logo
Istoricul Mircea Abrudan despre sibieni și Unire: Cea mai mare delegație la Alba-Iulia în 1 Decembrie 1918 a fost cea din Săliște! Este un titlu de glorie, de demnitate
Sorana MAIER
1106 vizualizari
Istoricul Mircea Abrudan despre sibieni și Unire: Cea mai mare delegație la Alba-Iulia în 1 Decembrie 1918 a fost cea din Săliște! Este un titlu de glorie, de demnitate
© Răzvan NEGRU

Dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie George Barițiu, Academia Română, a vorbit zilele acestea în cadrul Simpozionului ”Unirea și intelectualii”, organizat de Tribuna, despre rolul pe care l-au avut în înfăptuirea Unirii din 1 Decembrie 1918 doi reprezentanți de seamă ai Sibiului și ai Mărginimii: Andrei Șaguna și Ioan Lupaș.

Cea mai mare delegație neoficială, în sensul că nu dintre cei 1228, ci acei mulți care au format cei aproximativ 100.000 de români prezenți la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918, a fost din Săliște, din Mărginimea Sibiului, din Cercul electoral Săliște. Este un titlu de glorie, de demnitate, ne spune multe și despre ceea ce a însemnat românismul în această zonă”, a spus dr. Abrudan, spunând că acest fapt i s-a datorat lui Ioan Lupaș.

El a vorbit despre acțiunile Mitropolitului Andrei Șaguna, despre rolul jucat de ctitoriile sale – Institutul teologic-pedagogic, Telegraful Român, Tipografia diecezană.

Mitropolitul Andrei Șaguna, chiar dacă nu a trăit în epoca Unirii, el este unul dintre cei care se numără între precursorii Unirii deoarece a ctitorit aici o serie de instituții care i-au format pe o bună parte dintre intelectualii care au gândit proiectul politic al României Mari pe care anul acesta îl sărbătorim”, a spus Mircea-Gheorghe Abrudan.

Istoricul clujean a răspuns și declarațiilor lui Lucian Boia, care susținea anii trecuți că românii din Ardea nu-și doreau Unirea, citând dintr-o scrisoare de la 1900, care arată contrariul.

”Și acest Ilarie Gonțea îi răspunde domnului Boia, la 1900. El scrie un articol publicat în această revistă, Musa, care se păstrează în Arhiva Bibliotecii Mitropoliei Ardealului. Citez: Politicește suntem dezbinați, naționalicește însă formăm un trup prin care curge același sânge, a cărui inimă e cuprinsă de aceleași sentimente, și mai presus de toate un suflet cuprinde aceleași gândiri și aspirațiuni. Bazați pe acestea, ne putem considera o națiune, ce are de îndeplinit o mare misiune, Unirea politică. La lucru, căci al nostru-i viitorul!”, a mai spus Mircea Abrudan.

Simpozionul Unirea și intelectualii a fost organizat de Casa de Presă și Editură Tribuna și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin agenda culturală 2018.
Desfășurat în prezența primarului Sibiului, Astrid Fodor, evenimentul  i-a avut invitați pe pr. conf. univ. dr. Constantin Valer NECULA, profesor al Facultății de Teologie ”Andrei Șaguna” Sibiu, dr. Mircea-Gheorghe ABRUDAN, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie George Barițiu, Academia Română, dr. Alexiu Tatu, directorul Serviciului Județean Sibiu al Arhivelor Naționale și dr. Silviu Borș, directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Au fost alături președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și numeroși invitați.

© Răzvan NEGRU

O veritabilă lecție de istorie a ținut invitatul Tribunei. Redăm mai jos o parte din ideile susținute în cadrul simpozionului.

 

Despre proiectul politic al lui Andrei Șaguna

 

”El însă are și un proiect personal. A depus la Cancelaria Curții Imperiale în 25 februarie 1848 un document prin care cerea crearea unui ducat românesc în cadrul Imperiului Habsburgic. Era un adept al așa numitului curent politic și cultural daco-romanist, care, pe scurt, dorea să construiască un stat care să se unească cu România și care să reunească teritoriile vechii Dacii. Proiectul acesta a eșuat, el a venit cu un al doilea proiect care putea să înlocuiască strângerea românilor din Bucovina, Transilvania și Banat într-un cadru instituțional unitar, administrativ și legislativ, a gândit un pandant pe ceea ce a numit el atunci Biserica Națională – Mitropolie Națională. O Mitropolie care să strângă sub cupola ei pe toți românii ortodocși din Imperiul Austriac. De fapt, el dorea să creeze o instituție românească de anvergură națională, care nu exista atunci. Nu existau instituții românești până pe la 1861, decât cele două biserici. Desigur acest proiect al Mitropoliei s-a realizat în 1864 și nu i-a cuprins pe toți românii din Imperiu pentru că, după cum știți, Bucovina a primit o mitropolie proprie în1873.”

 

Despre proiectul de carte al lui Șaguna

 

”Însă Șaguna prin tot ceea ce a realizat, modul în care a gândit și acționat politic, social și cultural, s-a gândit de fapt la toți românii, inclusiv la cei de la Sud de Dunăre, la românitatea orientală, astăzi din nefericire uitați și chiar în prag de dispariție. Desigur, avem o explicație, el însuși trăgându-se dintr-o familie de aromâni.”

”Cum verificăm acest lucru? Foarte simplu, prin marele lui proiect cultural de difuzare a Telegrafului Român, a manualelor de teologie, a manualelor școlare care erau publicate aici în tipografia diecezană pentru tot spațiul românesc. Și așa se face că întâlnim manuale tipărite la Sibiu (...). El a înființat totodată acel statut organic, acea Constituție bisericească care a creat în cadrul Bisericii și a vieții bisericești din Transilvania și Banat un proces electoral democratic, universal, care nu exista pe vremea aceea. Pentru că în Ungaria dualistă, după 1868, până când s-a prăbușit, funcționa votul cenzitar. Cu alte cuvinte, din Transilvania, unde locuiau cam 1,2 milioane de români, în 1910 votau până la 40.000.”

 

Exercițiul votului, întâi în Biserică

 

”La nivel local, de la protopopiat, de la parohie, de la nivel regional și la nivel central, episcopal și mitropolitan, o dată la trei ani se alegeau reprezentanți. A introdus acest mod, această viață democratică, pe care românii au exercitat-o vreme de șase decenii și astfel a fost posibilă alegerea rapidă a celor 1228 de delegați, de fapt a jumătate dintre ei, căci restul au fost, de drept, membri ai Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia.”

 

”Alexandru Vaida-Voevod a fost foarte circumspect în momentul în care Consiliul Național Central a ales data de 18 noiembrie, pe stilul vechi 1 decembrie, spunând lui Ștefan Cicio-Pop, Vasile Goldiș, că: Nu este prea strâns termenul? Reușim noi să ne mișcăm în contextul prăbușirii, a disoluției autorităților la nivel național și local. Reușim noi în contextul acesta, al spargerii frontului, al întoarcerii soldaților de pe front, al haosului care exista, să ne mișcăm să alegem în cele 135 de circumscripții electorale câte cinci delegați? Acest lucru a fost posibil și pentru că rom ânii, în ciuda faptului că nu puteau să-și exercite dreptul la vot decât o foarte mică parte dintre ei, erau obișnuiți cu această viață constituțională pe care o ispășeau în biserică. Nota bene consiliile parohiale, consiliile protopopești, sinoadele și Congresul Național Bisericesc, membrii acestora erau votați în biserică ridicându-se mâna și de către bărbați și de către femei.”

 

Institutul teologic – un focar de românism

 

”Și mai este Institutul teologic-pedagogic pe care el l-a ridicat și unde au studiat mare parte dintre cei care au participat la Alba-Iulia. Acest institut a fost un focar de românism. Lucrul acesta se vede foarte bine, de pildă din paginile unei reviste manuscrise, Musa, care circula între studenții teologi, foarte puțin cunoscută și în care studenții teologi își dau frâu liber, pentru că nu era supusă cenzurii.”

© Răzvan NEGRU

Răspunsul Istoriei pentru Lucian Boia

 

”Și un teolog, de la 1900, Ilarie Gonțea, care a fost membru supleant al Marii Adunări Național de la Alba-Iulia - și astfel i-aș răspunde domnului Lucian Boia, care spunea acum trei ani că românii din Ardeal nu-și doreau Unirea că priveau spre Occident, spre Viena, era mai frumos să te duci la Viena, decât la București, în Balcani. Și acest Ilarie Gonțea îi răspunde domnului Boia, la 1900. El scrie un articol publicat în această revistă, Musa, care se păstrează în Arhiva Bibliotecii Mitropoliei Ardealului. Citez: Politicește suntem dezbinați, naționalicește însă formăm un trup prin care curge același sânge, a cărui inimă e cuprinsă de aceleași sentimente, și mai presus de toate un suflet cuprinde aceleași gândiri și aspirațiuni. Bazați pe acestea, ne putem considera o națiune ce are de îndeplinit o mare misiune, Unirea politică. La lucru, căci al nostru-i viitorul!. Teologul Ilarie Gonțea, ulterior preot ortodox și membru supleant al Marii Adunări de la Alba Iulia! Deci vedem în mod clar că între români pulsa acest vis, exista acest vis, exista acest deziderat care funcționase ca proiect politic, foarte clar, coerent, de la 1848 încoace.”

