logo
"Gâlceava înțelepților în jurul timpului...", lansată la Librăria "Habitus"
Volumul lui Mircea Lăzărescu, din Timișoara, va fi lansat la Librăria "Habitus", joi, 19 aprilie, de la ora 18. La evenimentul dedicat cărții "Gâlceava înțelepților în jurul timpului: Cioran, Eliade, Noica și... Heidegger" (Ed. Brumar, 2017) vor vorbi, alături de autor, criticii universitari Ion Dur și Andrei Terian.


Întâlnirea culturală e organizată de Spitalul de Psihiatrie "Gh. Preda" și specializarea Psihologie a Universității "Lucian Blaga" din Sibiu.
Cunoscut ca un specialist desăvârșit în sfera psihiatriei, Mircea Lăzărescu a scris nu doar cărți de specialitate, ci are și eseuri de antropologie filosofică și chiar volume de memorii.
"Întâlnirea cu acest eseist ne arată cât de fecundă e conjuncția dintre medicină și filosofie (Sergiu Al. George e un reper al performanței), filosofii despre care scrie fiindu-i contemporani. Lăzărescu l-a întâlnit pe Cioran la Paris, iar vreme de un deceniu a fost un ucenic apropiat al lui Noica. Fiind o dezbatere despre timp la patru mari filosofi, nădăjduim că vom avea timp și înțeleciune pentru o asemenea întâlnire admirabilă", spune criticul Ion Dur. (A. M.)

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

guitar

cibinfest

zilele recoltei

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
auchan
Licitatie publica

accentmedia