logo
Important pentru toţi bugetarii! Ce se întâmplă cu MINIVACANŢELE în 2019!
Rareș BIŢU
1936 vizualizari
Important pentru toţi bugetarii! Ce se întâmplă cu MINIVACANŢELE în 2019!

Angajaţii la stat ar putea şti încă de la mijlocul lunii ianuarie când să-şi programeze vacanţele. Parlamentarii vor o mai bună organizare a zilelor libere, motiv pentru care la Senat a fost depusă o propunere legislativă care completează Codul Muncii.

Potrivit acesteia, până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, Guvernul poate stabili toate minivacanţele de care bugetarii vor avea parte în decursul anului respectiv, anunţă Mediafax.

  • „Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, Guvernul stabileşte prin Hotărâre de Guvern zilele de muncă pentru care se acordă zile libere, care preced şi care succed sărbătorile legale, respectiv zilele în care recuperează acesta”, prevede proiectul de lege de modificare a Codului Muncii.

Cei 38 de parlamentari de la UDMR, PSD şi PNL care au iniţiat propunerea cred că „predictibilitatea astfel obţinută va facilita planificarea din timp a activităţii sectorului privat cu cea din sectorul public”.

  • "Proiectul oferă şi posibilitatea programării activităţilor familiale în familiile unde părinţii lucrează în ambele sectoare economice, măsură apreciată nu numai de angajatori şi angajaţi dar şi de sectoarele turistice", precizează iniţiatorii în expunerea de motive.
  • "Prin posibilitatea de a se pregăti din timp pentru mini-vacanţele astfel stabilite, turiştii îşi pot planifica în acest sens mini-vacanţe, iar agenţiile de turism se pot pregăti cu oferte avantajoase”, explică iniţiatorii actului normativ.

De regulă, Guvernul stabileşte în preajma unor sărbători legale acordarea unor zile libere pentru a face o „punte” între ziua de sărbătoare legale şi week-end.
Potrivit Codului Muncii, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: 

  • 1 şi 2 ianuarie; 
  • 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române; 
  • Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui; 
  • prima şi a doua zi de Paşti; 
  • 1 mai; 
  • 1 iunie; 
  • prima şi a doua zi de Rusalii; 
  • Adormirea Maicii Domnului; 
  • 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 
  • 1 decembrie; 
  • prima şi a doua zi de Crăciun; 
  • două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

traistuta culturala

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia