logo
Înscrierile la grădiniță încep pe 21 mai
Andra MARINESCU
529 vizualizari
Înscrierile la grădiniță încep pe 21 mai
© Arhiva
Ministerul Educaţiei Naţionale a stabilit, în vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între trei şi șase ani, derularea succesivă a înscrierilor și reînscrierilor micuților.


Astfel, în această perioadă vor avea loc reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze şi în anul şcolar 2019-2020 și  înscrierea copiilor nou-veniţi.
Reînscrierile vor începe în data de 6 mai, iar înscrierile se vor realiza începând cu data de 21 mai.
Orarul reînscrierilor/înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există) şi, eventual, pe site-urile inspectoratelor şcolare.
Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, astfel: grupa mare, grupa mijlocie şi grupa mica.
În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.
Criteriile generale de departajare sunt următoarele: existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți); existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte; existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă; existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului.
"Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean până la data de 18 mai) nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri. Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ va preciza documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul completării/validării cererii-tip de înscriere. Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale", arată Ministerul Educației Naționale.
Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor afişa, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii: capacitatea instituţiei (numărul de copii pentru care a fost proiectată); numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2019-2020 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare); criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor; numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.
Conform MEN, cifra de școlarizare pentru învățământul preșcolar asigură cuprinderea tuturor copiilor în grădinițe.
Unităţile de învăţământ preșcolar privat au și obligaţia afişării la loc vizibil a informaţiilor privind statutul acestora: autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate de Agenția pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia