logo
„Gușterița curată”: locuitorii își ecologizează sâmbătă cartierul
Ana Maria MĂTUŞOIU
996 vizualizari
„Gușterița curată”: locuitorii își ecologizează sâmbătă cartierul

Locuitorii din Gușterița au găsit o modalitate de a-și curăța singuri cartierul. Aceștia organizează, independent, sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 11, o acțiune de ecologizare a cartierului: „Gușterița curată”. La eveniment sunt invitați să participe atât persoanele care locuiesc în cartier, cât și publicul larg. 

Cartierul Gușterița, vechi de peste șapte secole, este invadat, la propriu, de deșeuri menajere și nu numai, în special în zona râului Cibin și drumul către adapostul de câini.

  • „Ambalaje de plastic, obiecte din materiale textile, piese de mobilier sau deșeuri menajere și-au găsit locul în preajma râului. Activitatea de gestionare a deșeurilor din zona amintită lasă de dorit, astfel încât colectarea, reciclarea sau depozitarea deșeurilor sunt incorect realizate de către cei care locuiesc în zonă. Zona în care se va desfășura evenimentul vizează malurile râului Cibin de pe lânga podul de la intrarea în cartierul Gușterița”, spun inițiatorii proiectului „Gușterița curată”, într-un comunicat de presă. 

Acțiune independentă, organizată de locatarii Gușteriței 


„Gușterița curată” este o acțiune de ecologizare organziată de un grup de tineri locatari ai cartierului, care vor să dea un exemplu civic de implicare și responsabilizare, cu ajutorul voluntarilor și al persoanelor interesate. Evenimentul este promovat în social media și peste 40 de persoane și-au confirmat deja prezența. Obiectivul este ecologizarea zonei din jurul râului Cibin, prin strângerea deșeurilor care se află momentan în zonă.

Puterea exemplului

  • „Locatarii și-au propus să preia inițiativa și să ecologizeze spațiul din jurul râului, pentru că grija față de mediul înconjurător ar trebui să fie unul din obiectivele tuturor”, se mai arată în comunicat.

Acțiunea are o componentă educativă, organizatorii dorind să tragă un semnal de alarmă asupra problemei semnalate și să dea un exemplu de soluționare a unei probleme care afectează întreaga comunitate: responsabilizarea.

  • „Un mediu curat este un mediu sănătos, iar grija pentru mediu este grija pentru calitatea vieții noastre. Ne dorim un cartier curat, sănătos și cu locatari responsabili. Transmitem un imbold pentru toată lumea să depoziteze corect deșeurilor, în propriile case sau gospodării, spațiul liber al cartierului nu este coșul de gunoi al nimănui!”, declară Andreea Oncioiu, unul din organizatori. 


Inițiatorii mai spun că sunt dedicați unei cauze care sprijină mediul și comunitatea în care trăiesc, pe termen lung.

  • „Vrem să fim mai responsabili față de mediu și să îi învățam și pe ceilalti să conștientizeze importanța menținerii curățeniei”, a spus Valentina Roxana Ignat, unul din inițiatorii acestei acțiuni.

Peste 200 de saci menajeri pregătiți de acțiune 

Voluntarii vor avea asigurați sacii de gunoi şi mănuşile de protecţie. Evenimentul beneficiază de sprijinul companiei SOMA, care pune la dispoziția voluntarilor sacii menajeri. De asemenea, compania va implica angajați care să susțină colectarea deșeurilor și va asigura transportul acestora până la cea mai apropiată groapă de gunoi.

 

 

 

 

 



loading...
comentarii
1 comentarii

Cartierul Gusterita este invadat nu chiar de sapte secole de o anumita etnie mai bronzata care polueaza si la propriu si la figurat zona .Sasii care au locuit aici dealungul timpului se iau cu mainile de cap cand vad cum a ajuns un cartier care altadata era plin de flori pe la porti .Acestia trebuiesc educati si pusi la punct . Str. Podului este plina de smecheri si cocalari care stau in mijlocul drumului si te sfideaza cand treci cu masina fara sa se de la o parte .
grig
21.04.2017 07:51
109.97.223.94
Din aceeasi categorie


Filarmonica Sibiu

Energy

Eurotrip Rekze
Fundatia APT
APM

Biteco