logo
„Grădina secretă”, plină de păsări, din Palatul Brukenthal, se vede la Muzeul de Istorie Naturală
Dumitru CHISELIŢĂ
686 vizualizari
„Grădina secretă”, plină de păsări, din Palatul Brukenthal, se vede la Muzeul de Istorie Naturală

„Grădina secretă: tapetul oriental din Palatul Brukenthal” este numele noii expoziţii care a fost vernisată joi, în Sala Multimedia de la Muzeul de Istorie Naturală. Atât pentru iubitorii artei decorative, cât şi pentru cei ai păsărilor, expoziţia este, putem spune, interesantă deoarece ea scoate la lumină două aspecte mai puţin cunoscute ale patrimoniului Muzeului Naţional Brukenthal. În primul rând, tapetul şi detaliile sale, aflat în Palatul Brukenthal în cele cinci saloane de recepție (inclusiv cel de muzică) de pe latura estică a primului etaj. Tapetul din salonul de muzică este imprimat pe pânză de in de origine orientală, două saloane fiind decorate cu tapet de mătase vişinie, iar celelalte două salonaşe mai mici sau cabinetele sunt decorate cu tapet din hârtie chinezească cu influențe orientale. Decorul interioarelor datează din secolul al XVIII-lea, perioadă în care au avut loc construcția şi amenajarea palatului, şi relevă preocuparea baronului Samuel von Brukenthal pentru gustul/stilul chinoseriei. Acest stil s-a dezvoltat în întreaga Europă în perioada când palatul a fost construit (1777-1788). Stilul presupunea reprezentări prin imitații într-o manieră stilizată a naturii şi subiectelor dintr-un peisaj chinezesc/asiatic, cu rolul de a crea şi de a da o notă exotică într-un interior european. 

Curatorii expoziţiei, dr. Liviu Răzvan Pripon (UBB Cluj, Facultatea de Istorie şi Filozofie), şi  Gabriela Cuzepan-Bebeşelea (Muzeul de Istorie Naturală), au descoperit, imprimate pe tapetul de la Palatul Brukenthal, cel puţin 30 de specii de păsări, din care 16 identificate exact în ciuda „adaosurilor” artistice, fac subiectul expoziţiei. Păsările reprezentate în „grădina secretă” a baronului von Brukenthal sunt de origine asiatică, dar cunoscute şi nouă, multe fiind sau naturalizate în Europa, sau „rude” cu ce avem şi noi pe aici: păun, fazan, cocoş himalayan, pescărel albastru, găinuşă albastră, raţă mandarin, coţofană albastră, sturz râzător cu sprânceană albastră, bulbul himalayan, muscar ultramarin, etc.
Este şi ceea ce şi-a propus expoziţia, adică identificarea şi corelarea reprezentărilor de specii care apar pe tapetul de hârtie chinezească din cele două salonaşe, precum şi prezentarea acestora într-o dimensiune mărită spre a descoperi cu uşurință speciile ce formează peisajul exotic reprezentat pe tapet. Alături de imaginile de pe tapet, sunt expuse şi pene ale unor specii de păsări (ale păunului verde, raței mandarin), ce vin să completeze şi accentuează frumusețea reprezentărilor.
Expoziția face parte din Agenda Culturală Bicentenar Brukenthal 2017 a Muzeului  Național Brukenthal şi va putea fi vizitată până pe 31 decembrie 2017. 

 



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Must de Jidvei

Fabrica de lactate Sevis

Festivalul Enescu la Sibiu

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan aduce inovatia si distractia
Licitatie publica