Tribuna
Astra film
AMVONUL & TRIBUNA.
Învierea Necunoscutului (Luca 7. 11-16)
Pr. Constantin NECULA
1115 vizualizari
Învierea Necunoscutului (Luca 7. 11-16)

Suntem dinaintea unei învieri. Nu. Nu e o minune. E o înviere. E ca și cum ni s-ar întoarce acasă cei tineri, morți înviați. O văduvă își pierde fiul. În Nain. Nu era o cetate foarte mare. Azi e un sat. Abia-l vezi. În locul acesta Hristos învie un tânăr necunoscut. Nu. Nu pare că știe familia – ajunsă abia la doi oameni. O mamă și singurul ei copil. Pentru femeie era sfârșitul. Rămasă fără soț, mai avea un sens în fiu. Și comunitatea probabil că din același motiv o ținea aproape. Că era apreciată ne-o dovedesc cuvintele Evanghelistului: „și mulțime mare din cetate era cu ea” (Luca 7.12). În mijlocul durerii acesteia fără egal, se ivește Hristos. Așa cum se ivesc zorile după o noapte cruntă. Cum se ivește prima rază de soare în miezul unui frig năprasnic. Părea o situație fără ieșire. Și azi moartea copiilor și tinerilor ne doare cu mult mai mult decât a celor care au apucat să trăiască – zicem noi. Singur, drumul cimitirului părea deschis. Și el era capătul. Pe drumul acesta fără întoarcere – cum, vai, de atâtea ori aud și creștinii rostind clișeul acesta deznodat de Hristos de viețile noastre. Acolo, în țărâna drumului, Cerul refuză să redea țărânei trupul tânărului din Nain. Făcându-i- se milă, Domnul împlinește învierea. Cuvântul Său e simplu. Femeii îi spune: Nu plânge! Tânărului: Tinere, ție îți zic, scoală-te!. Cuvinte ce vor fi sunat paradoxal în urechile mulțimii. Care va fi murmurat. Cum să nu plângi când ți-e mort copilul? Cum, cum se mai poate scula mortul? Hristos este nu doar porunca. El e și răspunsul. În El, în El e răspunsul la ambele provocări. Să fi văzut în maica aceea văduvă pe Maica Sa, lipsită de orice ajutor la vremea Golgotei? Asta înseamnă că în tânărul acela necunoscut se vede pe Sine? Cred că ambele afirmații sunt adevărate. Hristos o vede pe Maica Sa în toate mamele deznădăjduite la vremea morții copiilor lor. Și în fiecare dintre noi, morții Nainului pământesc, se află pe Sine. Cel ce va fi dat morții de oameni, refuză morții oamenii. Mortul se ridică și începe să vorbească. Nu. Nu știm ce va fi zis. Dar, după reacția Mântuitorului care îl redă mamei sale, putem bănui că tânărul căuta cel mai cunoscut chip. Pe mama. Pe ea cred că o chemase. Poate de aceea Părinții Bisericii comentând momentul zorilor Învierii, la poalele Golgotei, ne propun ca soluție a lipsei Fecioarei Maria din lista femeilor Mironosițe ideea că ea nu avea cum veni de la Ierusalim, din Cetate, căci nu părăsise gura Mormântului nici o clipă. Dacă Hristos avea nevoie de chipul ei, dacă o cheamă...Mamă. Semăna cu văduva din Sarepta Sidonului căreia-i murise copilul și Ilie îl învie, suflând suflare ce nu era de la el ci de la Dumnezeu (3 Regi 17.10). Despre care Luca însuși va face amintire, în Evanghelia sa (Luca 4.26). Oare nu gândiseră la asta cei din Nain? Eu zic că da. Nici aceea nu-și părăsise copilul la buza mormântului, în apropierea pragului morții. Acum este însă cu mult mai mult. Căci  tânărul necunoscut s-a întâlnit cu Învierea.

            Mereu în mintea mea Nain a rimat cu Cain. Țineți mintea povestea lui Cain? În cartea Facerii la capitolul 4. Când l-au dobândit pe Cain, Adam și Eva au zis: „Am dobândit om de la Dumnezeu” (Fac. 4.1). Reacția a fost aceasta doar la nașterea lui Cain, ce avea să fie lucrător de pământ. Nu și la Abel, cel ce avea să fie păstor de oi. Și care avea să se bucure de primirea jertfei sale la Cer, dinaintea lui Dumnezeu. Cain, posomorât, îl ucide. În câmp. Afară din cetate. Crezând că Dumnezeu nu vede. Glasul lui Abel striga însă din pământ la Dumnezeu. Viața merge mai departe. Set, al treilea fiu al lui Adam și al Evei, este cel care va sta aproape de ei la moartea lor. Văzând urmarea păcatului. Imaginea care însă leagă Nainul de Cain este aceasta a morții. De data aceasta un tânăr este scos din cetate spre a fi îngropat. Sângele lui de dincolo de moarte îl aduce aproape pe Dumnezeu. Este oarecum răsturnarea situației. Prin Nain am descoperit că am dobândit Dumnezeu-om, un Dumnezeu om care ține partea omului împotriva morții. Păstorul cel mare, care Este Hristos, înlocuiește pe Abel care din jertfitor se transformă în Jertfă pentru a vindeca răutatea Cainilor din lume. Doar câteva versete în Evanghelia lui Luca, dar câtă adâncime de Rai în gestul Mântuitorului.

            Îmi țin sufletul în palmă și mai adaug ceva. Către mamele care v-ați pierdut fii, către tați. Către voi pe care nu știm să vă numim. Căci avem nume de văduv pentru cei însingurați prin moartea soțului ori soției. Cum avem nume de orfan oricărui copil ce și-a pierdut părinții. Dar nu, nu avem nici un nume pentru părinții ce și-au pierdut copiii ci îi numim mereu părinți. Nimic nu le scade din marele dar ce l-au primit. Poate și pentru aceea că dincolo de logica noastră, legată de moarte, e logica lui Hristos. Legată de Înviere. În Învierea Lui cheia Nainului se dezleagă. Cain, Nain, Ierusalim. Ca un cântec de înviere. Din praful drumului spre cimitirul Nainului s-a ivit Dumnezeu, Făcătorul Cerului și Pământului și ne-a dovedit că suntem mai mult Cer decât țărână. Nu. Nu suntem pulbere de stele. Nici îngeri. Ci oameni! Adică, deși muritori, nemuritori. În taina Nainului se află înțelegerea dramelor noastre ce ar fi fost tragedii fără seamăn de nu era El, Hristos Dumnezeu.

            Oamenii din Nain simt că i-a cercetat Dumnezeu. Au dreptate. El este Acela din drumul cimitirului. El este. Emoționatul nostru Dumnezeu. Milostivul. Care se vede în toate dramele noastre. Care refuză să stea cu spatele la noi. Dumnezeu care își arată Fața peste noi și ne binecuvântează, mântuindu-ne. Astăzi sunetul lugubru al morții fără de sfârșit e lanțul în care suntem cuprinși. Ne temem de moarte pentru că nu mai cunoaștem Învierea. Nu o mai recunoaștem, ca să fiu mai corect. Graba pământului de a-și lua țărâna înapoi ne face să nu vedem transparența nemuritoare din noi. Credem prea mult numai în ceea ce se poate cântări, măsura, cerceta...Dumnezeul nostru face tot imposibilul posibil. Numai în sufletul văduvei ce-și pierduse fiul să nu fii. La dus. Mă întreb cum va fi trăit după ce fiul ei a înviat. Cum va fi gestionat viața cu un înviat? Ca să înțelegem priviți la Maica Domnului. Atentă și vie. Bucuroasă și responsabilă.

            Nu. Nu ni se întorc azi tinerii și copiii plecați în moarte acasă. Dar vine ceasul și revăzându-ne în lumina Învierii ne vom bucura de vindecarea Cainului din noi. Pe drumul Nainului mohorârea din invidie piere. Suntem unii altora frați întru Înviere. E singurul lucru care contează cu adevărat!!! Adevărat a Înviat!





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Profesional PN

acedo

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia