Localnici din Haşag au sărbătorit aşa cum se cuvine două momente importante pentru comunitatea lor. Primul a vizat Praznicul Întâmpinării Domnului iar al doilea a fost un ceremonial militar special (organizat de Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, în colaborare cu primăria Loamneş, autorităţile publice locale şi judeţene). Cele două evenimente enumerate au avut darul de a confirma că aici există o comunitate unită din toate punctele de vedere. Am remarcat cu această ocazie că biserica din apropierea Casei de Cultură a devenit neîncăpătoare. Idem aveam să constatăm şi în cadrul ceremoniei militare, care a avut parte de o asistenţă aleasă (n.n. localnici oaspeţi, precum şi fii ai satului răsfiraţi prin ţară şi nu numai). Unul din bătrânii satului ne-a mărturisit că prezenţa militarilor a fost ovaţionată ca pe vremea părinţilor domniei sale, şi că bucuria acestei zile o poate compara cu zilele în care haşeganii îi aşteptau -la porţile caselor- pe cei plecaţi pe front .
Vizita arhierească
Comunitatea din Haşag a fost onorată de vizita arhierească a Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, care a liturghisit în Biserica “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântul Mina” din localitate. La Sfânta Liturghie, lăcaşul de cult a fost plin de credincioşi.Au participat la slujbă prefectul judeţului Sibiu, Ovidiu Sitterli, preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea, primarul comunei Loamneş, Maria Greavu etc. În soborul de preoţi s-au aflat protopopul de Sălişte, Petru-Toader Damian, parohul din Haşag, Ioan Schiau, precum şi slujitori ai sfintelor altare din parohiile apropiate. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Petru Timiş a fost hirotonit diacon.În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor despre marele praznic şi i-a îndemnat pe credincioşi să fie mereu statornici în credinţa în Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a fost întâmpinat de Dreptul Simeon la aducerea sa la templul din Ierusalim.
Crucea şaguniană
I.P.S. Laurenţiu a oferit la final distincţia “Crucea şaguniană pentru laici” doamnei inginer Livia Roşu, preşedinta Asociaţiei “Sfântul Mucenic Mina” din Haşag. De asemenea, veteranul de război Gheorghe Stoia, credincios al Parohiei Haşag ajuns la 93 de ani, a primit un act de cinstire din partea înaltului ierarh, ca semn de preţuire a jertfei făcute în slujba neamului şi a patriei.Părintele paroh Ioan Schiau i-a mulţumit ierarhului pentru liturghisirea la Haşag şi pentru binecuvântarea adusă peste această comunitate, oferindu-i în dar o icoană.
Monumentul eroilor din Haşag
Sărbătoarea a continuat în cimitirul din incinta bisericii, unde a fost dezvelit un monument ridicat în memoria eroilor din Haşag căzuţi pe fronturile de luptă din cele două războaie mondiale şi din timpul evenimentelor tragice din decembrie 1989. Monumentul a fost sfinţit de IPS Mitropolit Laurenţiu şi de soborul de preoţi, care au oficiat şi o slujbă de pomenire a acestor eroi. Prefectul Ovidiu Sitterli, preşedintele CJS Ioan Cindrea, col. dr. Zisu Mihai Adrian, precum şi alţi referenţi, în cuvântul lor, au adus cinstire eroilor neamului şi au ţinut să-i felicite pe localnici pentru efort. În cadrul ceremoniei militare, veteranul de război Gheorghe Stoia a fost avansat în gradul de sublocotenent şi a primit diplome, însemnele asociaţiilor de veterani şi alte daruri din partea oficialităţilor prezente la eveniment. Primarul Maria Greavu a mulţumit tuturor pentru sprijinul oferit în ridicarea acestui monument şi pentru sărbătorirea nonagenarului plt.adj.pr. (Rtr.) Gheorghe Stoia. Veteranul de război a primit o diplomă de recunoştinţă din partea comandantului garnizoanei Sibiu. Mitropolitul a sfinţit un monument al eroilor ridicat în cimitirul satului. A urmat ceremonialul de depunere de coroane de flori, şi parada militară, defilarea fiind făcută în acordurile muzicii militare. În final, la agapa comună, venerabilul sărbătorit a povestit celor interesaţi despre faptele de arme susţinute de bravii lui camarazi.