logo
ISU Sibiu a primit Drapelul de luptă de la preşedintele Iohannis!
ISU Sibiu a primit Drapelul de luptă de la preşedintele Iohannis!

În Parcul Carol din Capitală- zona Monumentului Eroilor Neamului, în cadrul celei mai grandioase festivități din istoria armei din ultimii ani – a avut loc înmânarea Drapelelor de Luptă pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu și pentru alte 10 unități aflate în subordinea IGSU, de către Preşedintele României, Klaus Werner Iohannis.
Totodată, pentru a celebra Ziua Pompierilor, reprezentanţii ISU Sibiu au desfășurat mai multe evenimente menite să cinstească curajul, gloria şi istoria îndelungată a armei pompierilor.
Astfel, în data 13 Septembrie, în intervalul orar 12.00 – 15.00, subunităţile operative ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu și-au deschis porţile pentru cei care au dorit să se familiarizeze cu specificul profesiei de salvator şi să cunoască misiunile şi activităţile acestei arme.
De asemenea, Ziua Pompierilor din România a fost marcată şi la mall-ul din Sibiu, unde publicul a avut posibilitatea de a se informa cu privire la măsurile de protecție și comportamentul pe care ar trebui să le adopte.
Seria activităţilor dedicate acestei Zilei Pompierilor se va încheia, vineri, 15 Septembrie, începând cu ora 11.00, când la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din municipiul Sibiu vor avea loc un ceremonial militar, slujba religioasă de sfințire a Drapelului de luptă, festivitatea de înaintare în gradul următor a cadrelor și de premiere a câștigătorilor concursurilor specifice.

Drapelul de Luptă, simbol al onoarei, vitejiei şi gloriei militare, evocă trecutul glorios pentru libertate naţională al poporului român şi tradiţiile unităţii şi îi reamintește fiecărui militar de datoria sacră de a servi cu credinţă patria.
 




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Must de Jidvei

Fabrica de lactate Sevis

Festivalul Enescu la Sibiu

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan aduce inovatia si distractia
Licitatie publica