Tribuna
Astra film
AMVONUL & TRIBUNA.
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului...
Pr. Constantin NECULA
1376 vizualizari
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului...

Vineri seara, în cântarea vecerniei, mulțime din textele slujbei aduceau aminte de cântarea de la înmormântare. Se întorc în pomenire morții, cei pe care, de la Liturghia Învierii, nu ne-a prea fost dat să-i pomenim. Un soi de postire de parastase pe care, din nefericire, la ritmul în care ne fură moartea viețile nu prea o mai respectăm. Dar memoria Bisericii o reține. Nu e vorba despre rigorisme ieftine, ci despre un mod de a gândi. De a înțelege cum, prin Pogorârea Duhului Sfânt, toate se fac noi și înțelese. Inclusiv moartea. Desigur că temeiul bucuriei Pogorârii Duhului Sfânt este ziua de Cincizecime – a cincizecea după Paști – în care, după cum ne amintește textul Faptelor Apostolilor (cap. 2) „...din cer fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei”. Imaginea creată de povestitor e dincolo de metaforă: „Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în limbi, precum le dădea Duhul a grăi” (Fapte Ap. 2.2-3). Efectul e imediat. Arată, a câta oară, cât de bine știe Dumnezeu că iubim spectacularul și cât de minunat îl convertește în favoarea noastră, să înțelegem mai bine tainele Împărăției Lui: „Și iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulțimea și s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Și erau toți uimiți și se minunau: Iată, nu sunt aceștia care vorbesc toți galileeni? Și cum auzim noi fiecare limba noastră în care ne-am născut?” (Fapte Ap. 2.6-7). Dumnezeu descoperea astfel că află mereu un mod, nou de fiecare dată, prin care să-și facă înțeleasă voia de către oameni. Indiferent de limbă ori neam, de cultură ori vocație. Mereu înnoitor în soluții, căutând mereu să ne țină partea, să nu ne lase fără de înțelegere. Știe Dumnezeu că muțenia nu e formă de dialog. Aviz celor care  ne vorbesc despre muțenia Lui. Dintre cuvintele inspirate de Duhul Sfânt acela al lui Petru, care ni se păstrează în acest capitol generos de istorie a Bisericii care este cartea Faptele Apostolilor, ne dovedește cam cum se predica în primele clipe de creștinism, cum transmiteau cu simplitate și rigoare Evanghelia cei chemați să o facă. Unii chemați să rostească, alții să înțeleagă. Împreună inspirați de Duh Sfânt. Cu lucrări diferite, uniți în aceeași Lucrare. Dintâi se vădește că Dumnezeu își articulează mădularele propriului Trup Tainic, Biserica, în care capul nu e picior, iar piciorul nu e chemat să gândească. În care mâna nu ascultă, iar urechea nu vorbește. Ci fiecare își ține locul îngăduit de Dumnezeu. Își desăvârșește darurile și le pune împreună cu ale celorlalte mădulare pentru ca Biserica să înțeleagă chemarea lui Dumnezeu și să o facă vădită lumii. Această ordine este astăzi, mai mult decât oricând, bulversată. De aceea și suntem decuplați de la Duhul Sfânt și cuplați la... știri și telenovele. De aceea confundăm vedetismul unora cu dreptul de a avea opinii morale, de a împărtăși adevăr și încă unul de necontestat. Ca și cum ei l-ar cunoaște. Nu. Scriptura ne arată că în Duhul Sfânt nu este așa. Activismul nu se confundă cu sfințenia. Gălăgia nu se confundă cu rugăciunea. Așa cum un tablou nu e icoană și nu orice poezie este imn de slavă adus lui Dumnezeu. Confuzia de valori este semnul distinct al epuizării Duhului Sfânt, semnul că trăim prea mult după capul nostru care nu, nu e așa strașnic pe cât credem.

            Apostolii se apleacă sub Binecuvântarea Duhului Sfânt. Și din această cumințenie se nasc cuvinte vii, dăruitoare de sens vieților oamenilor. Petru este exemplar. Sub insuflarea Duhului ce-L prăznuim în Duminica acesta, nu ca și cum în rest nu ar fi cu noi Dumnezeu, ci spre aducere aminte cum S-a așezat în mijlocul nostru și ca Biserică, vorbește oamenilor. Pocăitul de trădare. Asumatul de Hristos. Iertatul. Repovestește despre Iisus Hristos comunității din Ierusalim care se arată mișcată. Leagă viața Domnului Hristos de tot ce spunea Scriptura despre El până la El. Mesajul este limpede: „Cu siguranță să știe deci toată casa lui Israel că Dumnezeu, pe acest Iisus pe Care voi L-ați răstignit, L-a făcut Domn și Hristos.” (F. Ap. 2.36). Reacția pe măsură, căci Petru îi cheamă cu simplitate: „Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi darul Duhului Sfânt” (F. Ap. 2.38). Se botează. Ca la trei mii de suflete. Și prin acordul lor la mesaj se naște Biserica: „Și stăruiau în învățătura apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (F. Ap. 2.42). Se trăiește Liturghia. Cea care pe noi ne deranjează prin clopote ori ne obosește, pentru ei, cei dintâi, era Viață. Și asta ne face pe noi obosiți și pe ei vii.

            De unde numele de Rusalii? Are vreun sens, creștini ai Scripturii fiind, să folosim o veche prăznuire romană în registrul sărbătorilor noastre? Rosalia era o sărbătoare romană în care se manifesta un ritual: aruncare de petale de trandafir pe mormintele celor morți ori pe firul apelor curgătoare, atunci când nu se știa unde zac trupurile celor trimiși de Cetate să cucerească lumea. Iar noi, în Sâmbăta Rusaliilor, facem pomenire de sufletele celor plecați dintre noi dinaintea Judecății. Atât de cuprinzătoare e pomenirea încât în Duminica Rusaliilor, o singură dată pe an, în fiecare an însă, Biserica pomenește inclusiv sinucigașii dinaintea Iertării lui Dumnezeu. Petale de trandafir, asemeni unor limbi de foc pe frunțile Apostolilor și dragostea aceasta născută din prezența Duhului Sfânt în viața Bisericii, din care izvorăște forța iertării. O Cincizecime care face să înflorească trandafirii iertării în Biserica Slavei.

            Luni, în zori, prăznuim Sfânta Treime. Era nevoia ca Împăratul ceresc, Mângâietorul promis de Hristos Domnul, să se așeze în mijlocul cunoașterii pentru ca să înțelegem, pe cât se poate, Taina Treimii. Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. Un singur Dumnezeu vădit de un singur Adevăr. Limpezimea Duhului Sfânt să ne ajute să pricepem și să trăim cunoașterea lui Dumnezeu. Și să nu o pierdem în cunoașteri ieftine, lipsite de duh și conținut adevărat. Ca să rămânem oameni, Dumnezeu se vădește de partea oamenilor.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Imbunatatirea accesului..SMIS 125263

Asigurarea SMIS 125264

Transylvanian Grand Prix

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia