logo
Francezul Wilfrid Palcy aleargă în 60 de Capitale Culturale Europene. Sibiul, inclus în proiect pentru susținerea Fundației Polisano
Sorana MAIER
1007 vizualizari
Francezul Wilfrid Palcy aleargă în 60 de Capitale Culturale Europene. Sibiul, inclus în proiect pentru susținerea Fundației Polisano
© Razvan NEGRU

Un proiect unic în lume, prin care francezul  Wilfrid Palcy aleargă timp de 120 de zile prin 60 de orașe din Europa, foste Capitale Culturale Europene, a inclus și Sibiul în lista  orașelor din această cursă ce are și o componentă umanitară, susținând și organizații umanitare în orașele în care aleargă. Tot a doua zi, sportivul parcurge distanța unui semimaraton, pentru ca la finalul proiectului să strângă 1260 de kilometri.
A ajuns pentru prima dată la Sibiu sâmbătă, venind din Bulgaria.

  • Toate aceste 60 de orașe au o particularitate, sunt foste Capitale Culturale Europene, iar eu am decis ca la fiecare două zile să alerg un semimaraton. Am început acest periplu în 3 martie și îl voi termina în iunie, Sibiul fiind orașul numărul 22. Sunt foarte încântat, călătoresc cu avionul, fie cu trenul sau autobuzul, în orașe pe care nu le-am mai văzut”, povestește Wilfrid Palcy.

Parizian, fost manager într-o companie privată, a ales să treacă de cealaltă parte a baricadei și să fie freelancer, iar la începutul lunii martie a plecat de acasă cu un rucsac în spate.

  • Sunt mai multe motive pentru care fac acest lucru. Primul este că nimeni nu a mai făcut așa ceva, sunt mulți care aleargă, sunt mulți care călătoresc, dar nimeni nu a mai inclus capitalele culturale ale culturii într-un astfel de proiect. Am două mari pasiuni, alergatul și călătoriile și am ales să le combin, am privilegiul de a călători, iar faptul că alerg pentru fundații, ONG-uri sau asociații caritabile este modul meu de a da înapoi o parte din ceea ce am primit”, spune Wilfrid Palcy. În fiecare oraș, el aleargă pentru o asociație caritabilă sau fundație.

Pornește singur la start în curse, dar pe parcurs i se alătură alți alergători din orașele în care se află, iar unii vin chiar de la distanțe mari ca să îi fie alături.

  • Scriu o carte despre experiența aceasta, cu atât mai mult cu cât acum doi ani am făcut un tur al Pământului, iar toate aceste experiențe le voi cuprinde într-o carte”, spune Wilfrid Palcy, mărturisind că de-a lungul periplului său întâmpină foarte multe dificultăți, începând de la găsirea sponsorilor, până la probleme de logistică, însă, atunci când aleargă, uită de toate, se simte ca într-o bulă în care este lipsit de probleme.

 

© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia