Aşa cum am spus şi data trecută, perioada "socialistă” a României şi implicit a Sibiului a lăsat urme, unele mai vizibile, altele ceva mai "subtile" şi mai bine ascunse. Trecem peste cartierele "ctitorite" în perioada super-industralizării oraşului şi, în general, peste ceea ce se vede clar şi cu ochiul liber, şi ne vom axa pe câteva din rămăşiţele ceva mai puţin cunoscute, dar rămase şi integrate, cumva, în peisajul urban al Sibiului de Mileniu 3. Aşa că, din nou, am pornit, la pas, în căutarea şi uneori găsirea acestor urme. Le-am căutat şi le-am găsit, fără a ne lăuda că am acoperit complet "subiectul".

"Românizarea" germanilor din Cimitirul Eroilor

Data trecută am fost la Cimitirul Eroilor Sovietici, redenumit, destul de neinspirat sau "Cimitirul Sovietic", sau "Cimitirul Eroilor Ruşi". Ce am găsit acolo, aţi aflat deja. Bineînţeles că, tot atunci, am vizitat şi celălalt cimitir, al eroilor români. Mai exact şi oficial, "Cimitirul eroilor români-germani din cel de-Al Doilea Război Mondial". Nu prea ştiaţi că acolo, unde se ţin, periodic, ceremoniale militare, sunt îngropaţi şi germani, nu? Ei bine, sunt. "Şi ce legătură are asta cu comunismul?", veţi întreba. Păi are. Da, aici sunt înmormântaţi şi militari germani căzuţi în luptele cu trupele române şi sovietice. Deci, adversari. Lucru care acum nu mai e important, cei căzuţi sunt la fel, dincolo de uniforma ce au purtat-o sau de faptul că, la un moment dat, istoria i-a obligat să lupte unul împotriva celuilalt. Dar de ce spun că aici e o dovadă că aici comunismul şi-a "băgat coada" chiar la eroii căzuţi? Pentru că prin anii '70 cred, a avut loc o "uniformizare" a monumentelor funerare din incinta cimitirului. Crucile -cruci au fost înlocuite cu ceva mai eroico-socialist-festiv: la căpătâiul mormintelor militarilor căzuţi au fost montate nu alte cruci, ci nişte monumente în formă de Coloană a Infinitului cu un altorelief care reprezintă trei elemente eroice suprapuse: drapelul tricolor, o cască model olandez (deci de militar român) şi o frunză de laur. Mai jos sunt incizate o cruce, gradul şi numele militarului, alături de anul morţii şi unitatea militară din care a făcut parte. Ca de exemplu: "Sold(at) Răuţ Nicolae/
Dec(edat) 10 V. 1945/ Reg(imentul). 18 Inf(anterie)". Aşa este pe majoritatea mormintelor de aici. Dar, cum stai cu faţa la obelisc, în stânga spate e un sector cu militari germani. Aici este partea interesantă. Ei sunt indentificaţi după nume şi grad, dar FĂRĂ a fi menţionată unitatea combatantă din care a făcut parte fiecare. De exemplu: "lt (locotenent, n.n.) Gemeiner Joachim/Dec(edat) 4 IX.1944". Pentru a se păstra uniformitatea mormintelor, şi aceşti germani au fost "românizaţi" cu acelaşi simbol eroic... românesc: tricolorul, casca "olandeză" şi frunza de laur. Pentru că nu se făcea, estetic şi istoric, ca atunci când se celebra "eliberarea ţării de sub jugul fascist" (sau alte evenimente cu semnificaţie istorico-militară), să "bată la ochi" că acolo sunt îngropaţi nişte... "fascişti". Aşa că au fost făcuţi, cumva, eroi români sau germani care şi ei au căzut în lupta cu...duşmanul fascist şi pentru eliberarea României de... ei, nu? Acum pare greu de înţeles logica de atunci, dar cei care au trăit "vremurile" sigur vor înţelege. Oricum, toţi au căzut în luptă, indiferent de uniforma purtată.

Ceva steme "proletare"... şi un "fashion" de prin anii '80

Trecem de zona mai mărginaşă a Sibiului şi ajungem în plin centru unde avem, şi aici, rămase ceva urme. De exemplu, la "Pasajul de la Bulevard". Cum intri ca să ajungi pe Victoriei, în dreapta se află un basorelief ce reprezintă trei pasaje ale Sibiului Vechi, aşa ca o paralelă între "vechi" şi "nou". În capătul dinspre Victoriei tronează încă stema socialistă a Municipiului Sibiu, cu cele patru elemente "definitorii" ale Sibiului socialist: cele trei turnuri de pe Cetăţii(sus), stema istorică a oraşului cu cele două spade încrucişate, o carte deschisă cu o stea în cinci colţuri cu vârful în jos deasupra (o conotaţie cam satanistă, dar în fine), simbol al centrului universitar sibian, şi o roată dinţată combinată cu o balanţă, simbol al industriei socialiste (naţionalizată de la capitalişti), făcând aluzie la Întreprinderea "Balanţa" în primul rând şi probabil la "Independenţa", "IPAS" sau "IUPS".
În mijloc mai era stema Republicii Socialiste România cu nişte adaosuri pe care nu le mai reţin, dar a fost răzuită în 1990.
Fiind vorba tot de steme, reamintim aici pe cea care se află pe clădirea Arhivelor Naţionale unde există un ornament compus din trei steme: în stânga, cea "clasică" a Sibiului, dar la care s-a cam umblat, răzuindu-se ceva în partea superioară, apoi stema socialistă a judeţului Sibiu, inclusiv cu stema Republicii Socialiste şi, în dreapta, stema Transilvaniei cu cele şapte turnuri – Siebenbuergen.
Nu putem uita aici de Casa Modei (mai exact fosta) unde, atunci când nu are bannere sau alte reclame afişate pe faţadă, pot fi observate două "mostre" de modă socialistă a mijlocului anilor '80 masculină şi feminină şi înscrisul "Cooperativa Îmbrăcămintea".

Plăci memoriale "rămase", plus ceva nume de străzi

Chiar dacă nu au vreo semnificaţie neapărat politică, multe plăci care marchează monumentele istorice din centru sunt din "perioadă". De exemplu, chiar pe Turnul Sfatului, placa ce ne spune ce e cu el, de când e şi care e valoarea sa istorică a fost realizată în 1964, de "Sfatul Popular al Oraşului Regional Sibiu" (nu eram încă judeţ şi "ţineam" de Regiunea Braşov, fostă Stalin) la fel, pe str. Avram Iancu, la nr. 1-3, pe clădirea fostului magazin "Curtea de Fier"/"Ferometal", o placă memorială ne aminteşte că aici "a trăit şi a creat între anii 1857 – 1893, poetul PROGRESIST (sl.ns) Friedrich Krasser.

Friedrich Krasser (1818-1893), a fost medic şi poet de limba germană. A terminat gimnaziul la Sibiu şi a studiat medicina la Viena, unde a obţinut titlul de doctor în medicină în 1844. Apoi a plecat pentru cinci luni în Franţa, la Paris, unde a fost contaminat de ideile socialismului utopic. Obţine în 1846 doctoratul în chirurgie şi se stabileşte ca medic la Sebeşu Săsesc, unde tratează gratuit pacienţii săraci. Din 1869 a fost medic la Casa de asigurări medicale a muncitorilor (Allgemeine Arbeiterkrankenkasse) din Sibiu.

În 1869, Krasser publică poezia anti-papală "Anti-Syllabus", prin care îl combătea pe Papa Pius al IX-lea, care îl face celebru. A mai scris poemele "Ceterum censeo", "Das Glas und die Bibel" sau "Marseillaise des Christentums". A fost bunicul (după mamă) al lui Hermann Oberth, el însuşi prevăzând posibilitatea zborurilor cosmice.

Alte urme oarecum ciudate ale perioadei socialiste se reflectă în denumirile unor străzi. Acum, sunt multe, dacă e să luăm zona "meseriilor" şi a maşinilor-unelte din Lazaret (străzi ca Strungului, Macaralei, Rulmentului, Maşiniştilor, Forjorilor, Balanţei, Laminorului), a unor autori-luptători "de stânga" ca Anatole France sau Emile Zola, zona "minieră" a străzilor Lupeni, Petrila, Abrud, Vulcan, Teliuc, Muncii sau Egalităţii. Dar ne oprim aici la două străzi care "bat la ochi". Prima e chiar lângă noi, numită "Theodor Neculuţă". Cine a fost el?
Dumitru Theodor Neculuţă (1859-1904), a fost un poet pre-proletcultist, fiind considerat primul poet "proletar" al literaturii române, drept pentru care, în 1948, comuniştii îl aleg membru post-mortem al Academiei Române. A scos se pare doar un volum de poezii, "Spre ţărmul dreptăţii", reeditat repetat în perioada comunistă. A fost alături de primul partid marxist-proletar din România, Partidul Social Democrat al Muncitorilor – PSDMR.

Din aceeaşi categorie face parte şi strada "Dr. Ştefan Stîncă", un timp fiind numită şi "D. Stâncă". În cartea lui Henri H. Stahl "Gânditori şi curente de istorie socială românească, Ştefan Stâncă este caracterizat drept "cel mai de seamă reprezentant al şcolii de medicină socială pe care l-a dat curentul socialist": A decedat timpuriu, trăind doar 32 de ani. Şi pe el statul socialist l-a onorat, în 1948, cu titlul de membru post-mortem al Academiei Române. Şi ne oprim aici, deşi am putea continua.

Acum să nu se înţeleagă că am scris această scurtă "serie" pentru a cere măsuri stricte şi rapide de eliminare a acestor urme ale trecerii oraşului nostru prin socialism. Nu doresc nici schimbarea de nume ale străzilor sau de demolare a restului de rămăşiţe găsite pe ici, pe colo. Doar le-am căutat, re-găsit şi reamintit aici. Ceea ce nu e chiar rău, că le-am cam uitat...