logo
Jignirea prietenului
Pr. Constantin NECULA
73118 vizualizari
Jignirea prietenului

Mă pregăteam să scriu picătura de carte, din dorința de a nu uita sensul scriiturii zilnice, semn că refuz să gândesc numai într-o direcție, când am descoperit un text al Sfântului Nicolae Velimirovici, sfântul sârb care a înfruntat dictaturi și moartea.

Păstrez pe pagină citatul: „Când îl jignești pe prietenul tău, cine poate șterge această jignire: tu sau prietenul tău? Este limpede că tu nu poți, ci prietenul tău. Nu numai că tu singur nu poți șterge jignirea adusă prietenului tău, dar nici toți oamenii pe pământ, nici întreaga natură, împreună cu toți oamenii, nu pot face acest lucru- deoarece prietenul a primit jignirea de la tine și a luat-o cu sine. Jignirea este, prin urmare, la el și cu el. Și numai el o poate slăbi și șterge. (...) Dacă prietenul tău jignit nu va binevoi să slăbească și să șteargă, tu singur nu poți, în întreaga veșnicie, să te mântuiești de acel păcat, deoarece nu mai stă în puterea ta, ci-n a prietenului tău. Iar postul tău și curățirea, și pocăința, și virtuțile, și lucrarea virtuților pot doar să-l îndemne pe prietenul tău să-ți slăbească păcatul, să-l îndepărteze și să-l șteargă. Tu, însă, nu ai putere asupra păcatului săvârșit. Într-aceasta stă nemărginita grozăvie a păcatului. Căci păcatul săvârșit este liber față de tine, pe când tu nu ești liber de el.” (Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău. Cheia tuturor Tainelor, Ed. Predania, pp. 133-134). 

Am aflat din multele comentarii de la articole anterioare, din dialogul înjurat dintr-un magazin sibian și din pozițiile unor lideri ai vieții locale sibiene că fac parte din personajele toxice ale orașului, că am născut răul unei poziții morale în târgul nostru atât de divers și mozaicat și că, în general, nu am ce căuta în viața cetății. E drept că pozițiile sunt născute în timp, mai ales cu ocazia acestei încercări legate de Referendum, dar multe dintre ele au fost acumulate în timp, în diverse momente.

M-am descoperit înjurat și de unii și de alții, tratat ca prea politizat ori prea moralizat, deopotrivă scuipat de democrați și cei care socotesc că singura democrație este cea gândită, trăită și propusă de ei. Recunosc că am greșit grav. Chiar am crezut că ancorându-mă în Evanghelie și în cultura sincerității ceea ce spun poate ajuta, poate chema și crește liniștea socială ori poate ajuta, cumva, nu știu prin ce minune, la tot ce făptuim ca oameni. Am greșit. Am greșit pentru că am crezut în dialog și sinceritate, că am socotit că problemele legate de morală socială pot găsi ecou pozitiv în oamenii apropiați de cultură și cunoaștere. Am sperat, din toată inima, că activismul, sec și legat doar de acțiuni sporadice, nu poate fi mai important decât munca fidelă în folosul comunității, cu timp și fără timp. Acum știu că am greșit. Chiar am crezut în strigătul străzii: „fără politică în Biserică”. Nu mi-am dat seama în ce mod ecoul era de fapt „fără Biserică în politică”. Arestarea unei acțiuni civice în folos politic ne costă enorm, nu doar ca Biserică, ci și ca Neam. Grijă tuturor acelora care se încred în politicieni. Mereu veți fi puși cu spatele la zid. Interesul lor este obținerea a maximum de imagine din minimum de efort. Acum măcar am descoperit că nu, Biserica nu este factor decisiv în dărâmarea sondajelor, că oamenii crescuți în ea au propriile opinii sau, cum îmi scrie o foarte bună specialistă, oamenii amendează dorința de putere a Bisericii. E posibil. De fapt niciodată nu votează decât cum le trece prin cap ori suflet, ceea ce, să recunoaștem, e ceva câtă vreme unii credeau că Biserica poate manipula orice credincios ca pe o slugă de pripas.  

Eu nu am crezut niciodată în altă putere decât cea dată de lucrarea Duhului Sfânt în iertare. Ne somează oamenii momentului la asumarea cu smerenie a greșelilor săvârșite ca Biserică. Sunt de acord. Mă plec și le cer iertare pentru greșelile reale. Pentru cele inventate și așezate fundament minciunilor prin care s-a lucrat fisurarea încrederii în Biserică nu pot să-mi cer iertare.

Cred, personal, că asupra nici unei alte instituții din România nu s-a făcut analiză și  mai perspicace judecată decât asupra Bisericii. Pe criticarea ei unii au fundamentat propria politică.  Mă plec dinaintea copiilor viitorului că nu le-am crescut corect și luminos părinții, că nu putem să ne lăudăm cu o viziune coerentă în politici sociale- cu  toate că lista obiectivelor de asistență socială ale Bisericii va rămâne la îndemâna cercetării lor în timp. Mă plec dinaintea generațiilor bătrâne că i-am expus jignirilor și umilirii propriilor lor copii și nepoți. Exercițiul credinței presupune și astfel de momente și știu că ați fost primii care ne-ați înțeles mesajul și l-ați asumat ca atare. Dar mai ales mă plec generațiilor mature și adolescentine ale Țării. Personal știu cât am muncit și am căutat să țin aproape de idealurile unei generații. Unul dintre comentatorii mei crede că m-am prefăcut și că nu sunt așa open mind cum credeau unii. Creadă. Știu doar că sunt laturi ale căii noastre comune unde ne despărțim pentru că nu pot trăda Evanghelia de dragul nici unei comuniuni comode. Iertarea e la voi.

Aud că Biserica s-a amestecat cu politicul, de parcă s-ar fi putut apăra de acest amestec câtă vreme comunitățile în care activează ca instituție sunt îmbibate cu politic. Ne-o spun jurnaliști și activiști ei înșiși adepți și propovăduitori ai unor curente politice. De acord, Biserica va trebui să renunțe la măsura dublelor standarde și cultivarea premierilor locali și zonali, evitând la maximum folosirea banului public fără un interes real pentru comunitate. Transparența financiară, atât de des clamată, va produce o dezamăgire pentru mulți dintre vânătorii de comori pe sub Altare. Datorez rândurile acestea unui tânăr ce a strigat într-un magazin să-mi fie rușine. Am povestit și ne-am strâns mâna la plecare. Ca preot și om nu funcționez pe ură și nici pe inducerea fricii. Cred cu tărie numai în Dumnezeu și știu că toate exercițiile de limpezire ale vieții sunt linii de forță din care se pot naște iertări. Restul vom afla într- un viitor, nu foarte depărtat. Cu respect absolut pentru adevăr care nu încape în softul agitat al vremii de acum.





comentarii
9 comentarii

Respect si adimratie pentru atitudine, intotdeauna parinte!
Reman Mariana
09.10.2018 09:30
Parinte e destul de simplu. Mare parte din romani vad puterea actuala ca o ciuma…
Foarte motivat am vazut asocierea profunda a referendumului cu politica si cu scaraoschi (dragnea)
Asa cum si purtatorul de cuvant al BOR tocmai a recunoscut, acesta este un motiv major pt care oamenii au stat acasa. Multi am vazut fotografia cu cativa din actuala putere la masa in biserica, cu spatele la altar. Din pacate Biserica prea a stat la masa cu cei ce si-ar vinde si mama la nevoie, daramite Biserica si oamenii. Ca sa nu mai vorbim de iesirea.... protodiaconului Ioan Ardelean care nu avea nimic de-a face cu invataturile Mantuitorului. Nu a fost vorba de totul sau nimic asa cum unii au vazut acest referendum.
Chiar daca nu am fost la referendum o sa mergem la Biserica in continuare, si o sa va citim in continuare pt ca .... toti avem un prieten pe care l-am jignit ... si cuvintele dvs sunt de folos. Multumim.
un credincios ortodox din generatia matura
09.10.2018 09:49
Nu am inteles înverșunarea cu care s-a implicat biserica la acest referendum?! Oare nu Iisus a dat negustorii afara din Templu?! Daca nici dumneavoastra ca preot nu ne îndrumați spre Adevar, atunci cine sa o mai faca?!
E trist ca Biserica s-a băgat în acest joc murdar... Dar poate si voi, preoții, aveti ceva de invatat de la oameni! Oameni de buna credința, oameni cu frica de Dumnezeu, oameni cinstiți...
Biserica are locul ei: este Casa Domnului si calea oamenilor către Dumnezeu! Atat!!!
Un cetatean
09.10.2018 10:10
Jignirea e un pacat? Ce e defapt jignirea? O vorba spusa la nervi sau la furie, sau un adevar care deranjeaza? Depinde de fiecare in parte daca se simte sau nu jignit de vorbele adresate de ceilalti.
Jignirea e un pacat sau nu? Cum stiu eu ca si credincios daca l-am jignit pe aproapele? Poate i-am spus ceva ce pe el l-a suparat? Daca-i ceri iertare mai trebuie spus la spovedanie?
Semne de adevarata indreptare, ca de vorbe e plin podul. Asa zice o zicala romaneasca.
un sibian
09.10.2018 10:17
Parinte, cu tristete sunt de acord cu ce ati scris. Politica in romania e o masa de coruptie imorala iar multi oameni ai bisericii s-au coborat in ea. Ma bucur ca ati remarcat asta, si noi, ce 80% de boicotanti ai votului am remarcat asta de multi ani - nu pentru ca nu suntem crestini ci pentru ca am decis sa ne retragem cu tristete si umilinta.
Cateva remarci:
De multi ani se intampla:
- este complet imoral ca in Biserica preotul sa trimita oamenii sa voteze CUM ZICE preotul.
- este complet imoral ca Biserica sa sustina oameni politici, in fruntea tarii, care sunt la a X a casatorie ba si sa le oficieze casatoria religioasa. Este moral sa fie spovedit, impartasit, acceptat in sanul Bisericii cu dragoste
- umilinta si modestia nu s-a vazut de ceva ani in multe biserici, in special la orase.
- nu mai e incurajata comunicarea om-biserica, prin interzicerea preotilor de a mai vorbi/declara in presa si lasat NUMAI un cumul de preoti avizat
- Biserica ortodoxa uita ca sub 10% din romania sunt cu adevarat ortodocsi. Biserica ortodoxa uite faptul ca unii s-au declarat nu inseamna ca si sunt. Cine e cu prioritate machiaje, masini scumpe, mancat mult si prost, e evident ca a uitat de modestie si post si rugaciune si ajutat semenii .... avem 20% din copiii romani ce nu au mancat dimineatza si 30% merg la o scoala cu toaleta in fundul curtii - 2200 scoli si gradinite au nevoie de o fosa septica si 4 pereti langa scoala construiti pt a avea o toaleta, costurile fiind estimate sub 20 mii de euro - 2200 de masini scumpe mai putin si niciun copil nu va mai cadea sau mai rau, muri inecat vreodata la scoala, in toaleta.
-la acest vot s-au cheltuit fix banii pentru aceste toalete. O Biserica apropiata de oameni cu adevarat ar fi stiut ca 10% e cifra de vot PENTRU, atatia sunt strict apropiati de norma ortodoxa. Au mai venit si bisericile penticostale, au mai venit si homofobii si cei plini de ura. O Biserica apropiata de oameni ar fi stiut ca, dupa acoperit problema toaletelor scolilor, dupa adus la fiecare Biserica 1-2 toalete ecologice, dupa oferit un ghiozdan la toti copiii, atunci sansa de vot ar fi mai mare. Biserica ortodoxa s-a grabit si nu a acoperit nevoile cele mai de jos.

