logo
FOTO: Festivalul Folcloric "Florile Oltului” a redevenit descoperitor de talente
Dan FRÂNCU
1167 vizualizari
FOTO: Festivalul Folcloric
În zilele sfârşitului de săptămână ce a trecut, Avrigul a fost gazda celui mai longeviv festival folcloric organizat în judeţul Sibiu, „Florile Oltului”. Ajuns la ediţia cu numărul 46, festivalul avrigean a fost prezentat spectatorilor cu destul de multe schimbări organizatorice şi de structură, multe din modificările făcute, faţă de ediţiile din anii anteriori, având ca scop repoziţionarea manifestării în rândul acţiunilor de prestigiu dedicate lansării şi promovării tinerilor interpreţi de muzică populară, promovării tezaurului spiritual al României. Bineînţeles că organizatorii nu au neglijat nici caracterul de sărbătoare a cântecului şi dansului popular autentic, recitalurile programate în afara concursului fiind susţinute de interpreţi, grupuri şi ansambluri din multe regiuni etno – folclorice ale ţării, precum şi din străinătate. A fost o ediţie reuşită, afectată, pe alocuri, de condiţiile meteorologice, o adevărată sărbătoare folclorică de la care a lipsit, din păcate, ansamblul reprezentativ al Avrigului – „Purtata Avrigului”.

În Piaţa „Gheorghe Lazăr” din centrul oraşului Avrig, pregătirile pentru desfăşurarea festivalului din acest an au început încă de vineri după amiază, în acelaşi timp cu sosirea primilor comercianţi şi deţinători de aparate destinate activităţilor distractive. Încetul cu încetul, în zonă au fost aplicate restricţiile de circulaţie planificate de organizatori şi s-a trecut la amplasarea scenei, amenajarea teraselor şi a diverselor puncte de vânzare.

Sâmbătă, doar ameninţarea ploii mai putea afecta organizarea şi desfăşurarea festivalului, restul chestiunilor fiind puse la punct din timp, în cel mai mic detaliu.

Chiar dacă, şi de această dată, startul festivalului a fost dat cu o mică întârziere faţă de ora anunţată iniţial, programul s-a derulat normal, fără evenimente neprevăzute.

Concurs pentru tinerii interpreţi de muzică populară

Aşa cum au plănuit organizatorii şi colaboratorii ediţiei, prima parte a programului zilei a fost dedicată concursului pentru tinerii interpreţi de muzică populară. Pentru concurs, s-au înscris şi au trecut de preselecţia organizatorilor zece tineri interpreţi de muzică populară, dar la evenimentul de sâmbătă au fost prezenţi doar nouă concurenţi. Rând pe rând, aceştia au evoluat în faţa publicului dar şi a unui juriu atent şi competent (preşedintele juriului - prof. dr. Vasile Bebeşelea - etnomuzicolog, membri - prof. univ. dr. Ilie Moise – Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Izabela Tomiţă – interpret de muzică populară, Victoria Meiţescu – interpret de muzică populară, Ionel Cioc – etnograf), programul prezentat de fiecare fiind compus dintr-o doină, interpretată fără acompaniament şi o altă piesă la alegere, din repertoriul personal sau din repertoriul altui solist. Spectatorii au aplaudat călduros şi au încurajat fiecare solist, juriului revenindu-i misiunea de a evalua şi decide clasamentul acestei ediţii. Gala Laureaţilor celei de-a 46 ediţii a Festivalului Folcloric „Florile Oltului” a fost programată pentru ziua de duminică. (Pentru cei mai talentaţi dintre concurenţi, organizatorii au pregătit următoarele premii:  Trofeul „Florile Oltului” (Premiul 1) - 1.000 lei; Premiul 2 - 800 lei; Premiul 3 - 500 lei; Premiul de popularitate - 200 lei. Toţi premianţii vor fi invitaţi să performeze la manifestările culturale organizate de Primăria Avrig.)

Recitaluri de calitate

Imediat după evoluţia tinerilor concurenţi, festivalul de la Avrig a continuat cu recitaluri susţinute de solişti vocali şi grupări artistice cunoscute iubitorilor de folclor de la noi din ţară. Printre cei ce au evoluat pe scena manifestării culturale de la Avrig s-au numărat Nineta Popa, Grupul „Cetină de brad” (Ucea de Sus, jud. Braşov), Diana Girbincea (Făgăraş), Grupul de fluieraşi (juniorii) din Jina, Alexandru Urs, Ansamblul Folcloric „Obârşii Negreştene” (Vaslui). Din păcate, înrăutăţirea bruscă a vremii (averse de vânt şi ploaie consistentă) a determinat organizatorii să renunţe la ultimul număr pregătit pentru programul zilei, Ansamblul „Hortze” (Bulgaria) fiind reprogramat pentru ziua de duminică.

Tot duminică, pe scena din centrul Avrigului au evoluat soliştii Constantin Oancea, Laura Prisacă, Mariana Deac, Daniel Pop, Elena Sima, Răsvan Năstăsescu, Gheorghe Cristian Stan, Camelia Olariu, precum şi ansamblurile folclorice “Bujorel de Bâlea” (Cîrţişoara), “Doruleţ” (Racoviţa), “Comorile Arpaşului” (Arpaşu de Jos), “Zăluţa” (Bradu), “Valea Moaşei” (Sebeşu de Sus), “Datina” (Tălmaciu).

 

Oaspeţi importanţi la festivalul avrigenilor

 

Sâmbătă, de la sărbătoarea folclorică desfăşurată la Avrig nu au lipsit nici oaspeţii importanţi din viaţa politică judeţeană. Astfel, pentru câteva ore bune, alături de avrigeni au fost deputaţii Raluca Turcan, Constantin Şovăială şi Nicolae Neagu, primarii Vasile Beschiu (Jina) şi Gheorghe Călin (Gura Râului) şi consilierul ministrului Agriculturii, Ionuţ George Diaconeasa. Aceştia au stat de vorbă cu oamenii prezenţi la tarabe sau în public şi alături de primarul Adrian Dumitru David şi viceprimarul Ramona Berghea, au urcat pe scena festivalului pentru a adresa un cuvânt de salut tuturor, pentru a felicita şi încuraja organizatorii şi concurenţii.

 

„Florile Oltului”, fără „Purtata Avrigului”

 

Ceea ce părea oarecum de neconceput până în urmă cu doar câteva luni, s-a întâmplat la această ediţie a festivalului, când ansablul reprezentativ al oraşului, „Purtata Avrigului” nu a evoluat în faţa propriilor spectatori.

Ajuns la performanţe artistice deosebite, cunoscut şi apreciat în judeţ şi în ţară, Ansamblul Folcloric „Purtata Avrigului” este, de aproximativ două luni, subiectul unui scandal, ce a dus la o semi-destructurare şi inevitabil, la lipsa acestuia de pe scena festivalului din Avrig, eveniment inedit pentru istoria recentă a oraşului. Pe scurt, situaţia actuală este cauzată, se pare, de unele neînţelegeri destul de complexe intervenite între Asoiaţia Culturală „Purtata Avrigului” (structură ce a obţinut girul Consiliului Local Avrig şi Primăriei Avrig pentru a gestiona activitatea ansamblului) şi fostul coregraf al grupului, probleme ce au dus la rezilierea contractului de muncă al instructorului. Ceea ce părea la început, o stare destul de uşor de gestionat, a devenit complicată din cauză că, în acelaşi timp cu măsura luată de conducerea asociaţiei împotriva coregrafului, marea majoritate a membrilor ansamblului (inclusiv instrumentiştii şi corepetitorii), precum şi părinţii dansatorilor, au decis să rămână alături de acesta, refuzând să fie pregătiţi de altcineva.

Chiar dacă există un nou cuplu de instructori iar cei ce gestionează activitatea ansamblului au început să facă apeluri către cei dornici să li se alăture, astfel încât ansamblul să-şi continue activitatea, este evident că rezultatele nu sunt tocmai cele aşteptate, gruparea se reconstruieşte greu iar până la atingerea unui standard rezonabil de calitate, care să permită prezenţa pe scena unui festival de anvergura celui de la Avrig, mai este de muncit.

 

Festivalul Folcloric “Florile Oltului” a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local Avrig, fiind inclus în calendarul anual al evenimentelor culturale finanţate din bugetul local al oraşului. În baza unei hotărâri a Consiliului Local Avrig, Asociaţia Culturală “Viitorul Muzical“ Sibiu a fost mandatată să se ocupe, de asemenea, de organizarea şi desfăşurarea acestei ediţii a fesfivalului.

 




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Artmania

Hertel Nordbayern

Eurotrip Rekze
Fundatia APT
Auchan