Festival Shopping Center Sibiu
Kaufland deschide primul magazin dintr-un mall, în Festival Shopping Center Sibiu

Grupul german Kaufland, liderul comerţului local cu o reţea de peste 100 de hipermarketuri cu afaceri de circa 2 mld. euro anul trecut, va deschide primul magazin al reţelei într-un mall din România, în centrul comercial Festival Shopping Center din Sibiu.

Compania a semnat marţi contractul de închiriere a spaţiului cu compania de dezvoltare imobiliară Primavera Development, controlată de familia de antreprenori Tănăsoiu şi de olandezul Ellko Kortaweg, scrie zf.ro

Potrivit zf.ro, cele două părţi negociază deja de multă vreme, însă contractul a fost semnat marţi.

Kaufland mai are două magazine în Sibiu. Aceasta este o mutare strategică pentru nemţii de la Kaufland, care au deschis până acum toate magazinele de sine stătătoare, pe terenuri proprii. Decizia de a merge în mall vine în contextul în care şi celelalte reţele de hipermarketuri – Auchan, Cora şi Carrefour – au deja magazine ce operează în spaţii închiriate în centre comerciale.

Kaufland este prezent pe piaţa din România de mai bine de un deceniu, perioadă în care s-au dezvoltat câteva zeci de centre comerciale şi malluri. Totuşi, nemţii au mers înainte în această perioadă cu strategia proprie de a merge independent.

 

Festival Shopping Center din Sibiu va avea o suprafaţă închiriabilă de 42.000 de metri pătraţi.
Festival Shopping Center va fi primul centru comercial de tip mall din Sibiu şi va fi ancorat de un hipermarket. În total, va avea 160 de spaţii comerciale.
“Deşi Sibiul este al treilea oraş regional ca putere de cumpărare (după Timişoara şi Cluj), acesta nu a beneficiat de o livrare semnificativă de spaţii comerciale moderne în ultimii zece ani. Oraşul atrage anual un număr impresionant de turişti (320.000 în 2015) şi face parte dintr-o regiune unde au ales să investească companii internaţionale precum Continental, Siemens, Takata, Daimler, Wienerberger sau Faurecia. În acest context, dezvoltarea unui centru comercial de ultimă generaţie în centrul oraşului reprezintă un pas natural în evoluţia pieţei de retail locale”, spune Oana Iliescu, managing director DTZ Echinox, compania de consultanţă imobiliară desemnată consultant exclusiv pentru închirierea proiectului, mai scrie zf.ro






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA