logo
"Junii Sibiului" şi "Ceata Junilor", în Bulgaria, la Festivalul "Morning Star”
În perioada 19 – 24 iunie 2017, Ansamblul "Ceata Junilor" şi un grup de dansatori de la Ansamblul Folcloric Profesionist "Cindrelul - Junii Sibiului” reprezintă România la cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional al Artelor "Morning Star", desfăşurată la Albena în Bulgaria.

Sibienii sunt invitaţi speciali în festival, în calitate de câştigători ai ediţiei precedente şi vor evolua în cadrul Galei de excelenţă, pe  21 iunie. De asemenea, ei intră şi în competiţia din acest an, participând în secţiunile de concurs "Obicei tradiţional", "Formaţie" şi "Grup de 4-8 persoane". În seara zilei de 22 iunie vor fi cunoscuţi laureaţii acestei ediţii a festivalului.

"Pentru prezenţa noastră în acest festival-concurs, am pregătit un program special, ilustrativ pentru bogăţia culturii tradiţionale române: un colaj de dansuri de pe Valea Târnavelor, obiceiuri de nuntă specifice zonei Sălajului şi obiceiul albitul pânzelor, de pe Valea Hârtibaciului” a spus Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu.

Anul trecut, dansatorii sibieni s-au remarcat la toate secţiunile de concurs la care au participat, obţinând Marele Premiu al Festivalului "Morning Star”, Premiul I şi medalia de aur la secţiunea duo dans; Premiul I şi medalia de aur la secţiunea grup 4 perechi; Premiul I şi medalia de aur la secţiunea obicei tradiţional. Fiind un festival al artelor, "Morning Star” include secţiuni dedicate dansurilor tradiţionale, baletului, dansurilor moderne, dansurilor sportive, teatrului, artelor plastice, dansurilor moderne, circului, interpretării vocale şi instrumentale etc. (D.C.)




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie


Ciclism Sibiu

Hertel Nordbayern

Filarmonica Sibiu

Eurotrip Rekze
Fundatia APT
Auchan