Si mie imi place sa vorbesc in fata oamenilor si ador sa fiu ascultata si sa imi zica oamenii: vai, ai dreptate, asa voi face. Mi-a trebuit mult curaj sa accept ca am cazut in aceasta patima si sa revin la rugaciune. Multi preoti insa nu au inteles asta. Ma bucur, Parinte, ca ai reusit.
Claudia
09.10.2018 10:20
Vina este numai a noastră! Am avut șansa, Dumnezeu ne-a dat-o iar noi am ratat-o. Din lene, din prostie, din rea credință... Suntem singurii vinovați!
Olga
09.10.2018 14:45
Parinte,
Niciodata nu am inteles :
"FERICITI VETI FI VOI CAND VA VOR OCARI SI VA VOR PRIGONI SI VOR ZICE TOT CUVANTUL RAU IMPOTRIVA VOASTRA, MINTIND PENTRU MINE."
pana astazi....
Ve cerem iertare!
Va multumim pentru ca ne-ati sprijinit!
Noi nu suntem nimeni sa ne judecam, dar putem judeca singuri si a face diferenta intre politica si acest referendum...si indiferent de masini, WC-uri..etc ...noi , ca so ortodocsi trebuia sa stim ca votam contra pacatului...nu sa ne razvratim, mai bine spus sa rabufnim offfful ca Biserica si politica sunt tangentiale, asta este alta problema....sa recunoastem ce dezinformarea a tinut oamenii acasa si se incearca din rasputeri sa se dea vina pe BOR.... sa nu ne lasam inselati, inca o data, REPET amestecul politic - bisericesc trebuia claeificat de oamenii nemultumiti prin demerauri legale nu rastignindu-L pe Hristos....!
Sa ne ierte Dumnezeu pe toti caci, cu sau fara stiinta, acest refetendum era o marturisire a ortodoxiei noastre ! Cu respect , se observa din reactiile pre si post referendum care a fost scopul acestui referendum....Doamne ajuta!
Iisus Hristos sa ne miluiasca pe noi pacatosii!
Roxana
09.10.2018 23:24
Buna seara,
titlul inca mai are reminiscentele articolului anterior in care ne-ati cam certat Parinte! 'Jignirea prietenului' suna cam ciudat....deobicei prietenul cam rezista la jignire pentru ca apreciaza si are o relatie mai speciala cu cel care l-a jignit. Nu se supara imediat mai lasa sa treaca un pic de timp sa se convinga sau isi analizeaza propriul comportament pentru a-si da seama unde a gresit.Sufera in tacere si se mai si caieste gandindu-se la tot felul de intamplari care ar fi putut duce la a fi jignit. Nu toti imi pot fi prieteni deci nu oricine isi poate incerca norocul sa ma jigneasca. Oricum, cel mai mult conteaza contextul sau intamplarea care a facut sa fiu jignit sau sa jignesc la randul meu un prieten. Jignirea are si doza ei de corectie si este o forma de educatie...Dar acestea sunt cuvinte frumoase. Noi trebuie sa stim ca traim niste vremuri mai speciale! Vremurile in care tanjim dupa demnitate...acea demnitate care trebuie sa ti-o asigure statul in care traiesti! ne gasim intr-o lupta continua cu acest stat care are alta agenda politica decat noi, care ne umileste zi de zi si care se foloseste de tot felul de viclenii sa scape hotii si evazionistii sa dea socoteala la furt. Ne-am intors in vremurile de dinainte de 89 cand a mai completa din alta parte adica, a fura, era ceva la ordinea zilei. Acum, ne conduc unii care asta fac si o fac de ceva anisori si au adunat Parinte averi incomensurabile pe care daca ar trebui sa le dea inapoi ar muri de inima neagra... NU conteaza ca banii sunt furati ci conteaza ca sunt multi... si sunt asa multi incat iti iau mintile. Deaceea toti care se asociaza cu acestia devin ca ei. Poate nu v-ati dat seama dar lupta pe care acest Guvern si acest Parlament o duce cu propriul popor se face dupa sistem militar cu tot ce decurge din acest lucru. Lupta este continua, este o lupta plina de diversiuni si hartuiri, necontenita si fara cale de intoarcere. Este de fapt un razboi! Daca nu s-a reusit cu OUG 13, s-a trecut la legi in Parlament, daca nu s-au reusit cu acestea s-a facut acest Referendum la care s-a facut apel si la BOR. Societatea noastra este foarte dezechilibrata pentru ca lupta se duce cu doi dintre pilonii cei mai importanti ai unei democratii, cu doua puteri cea legiuitoare si cea executiva care doresc sa distruga puterea judecatoreasca. La aceasta lupta a achiesat BOR-ul, de aici lipsa totala de orizont si deaceea oamenii au reactionat atat de drastic pentru a contrabalansa aceste puteri... Au fost disciplinati oamenii, ei nu au jignit la cat au indurat in acesti apoape doi ani de razboi si ce este cel mai important NU AU OBOSIT!!!! Luminita de la capatul tunelului dupa acest referendum nu prea se vede dimpotriva tunelul s-a mai lungit o taruca se fac noi scenarii sunt noi cai de atac ...se da in judecata ICCJ, se fac apeluri la CCR de catre premier, ministrul justitiei si el histrionic ne ameninta si uite asa Parinte trecem la o noua etapa a razboiului. Oare cu ce am gresit noi Parinte, noi care am luptat impotriva comunistilor, am iesit pe strazi si am murit in acea perioada incalziti de suflul cald si bland al libertatii in care credeam cu atata ardoare. Si a venit!!! O avem, dar ca niste tanci am uitat cu ce pret am obtinut-o! Va rog sa nu uitati acest Referendum, sa nu uitati Parinte, va rog sa nu uitati si ce ati trait aceste zile dar mai ales va rugam sa ne iertati Parinte ca vrem LIBERTATE, ca nu vrem sa mai traim ce am trait candva, pentru ca am trait greu...Multumesc ca existati!!!
Cristi
10.10.2018 13:46
Dnule Părinte ! Omul negru distruge vise , speranțe , aspirații !
Din păcate, dumneavoastră sunteți unul dintre ei !
Dacă vreți să fiți respectat îmbrăcați-vă în culori deschise !
Dacă nu faceți acest lucru atunci vă meritati3 soarta !
Un sibian
21.10.2018 13:06
Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia