logo
În Muzeul din Dumbrava Sibiului, primăvara a prins iarna cu coada-ntre picioare! "Ce-or face oamenii la mall pe vremea asta faină?"
Rareș BIŢU
1912 vizualizari
În Muzeul din Dumbrava Sibiului, primăvara a prins iarna cu coada-ntre picioare!

"La 11 erau vreo şase mii de maşini la mall", îmi povesteşte taximetristul. "Ce nebunie era! Nici n-am mai vrut să iau comenzi acolo! Ce-or face oamenii ăştia la mall pe vremea asta faină? E aerul ăsta fain şi lumea se înghesuie la mall! Păi, nu tot acolo au stat toată iarna, ce le place dom le aşa mult? E şi păcat să nu ieşi la aer pe vremea asta!"
Cozi de maşini am mai văzut, dar parcă niciuna ca cea de duminică, zi când Generalul Celsius şi-a lăsat răcanii să zburde, după ce i-a hărtănit când târâş, când culcat. Şi aşa "permisie" demult n-au mai prins ei în zori de martie. 

Muzeul Satului e povestea mereu gata să fie povestită ca dintâia oară. E ramă de Timp. N-aş ştii cu ce să-ncep şi nici prin care din "odăi" să-i tropăi cu paşi dintâi. Aerul tare e atât de tare de poţi jura că se dă mare cu prospeţimea lui de muguri sătui să-şi rabde carapacea. Limbariţa păsărilor necântate de atâta vreme e primul semn de acasă. Triluri vesele colindă pădurea.
Lângă scena de pe lac, forfotă, şedinţe foto, sporovăieli şi prima repriză de ... plajă, răsfăţată de soarele generos ca nişte bunici când în poartă le răsar nepoţii. Alături, o casă nouă, înălţată din bolovani şi lemn încă-şi priveşte mirată noii vecini. Mai sus, înspre pădure o alta-i dispărută, semn că iarna nu toată lumea-i prinsă cu hibernarea. Câteva case vechi au pălării noi de stuf închegat de meşteri care sigur ştiu ce-i ăla acoperiş făcut să ţină. Să-mi amintesc de "meşterii" după care şi acum îmi plânge din scocuri? Nu-i momentul, nu?

Aleile pe care aproape că-mi zăresc, bătătoriţi, paşii altor anotimpuri le abandonez, preferând pieptiş pădurea, urcuşul ei şi ultimele dresuri cu care iarna se lăuda că-i încă la modă. Doar genunchilor nu le mai era rezistenţa la modă, dar asta-i o hibă mai veche. 
Undeva spre poala pădurii, pierdut într-un desiş de trunchiuri, răsare primul "ornament". O placă, PFL gen, de care cineva a prins o oală cu mâner, cu şanse mari să fi fost ceainic în tinereţe, dedesubt un trunchi şi peste o ... stropitoare o fi oare? Roşie, să ne-ţelegem, da? I-aţi prins şpilul, este? Ce ridicaţi aşa din sprâncene? Adică n-aţi mai pomenit în pădure un PFL cu ceainic, trunchi şi stropitoare roşie? ... Vedeţi? Tocmai de asta la pădure trebuie mers ceva mai des.
Într-o margine de lac, o casă veche, cu căciulă nouă, de stuf, a primit şi un ponton de pe care poţi "pluti" scormonind panorame ori detalii cu penaj pestriţ. Urmele "stufarilor" stau cocoţate şi prin alte poduri unde lupta cu infiltraţiile pare definitiv tranşată. 

E reconfortant. E ca o revedere cu un prieten vechi. Un prieten pe care nu l-ai mai văzut de-un timp, dar ştii că şi el s-a gândit la tine. Altoindu-şi tot cu gând bun aşteptarea. 
Oare v-am spus cum a fost prinsă Iarna cu coada-ntre picioare? Şi cum râdeau de ea ghioceii de era să li se-aplece? 

Foto: Rareş BIŢU

 

 




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

marquardt

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia