logo
Gunoaiele de la Cisnădie au ajuns, în sfârşit, "la gunoi"

Problema întâmpinată în gestionarea sacilor de gunoi strânşi la Cisnădie în cadrul campaniei „Let’s do it” a fost, în sfârşit rezolvată. Potrivit reprezentanţilor campaniei, anul acesta, pentru gestio­narea sacilor, organizatorii proiectului la nivelul jude\ului Sibiu au încheiat, pentru ma­joritatea zonelor curăţate, parteneriate cu primăriile de care aparţin zonele respective. Primăriile, la rândul lor, au discutat cu operatorii de salubritate care acoperă loca­lităţile lor, în vederea ridicării şi gestionării sacilor. „Şi în cazul localităţii Cisnădie, Pri­măria a făcut tot ceea ce a fost necesar pentru campa­nia “Let’s do it!”conform par­teneriatului semnat: au adu­nat voluntari, au strâns deşeu­rile şi au contactat operatorul de salubritate Prescom. La rândul lui, operatorul de salu­britate Prescom a ridicat ex­trem de prompt sacii de de­şeuri şi a intenţionat să îi ducă la singura groapă de gunoi acreditată din judeţ, şi anume groapa firmei TRACON, cu care de altfel au contract încheiat pentru preluarea deşeurilor. Problema a apă­rut la firma TRACON, care a re­fuzat iniţial să preia sacii de la firma PRESCOM, fără un motiv plauzibil (deşeurile au fost duse la groapa de gunoi spre preluare contracost, nu s-a solicitat preluarea lor gra­tuită în niciun moment). În momentul de faţă, aceas­tă problemă este rezolvată, deşeurile au fost preluate. Din informaţiile noastre, în momentul de faţă nu mai sunt probleme legate de preluarea sacilor”, arată organizatorii cam­paniei într-un comunicat remis redacţiei. Organizatorii mulţumesc tuturor voluntarilor participanţi la proiect, tuturor instituţiilor publice care i-au susţinut, tuturor companiilor private care i-au sprijinit şi reprezen­tanţilor mass-media. Proiectul „Let’s do it, Romania!” face parte din acţiunea globală de curăţenie, organi­zată sub numele de “Let’s Do It, World!”, fiind iniţiată de co­munitatea cu acelaşi nume, care cuprinde toate ţările în care a fost deja realizat pro­iectul “Let’s Do It!” (numele nu s-a tradus în limba niciunei ţări participante, motiv pentru care nu s-a tradus nici în limba română). Anul acesta, acţiunea de curăţenie naţională a îmbră­cat o nouă formă, astfel că în fiecare judeţ s-au ales câ­teva zone specifice în care s-a făcut curăţenie, aceste zone urmând să fie monito­rizate până în luna septem­brie. Pentru judeţul Sibiu, aceste zone specifice sunt: malurile râului Cibin în zona localităţilor Cristian, Bun­gard, Mohu, malurile Sevişu­lui în zonele Şelimbăr, Ca­lea Cisnădiei, Valea Ştezii şi Curmătură (Răşinari), Pălti­niş, Pădurea Dumbrava, Valea Argintului (Cisnă­di­oara, Cisnădie, DN1), zona Sadu, Ocna Sibiului, zona limitrofă Agnita, zona din ju­rul Avrigului şi a Mediaşului. Pentru curăţarea acestor zone, organizatorii au esti­mat un necesar de 1.500 de voluntari pentru care au pre­gătit, cu ajutorul sponsorilor, materialele necesare cură­ţe­niei. Campania şi-a depă­şit obiectivele setate prin atingerea unui număr de 1.815 voluntari în tot judeţul, precum şi prin faptul că toate zonele alese au fost cură­ţate, deşeurile fiind colectate în proporţie de 30% selectiv din totalul de 3.670 de saci.

comentarii
1 comentarii

la fel ca in fiecare an, strangerea sacilor si depunerea lor la groapa de gunoi a durat cateva zile...chiar va asteptati ca toate sa se intample peste noapte?

de ce trebuie sa scoatem intotdeauna raul in fata...ca de exemplu "problema sacilor de la Cisnadie a fost IN SFARSIT REZOLVATA"...???
...
17.05.2012 13:20
89.41.14.2
Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
infocenter
Licitatie publica