 

Despre Ioan Lupaș: Acest om a reușit acolo la Săliște să-i miște pe oameni

 

Și aș vrea să închei evocându-l pe unul dintre produșii, dintre cei care au fost formați aici și care ulterior, după Unire, a fondat Universitatea românească din Cluj, a fondat institutul unde eu îmi desfășor activitatea, academicianul Ioan Lupaș. Părintele academician Ioan Lupaș a participat la Marea Adunare de la Alba Iulia ca delegat de drept, ca protopop de Săliște. Între delegații de drept erau episcopii, protopopii, de ambele confesiuni și apoi aleșii renuniunilor culturale, femeiești, etc. ”

 

”Acest preot protopop, cărturar, om de cultură devenit membru la Academiei Române - nota bene la propunerea nu oricăruia - ci a lui Nicolae Iorga, acest om a reușit acolo, la Săliște, să-i miște pe oameni, pe cei pe care îi păstorea, pe cei cu care se întâlnea la școli, asociații, unde întemeiase o serie de instituții noi și unde era și un apostol al românismului, reușește să coaguleze (...) cea mai mare delegație care a participat la Alba Iulia. Cea mai mare delegație neoficială - în sensul că nu dintre cei 1228 de delegați oficiali, ci acei mulți care au format cei aproximativ 100.000 de români prezenți la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918 - a fost din Săliște, din Mărginimea Sibiului, din cercul electoral Săliște. Este un titlu de glorie, de demnitate, ne spune multe și despre ceea ce a însemnat românismul în această zonă. Iar, repet, meritul este al acestui om, care a reușit să coaguleze. A fost un formator de opinie, dacă vreți în limbaj de presă de astăzi. A știut cum să transmită oamenilor importanța participării lor la Alba Iulia”.

 

Despre rolul preoților în Unire: au asemănat ziua de 1 Decembrie cu Învierea

 

”De altfel, memorialiștii care au scris ulterior despre evenimente, ne spun că mare parte dintre cei care au îndrumat oamenii acolo au fost preoții. Preoții, care au asemănat ziua de duminică 18 noiembrie/1 decembrie 1918 cu o zi de Paști și oameni care atunci au știut să treacă peste orgolii, peste conflicte, peste interese politice meschine.”

 

Despre politicienii care au știut să fie împreună

 

”Pentru că totuși erau interese politice diferite între membrii Partidului Național Român și membrii Partidului Social Democrat, dar care împreună au format Consiliul Național Român Central și împreună au luptat pentru Unire, împreună au luptat pentru consolidarea Statului Național Român. Să știți că și în perioada interbelică, dacă au fost asperități între Iuliu Maniu și Vasile Goldiș (...) niciodată nu au pus sub semnul întrebării Marele Act de la 1 Decembrie. Niciodată nu au contestat legitimitatea actului și nu l-au repudiat, nu s-au lepădat de el. Credeau cu convingere în lucrul acesta”.

 

”Iar părintele Ioan Lupaș, care a trecut prin închisoarea de la Sighet vreme de cinci ani, în acel lot al foștilor demnitari ai Statului Român, arestat în mai 1950 (...) pe crucea lui de mormânt scrie următorul lucru, aș zice: este epitaful lui, este testamentul lui, este crezul lui, atât ca făuritor, cât și ca istoric al Marii Uniri, dar și ca om care a contribuit din toată puterea lui la consolidarea României. Unirea poate a fost mult mai ușor de realizat decât a fost consolidarea acestui stat. Cum să pui împreună, laolaltă un puzzle format din patru entități legislative, economice, administrative, bisericești, juridice, economice, împreună. Lucru acesta a reușit generația Unirii să îl facă.”

 

”Pe una dintre țâdulele, hârtiuțele unde notase lucrul acesta, dar care în epocă, în 1967, când a trecut la cele veșnice, nu se putea pune pe mormânt, scria de fapt: Istoria ne învață să cunoaștem trecutul, să înțelegem prezentul  și să credem în viitorul României Mari. Pe care anul acesta o sărbătorim și este un lucru firesc, ce ține de demnitatea noastră ca români. Și așa cum, o dată pe an, ne aniversăm ziua de naștere, mi se pare cât se poate de legitim și firesc să aniversăm frumos, fastuos, demn, civilizat și Ziua nașterii acestei țări, care a făcut posibilă și întâlnirea noastră de azi, pentru că dacă nu era Marea Unire de la 1918, aici se vorbea în continuarea nur auf deutsch, sau, probabil, dacă mergeau lucrurile în aceeași direcție, numai ungurește.”

 

 

© Răzvan NEGRU

 

 

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

brukenthal

Targul de Craciun Selimbar

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia