logo
Inspectorii de muncă au verificat respectarea legislației privind munca zilieră. Amendă de 6.000 de lei pentru unul dintre beneficiari
Inspectorii de muncă au verificat respectarea legislației privind munca zilieră. Amendă de 6.000 de lei pentru unul dintre beneficiari
© Răzvan NEGRU
În perioada 24 - 28 septembrie, s-a desfăşurat, la iniţiativa Inspecţiei Muncii, o campanie națională de verificare a respectării de către beneficiari a prevederilor legislației privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, în domeniile de activitate prevăzute de Legea nr.52/2011, precum și a prevederilor legale privind prevenirea și combaterea exploatării copiilor/tinerilor prin muncă în aceste domenii.


Conform Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiarii vor folosi zilieri doar pentru munca necalificată, în domeniile de activitate prevăzute la articolul 13.
În perioada desfășurării campaniei, inspectorii de muncă au verificat 39 de beneficiari care foloseau la momentul respectiv 93 de zilieri, aceștia desfășurând activități precum cultivarea viței-de-vie, cultivarea fructelor, restaurante, cazare turiști, creșterea animalelor, activități după recoltare, îngrijire spații verzi și peisagistică și altele.
Pentru neconformitățile identificate, inspectorii de muncă au sancționat beneficiarii cu avertismente și o amendă în valoare de 6.000 de lei, pentru necompletarea registrului de evidență a zilierilor anterior începerii activităților.
Alte sancțiuni au fost aplicate pentru acordarea cuantumului remunerației brute sub valoarea pe oră a salariului minim brut pe țară, neplata zilierului pentru echivalentul a cel puțin opt ore de muncă pe zi, nerespectarea termenului de transmitere a extrasului din registrul de evidență al zilierilor la inspectoratul teritorial de muncă.
"Obiectivele acestei campanii au urmărit, în principal, următoarele: identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri și luarea măsurilor care se impun în cazul nerespectării de către aceștia a prevederilor legislației privind munca zilieră, creșterea gradului de conștientizare al beneficiarilor și al zilierilor care desfășoară activități cu caracter ocazional în domeniile stabilite de legiuitor, în ceea ce privește necesitatea aplicării și respectării prevederilor legale, identificarea beneficiarilor care utilizează munca copiilor și a tinerilor fără respectarea prevederilor legale, identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri în condițiile în care se impunea încheierea contractelor individuale de muncă, determinarea beneficiarilor de a respecta obligația de a înființa și completa registrul de zilieri, precum și de a transmite la inspectoratul teritorial de muncă o copie a acestuia, în termenele prevăzute de lege", spune insp. Remus Furtună, șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu. (A. M., I. V.)

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia