Tribuna
brukenthal museum
FOTO: Noul drum dintre Tălmaciu și Racovița va putea fi utilizat de vineri
Dan FRÂNCU
4707 vizualizari
FOTO: Noul drum dintre Tălmaciu și Racovița va putea fi utilizat de vineri

Drumul Judeţean 105 G, în zona Tălmaciu – Racoviţa, a făcut subiectul mai multor articole de presă. Iarna şi primăvara trecută aici au fost înregistrate, probabil, situaţiile cele mai grele, care au creat mari probleme şi nemulţumiri şoferilor ce au circulat prin zonă, din cauza inundațiilor.

Starea extrem de proastă a podului peste râul Olt, obiectiv cu o vechime considerabilă, care, în ciuda măsurilor luate în timp, a peticelilor efectuate şi a restricţiilor impuse, a ajuns degradat atât fizic cât şi moral, precum şi adevăratele tranşee întâlnite pe o parte consistentă a traseului rutei ocolitoare puse la dispoziţie autovehiculelor care depăşesc o anumită masă şi mărime, astfel încât acestea să poată intra sau ieşi din zonă, au devenit principalele nemulţumiri legate de circulaţia prin zonă.

Cum este şi normal, cei mai mulţi s-au întrebat de ce nu se trece mai repede la aplicarea soluţiei prevăzute, încă din urmă cu peste 30 de ani, pentru reglementarea circulaţiei în zonă, şi anume aceea de a reconfigura traseul DJ 105 G, peste barajul Hidrocentralei Racoviţa, cu darea in folosinţă a unei noi treceri peste calea ferată (între staţiile CFR Racoviţa şi Sebeş Olt), care să înlocuiască actuala trecere, situată după staţia Sebeş Olt şi în continuare, execuţia unei noi porţiuni de drum pănă la intersecţia cu vechiul traseu, foarte aproape de intrarea în Racoviţa. Ceea ce a părut şi mai greu de înţeles din toată această situaţie a fost faptul că, în ciuda evoluţiei destul de bune a lucrărilor (prelungirea DJ 105 G a fost construită, atât între intrarea pe vechiul pod, de la hidrocentrală până la calea ferată, cât şi de la calea ferată spre intersecţia cu vechiu traseu al drumului, la intrarea în Racoviţa), demersul s-a blocat la noua trecere peste calea ferată, se pare din princina unor tergiversări şi neconcordanţe ivite între CFR şi alte instituţii responsabile.

Mânate probabil şi de demersurile întreprinse de grupuri de iniţiativă ale cetăţenilor, dar şi de diverse autorităţii locale, instituţiile şi societăţile responsabile pentru deblocarea situaţiei au reuşit să se mobilizeze şi cu o oarecare întârziere faţă de termenul transmis iniţial, au eliminat toate problemele şi au rezolvat situaţia circulaţiei în zona respectivă, prin deschiderea completă a circulaţiei pe noul traseu al DJ 105 G. 

Reprezentanții Consiliului Judeţean Sibiu a transmis, joi, că, începând de vineri, 24 mai, circulația pe podul peste Olt din apropiere de Staţia CFR Sebeş Olt, va fi blocată, intrând astfel în exploatare noul traseu al DJ 105 G.

„Consiliul Județean Sibiu, în calitate de administrator al drumului județean 105 G, dă o veste bună conducătorilor auto care vor să ajungă de la Racovița la Tălmaciu și retur. Vineri, 24 mai, începând cu ora 11, se deschide circulația rutieră în condiții de siguranță pe drumul amenajat pe traseul de pe baraj, folosindu-se trecerea la nivel cu calea ferată de la km 123 +800. Anunțăm participanții la trafic că vineri, 24 mai, ora 10, podul rutier peste râul Olt de pe DJ 105 G va fi închis circulației. În perioada următoare podul va fi demolat, având în vedere starea avansată de deteriorare a acestuia. La momentul efectuării lucrărilor de blocare a podului rutier vor fi prezenți agenți de poliție din cadrul IPJ Sibiu”, au transmis reprezentanții CJ Sibiu.

Daniela Câmpean, preşedintele CJ SIbiu, a menţionat: „Consiliul Județean Sibiu a făcut demersuri pe lângă factorii responsabili pentru ca această variantă de drum peste baraj să fie practicabilă în condiții de siguranță și astfel conducătorii auto să nu se mai expună riscurilor traversând podul peste râul Olt. O contribuție în acest sens a avut-o și managerul societății de drumuri și poduri a Consiliului Județean Sibiu, Ovidiu Spătari, care anterior a deținut funcția de director la Hidroelectrica Sibiu, contribuind astfel la urgentarea lucrărilor de amenajare și dare în funcțiune a noii variante de drum”.






comentarii
4 comentarii

scuze sun mai greu de cap....vineri 01. aprilie sau vineri 30 februarie???? Si va rog daca se poate sa ne spuneti si anul ....calendaristic....
gica
23.05.2019 14:42
Daca citeai articolul, gaseai singur raspuns... Dar, tu ai scris ca esti greu de cap!
pentru gica
23.05.2019 15:16
Cand treci zilnic peste pod cred ca nici nu vrei sa mai citesti asa ceva
gica
23.05.2019 21:28
Intereseant cum se intampla exact inainte de alegeri...minune!!! cat despre cei din sebesu de sus, mai ales, sebesu de jos e cam neplacuta varianta...
mariusL
24.05.2019 09:25
Din aceeasi categorie
sevis



targul de cariere

classic junior

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia