logo
Foto: Unde să evadezi din gălăgia Sibiului: la Cisnădie!
Dumitru CHISELIŢĂ
4902 vizualizari
Foto: Unde să evadezi din gălăgia Sibiului: la Cisnădie!
Poate vă va suna hazliu titlul, dar, credeţi-mă, oraşul acesta aflat la 8 (8 şi ceva...) kilometri de Sibiu numit Cisnădie, m-a încântat. Vor spune unii că "uite bă, unde s-a găsit şi el să meargă” şi că Cisnădia nu prezintă prea mare interes ca destinaţie de relaxare, că nu e nici Transalpina, nici "castelul" acela cu arhitectură deformată din Ţara Oltului. Că ce e şi Cisnădia aia, un fel de Sibiu mai mic, unde nu prea ai ce să faci, că e mic şi nu ai nici unde să-ţi tragi un selfie ca la carte. Nu e aşa. Cisnădia, cel puţin de câtva timp, arată nu mai puţin atrăgător ca alte oraşe-destinaţie turistică, mai faimoase. Şi, spre deosebire de alte locuri pe unde am fost, nu am avut parte de experienţe din acelea, cum să spun, "anecdotice". Adică totul a fost normal, fără ciudăţenii de genul „uite ce am păţit când am fost la...”.

Un oraş în primul rând ne-gălăgios

Cred că prima oară am fost la Cisnădie când eram copil, cu ai mei, pe la începutul anilor '80, ca să luăm un frigider "Arctic" din ăla mare. Asta pentru că la Sibiu, atunci, nici vorbă să găseşti o asemenea raritate de marfă. La Cisnădie, da, era. Îmi amintesc doar de o vânzoleală din care a rezultat frigiderul, luat de la magazinul de "electrice” din prima intersecţie cum vii dinspre Sibiu, şi cam atât. Am mai fost, aşa, prin anii '80, apoi de câteva ori venind de la Cisnădioara, în plimbare, pe jos, cu sau fără escală la cireşii de pe deal. Dar, aşa, recent, nu am mai călcat prin zonă. Cel puţin de când s-a mai lucrat la oraş, nu. Asta până zilele acestea când, având o „gaură” liberă numită concediu în program, am zis "ia hai să vedem cum mai e pe acolo”. Acu’, sincer, am ales Cisnădia la întâmplare, surclasând "ofertele" numite Cristian şi cetatea de la Slimnic. Dar la Cristian am fost, plus că faimoasle berze de acolo au plecat în ţările calde şi se-ntorc la primăvară, iar la Slimnic îmi era peste mână. Aşa că hai la Cisnădie.

Luat 12-le până la fostul Vinalcool, apoi pe sub Podul Gării, admirând rămăşiţeţe liniei  „mocăniţei” care devin tot mai rămăşiţe pe lună ce trece, şi, cu o cafea "to go" (care nu era „to go”, ci normală, luată din gară, dar umblam cu ea, deci... "to go") ne îndreptăm spre autogară. "Cursa” (interesant, nimeni nu mai foloseşte termenul acesta, deşi e simpatic) de Cisnădie circulă foarte des, deci nu e stress pe tema aceasta, ea apare, noi urcâm, luăm bilet, avem loc şi plecăm. Constituţiei, Bâlea, Moldoveanu, Milea, promenada Mall, Selimbărul cu pavajele lui din "biscuiţi” de te umflă râsul, apoi, printr-un decor mirific punctat din loc în loc cu vile şi alte construcţii proaspete şi utilitare, başca o famrică la a cărei inaugurare am fost, apare Cisnădia. Am cam fost bulvversaţi când autocarul NU a luat-o pe drumul ce-l ştiam, ci a ocolit-o niţel mai "pe după" (străzile Târgului, Unirii, Cetăţii), noi coborând undeva, în spatele bisericii fortificate din centru.

Poate de aceea surpriza revederii cu Cisnădia a fost mult mai mare, când am ajuns în centrul oraşului. Care a devenit loc pietonal, deci fără maşini. Fără maşini parcate aiurea sau circulând după cheful lor. Am zis "aia e!”, că impactul a fost mai mult decât plăcut, comparativ cu haosul din zona la fel de istorică a Sibiului. Şi da, era mai multă linişte. Sau cel puţin mai linişte decât sunt eu obişnuit. Atmosfera centrului cisnădian e de oraş mic şi ne-agitat, cu două-trei terase, trei-patru magazine, arteziana din faţa Primăriei, maşini puţin(tel)e, şi culmea, oameni care vorbesc unii cu alţii, nu mergând ca zombii cu nasu-n smartphone. Probabil la fine de săptămână locul o fi ceva mai animat, dar acum, în "zi normală de lucru", atmosfera e de relaxare totală. Ceea ce e bine. Cisnădia e un oraş ne-gălăgios, mai ales pentru cineva obişnuit să se ferească de maşini chiar şi pe străzile-fundătură sau să audă zilnic claxoane pe la giratorii.

O pauză de masă. Şi de o bere

Bineînţeles că, pentru a te simţi 100% turist, chiar dacă locuieşti ceva mai încolo, geografic vorbind, trebuie să cauţi şi un loc unde să, cum se spune "serveşti masa". Pe drum, recunosc, averam în minte dilema aceasta, "oare unde se mănâncă prin Cisnădie?”, dar acum  "pe teren", am remarcat că nu trebuie să te stresezi prea mult. Există magazine alimentare care au sandvişuri, sunt pizzerii, restaurante („Casa Măgura”, fix în centru, cu terasă, să zicem), dar am ales un fast-food cu un nume interesant şi motivaţional, mai ales pentru cumpărători: "Darnic", exact cam în zona de unde luam frigiderul ăla de care am pomenit mai sus. Darnici am fost şi noi, că mâncarea era OK, preţurile omeneşti, cantitatea de hrană mulţumitor spre mult, servirea OK şi ea, locul nu e cu pretenţii (nici noi!) scopul era să băgăm ceva la stomac, ceea ce s-a şi întâmplat. Aşa că am bifat că ai unde să mânânci la Cisnădie, fără să te uiţi ciudat în portofel (vorba aia, că nu am) sau buzunare. Acum să vedem cum stîm cu punctul 2 de pe lista de necesar „turistic”: unde ne bem berea. Aşa că facem cale întoarsă spre centru, remarcăm că halele Covtex sunt de vânzare, (nu nu cumpărăm) mai intrăm printr-un magazin-două-trei şi admirăm arhitectura locală, care s-a ambiţionat să rămână, în majoritatea cazurilor, cea originală. Mai ales porţile, care sunt teribil de interesante. E strada principală, pe nume Cindrelului. Arată, ca să zic aşa, ca Oraşul de Jos pe străzile 9 Mai-Faurului-Turnului, doar că ceva mai îngrijit şi mai curat. Ajungem iar în zona pietonală din centru şi alegem o terasă de la baza bisericii-cetate, unde am identificat cel puţin o terasă. Întreb fata de la bar, dacă bere are. Are: 6 lei Silva Pils, ceea ce e decent, în contextul în care în zona Pieţei Mici din Sibiu preţul e mult mai mare (cu excepţia unui loc, nu-l spun acum, ca să nu strigaţi că fac reclamă, vi-l arăt eu într-o zi).

Heltau – Cisnădie. Puţină istorie...

Cisnădia, în germană/săsească "Heltau", în maghiară "Nagydisznód", este atestată documentar, indirect, la 1204, an în care regele maghiar Emeric acordă privilegii aici unui anume "Johannes Latinus" în "villa Riuetel".

Conform Repertoriului arheologic al judeţului Sibiu, realizat în 2003 de Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter şi  Adrian Georgescu, cele mai vechi urme de locuire din zona Cisnădiei apar ca fiind de la sfârşitul eneoliticului- cultura Coţofeni. Între Cisnădie şi Sadu s-a găsit, la începutul secolului al XIX-lea, un tezaur compus din peste 500 de monede greceşti de bronz. Tot Cisnădia deţine una din cele mai vechi pietre funerare atribuite coloniştilor germani din secolul al XIII-lea şi descoperită la 1862 (aflată acum în interiorul bisericii evanghelice). Tot în zonă, la est de vârful Götzenberg s-au descoperit resturile unei fortificaţii medievale din piatră, iar între Cisnodie şi Cisnădioara sunt menţionate, la un moment dat urmele unei capele a Sf. Ioan-"Johanneskapelle", parte a unui "mister” al istoriei, sud-transilvane satul dispărut Ruetel.
 
Biserica evanghelică, un loc neapărat de văzut

Deşi undeva, pe o pagină de "review”-uri, cineva s-a plâns că dacă vizitezi biserica şi cetatea nu ai voie să faci poze, că e "interzis”, vă spun clar că nu e aşa. Am intrat, am plătit taxa de vizitare (7 lei de persoană) şi nimeni nu m-a luat cu fraza aceea standard "domnu', nu aveţi voie să...”. Aşa că am făcut poze, că ai la ce.

De cum intri in încintă, primul lucru care te frapează este frumosul locului. Curtea "cetăţii" este o adevărată grădină, cu alei, flori incredibil de viu colorate (serios!) cu o mulţime de păsări mici şi ghiduşe (nu ştiu cât vă încălzeşte dacă vă spun că erau piţigoi şi codroşi, dar ei erau) şi cu zidul de apărare, păstrat la modul încîntător, inclusiv ceea ce e numit "drumul de strajă”, care era intact şi complet diferit de butaforia de la turnurile de pe Cetăţii din Sibiu.

Ocolesc biserica, atent la diversele detalii şi cel mai puţin atent la deja legendarul paratrăznet "al lui Benjamim Franklin" care nu a intrat în raza mea de interes (poate tocmai de aia, că e prea celebru) dar remarc urmele romanice ale bisericii, mai multe inscripţii care marcau lucrări de restaurare ale lăcaşului de cult, un blazon interesant cu o palmă deasupra unui scut pe care scrie "1737” şi... un şantier arheologic, ca la carte, despre care tare sunt curios ce va aduce nou (vom "săpa” şi noi după informaţii şi vă vom ţine la curent). Nu am urcat în turn de data aceasta, dar am re-vizitat interiorul bisericii. Care arată bine: e curat, îngrijit, ordonat, are informaţii pentru vizitatori, iar picturile ante-Reformă sunt vizibile. Ce să mai zic despre biserică? Păi să zică istoricii.

Înainte de Reformă, avea hramul Sfintei Walpurga. A fost construită între secolele XII şi XIII, ca bazilică în stil romanic. Turnul romanic masiv are primele două etaje boltite în cruce, iar accesul între acestea se face prin scări cuprinse în grosimea zidurilor, care măsoară la parter 3 m. Etajul al cincilea a fost prevăzut drept clopotniţă, iar în ziduri sunt montate opt ferestre geminate, câte două pe fiecare latură.
Corul bisericii păstrează bolta romanică în cruce, iar pe peretele de nord şi în canaturile ancadramentelor ferestrelor, se păstrează picturi murale din perioada romanică ce  reprezintă pee Sf. Walpurga şi pe Sf. Petru.  La sud-vest de biserică, înglobată într-un turn de apărare al fortificaţiei, se găseşte o capelă care ar putea să fi fost iniţial, o capelă rotondă din sec. XII.

Fortificaţia din jurul bisericii datează din a doua jumătate a secolului XV. La 1591 se înlocuieşte acoperişul piramidal al turnului bisericii cu unul ţuguiat, asemănător celui de acum, dar care, la 1660 este distrus de un trăsnet, apoi reconstruit între 1668-1676 şi iar lovit de trăsnet, în 1678. Turnul este din nou lovit de trăsnet în anul 1795, când se prăbuşeşte o parte a lui. După ce este din nou refăcut, dobândind aspectul actual, cu patru turnuleţe pe colţ, este montat tot atunci şi unul dintre primele paratrăsnete din Transilvania,

În pridvorul bisericii este păstrată şi piatra de mormânt descoperită în vechiul cimitir, de care am menţionat undeva mai sus. Cel mai vechi clopot al bisericii datează din 1663, iar la 1425 este menţionat ceasul din turn, cel actual datând din 1868.

Înapoi, spre casă

„Excursia” de o zi la Cisnădie am încheiat-o glorios, căutând staţia de unde să iau autobuzul (de fapt autocar) înapoi spre Sibiu. Mai ales că vechea staţie dintre Măgurii şi Băilor a devenit un părculeţ cu arteziană. Identificăm locul ("lângă pizzerie” ni se spune) ne întreţinem cordial cu un căţel bicolor, apoi gata, ne îmbarcân spre Sibiu. A fost frumos. Cisnădia e un loc cât se poate la îndemână pentru a mai evada din nebunia şi gălăgia Sibiului. Mai ales că e la o aruncătură de băţ. Şi chiar merită să îl vizitezi, deşi pun pariu că am ratat multe obiective interesante. Poate data viitoare...  Îmi amintesc, aşa, ca de plecare, de tobliţele din oraş pe care scrie „Fii mândru că eşti cisnădian!”. Bine.  




comentarii
3 comentarii

Cica: "Turnul romanic masiv are primele două etaje boltite în cruce" ?!
Pai daca este boltit in cruce inseamna ca nu e romanic, ci gotic! Biserica din Cisnadie este o biserica gotica, nu romana. Din bazilica romana nu a mai ramas practic nimic.
Singura constructie pastrata in mare parte in stil romanic este Sf. Mihai din Cisnadioara. Restul, adica manastirea din Carta sau biserica de la Alba Iulia, sunt in mare parte gotice, f. putin a mai ramas din vechile constructii romanice.
Alexa
07.10.2017 09:21
92.84.4.97
Dl. Mitica nu-i nici arhitect, nici restaurator... E un ziarist... Si greseala e omeneasca...
gigi
14.10.2017 21:35
82.77.216.63
Dl Mitica nu o fi arhitect, dar turnul e foarte romanic. Ia uite la ferestre cat de romanice sunt ele. Asa ca...
Dl. Mitica
16.10.2017 15:40
82.76.111.33
Din aceeasi categorie
Fabrica de lactate Sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica