logo
spartan
Istoria Transivaniei văzută din... cerul cartografiei
Pr. Constantin NECULA
1085 vizualizari
Istoria Transivaniei văzută din... cerul cartografiei

Nu e o simplă lectură. Muzeul Național al Cărților Vechi, Biblioteca Academiei Române și Institutul Cultural Român, având editori pe Adrian Năstase, Ioan-Aurel Pop și Mihai Gribinicea, publică volumul Historia Transylvaniae. Transilvania în cinici secole de cartografie (Editura Institutului Cultural Român, București, 2018, 333 pg.). Îndrăznesc să spun/ scriu o viziune a Transilvaniei dinspre cerul cartografiei, deopotrivă artă și tehnică precisă, necunoscută publicului larg și atât de gustată în tihna bibliotecii de foarte puținii cunoscători. Un astfel de „raft” translucid ca istoria străbătută de Transilvania ne oferă volumul acesta. Cei trei editori propun trei texte fundamentale înțelegerii cărții: Transilvania și unitatea teritoriilor românești (pp. 7-17), Transilvania (pp. 18- 30) și Românitatea Transilvaniei în cartografie (pp. 31- 48). Adevărate schițe de istorie a modelului receptării Transilvaniei în designul istoriografiei, al istoriei de concept și al ideologiei marcate politic, cele trei texte deschid, în fond, contextul în care ne sunt aduse la lumină hărțile transilvane, fâșii de interpretare în teren a unei realități istorice lichide. Fluente în expunere, purtând firul roșu al timpului realizării, hărțile cresc în frumusețe și alcătuire, în finețea redării ori a imprimării lor pentru ochii noștri. Avem de-acum la îndemână 128 de hărți (xilogravuri, foto-litografii, litografii, litografii color, gravuri în aramă- colorate manual), remarcabile construcții de retină a memoriei. Or se adaugă fericit 11 Vedute, acele minunate ricoșeuri estetice ale câmpurilor de război ori ale planurilor unor cetăți, un soi de respirație tehnică a picturii naive în planul precis al cartografierii. Toate imaginile poartă cu ele o legendă în care autorii, perioada istorică și un scurt istoric al alcătuirii cartografice sunt prezentate cititorului. Veritabile fișe de lectură a unei științe care ne va deveni, vai tot mai străină: știința citirii hărților. Citite azi de voci de robot, ascunse în mecanismul empiric și necesar vitezei noaste de deplasare, GPS-urile au evoluat răpindu-ne bucuria descifrării hărților. Și din acest punct de vedere, volumul acesta induce o exigență necesară identificării fundamentelor cunoașterii frumuseții istoriei transilvane. O Transilvanie văzută de sus, prin ochiul lucid al cartografiei.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

artmania

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia