logo
"Împreună facem lumea mai bună", o lecţie de prietenie pentru elevi diferiţi
Liuba STARII
957 vizualizari
O echipă de şase unităţi şcolare şi 40 de cadre didactice au iniţiat un proiect, numit sugestiv "Împreună facem lumea mai bună". Scopul programului este creşterea nivelului de implicare al şcolarilor mici în activităţi de educaţie nediscriminatorie şi interculturală pentru copii cu dizabilităţi şi nevoi speciale.


 

De 8 martie, elevii claselor implicate în proiect, împreună cu amicii săi speciali (cu elevii de la Centrele şcolare de Educaţie Incluzivă) şi cadre didactice au cântat despre prietenie, au desenat şi au realizat obiecte decorative pentru mamele lor. Zâmbetele nu le-au lipsit copiilor, care au fost implicaţi activ în activităţile desfăşurate şi, în final, au fost răsfăţaţi cu dulciuri.

"Ideea proiectului a pornit de la faptul că există o mare diferenţă între copii. Este un proiect de suflet, în care s-au implicat mai multe şcoli. Împreună ne-am propus să facem lumea mai bună nu prin vorbe, ci prin fapte. Ne-am gândit că la această vârstă copiii au o capacitate de a înţelege, de a comunica, şi, totodată, de a empatiza unii cu ceilalţi. Ei sunt dornici să dăruiască iubirea şi să o primească. Ne-am gândit că lucrând cu elevii care au nevoi speciale, alţi copii vor ajunge să depăşească bariera prejudecăţilor şi îi vor înţelege pe aceşti copii, astfel, acordându-le aceleaşi drepturi pe care le au şi ei. Noi credem că aceşti copii pot fi integraţi în societate. Sperăm că ceilalţi vor accepta şi vor înţelege normalitatea copiilor speciali", a spus Claudia Lica, învăţător şi coordonator al proiectului.

Referitor la procesul de educaţie a copiilor cu nevoi speciale, profesorii au menţionat că toleranţa, înţelegerea şi totodată acordarea atenţiei speciale sunt indispensabile în creşterea şi formarea lor. Astfel, cadrele didactice folosesc diferite metode şi tehnici specializate, implicând în jurul lor profesionişti, medici, psihologi, logopezi, care aduc o contribuţie în dezvoltarea lor. Profesorii au observat dorinţa şi deschiderea copiilor la socializare cu alţi copii.

"În primă etapă, copiii de la şcolile de stat obişnuite simt teama de necunoscut, însă înainte de a veni în această şcoală le-am prezentat mai multe cazuri de copii, care au diverse dificultăţi de auz, de vorbire şi de comportament. Le-am prezentat filmuleţe, le-am explicat că, în fapt, comportamentul lor nu depinde în întregime de voinţa lor şi i-am făcut să înţeleagă că sunt copii ca şi ei, că nu trebuie să le fie frică, că nu trebuie să îi respingă, ci din contră, cu căldură şi dragoste, să socializeze cu ei", a mai spus Claudia Lica.

Aproximativ 30 de copii au participat la această lecţie de prietenie. Potrivit organizatorilor, scopul definitiv este implicarea a 300 de elevi, care vor dobândi prin intermediul proiectului cunoştinţele importante despre drepturile copilului şi vor fi capabili să valorifice aceste cunoştinţe în comportamente sociale dezirabile.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia