logo
FOTO. După TUI şi Neckermann, şi touroperatorul german Dertour alungă România din cataloage! "Infrastructură deficitară, puţine hoteluri de calitate și tarife foarte mari"
Rareș BIŢU
3256 vizualizari
FOTO. După TUI şi Neckermann, şi touroperatorul german Dertour alungă România din cataloage!

   În timp ce baionetiştii priponiţi la hăţuri reinventează bazaconia, silabisind autostrăzi, pârtii de schi care să lege creste de munţi şi alte fantasmagorii de care când râd până şi bulgarii, se-aude pân` la unguri,  România primeşte un şut în fund, fiind scoasă din cataloagele marilor touroperatori, anunţă profit.ro.

Vestea şi mai proastă e că-i vorba de touroperatorii din Germania, nu de cei din vreo margine de lume. Şi-uite aşa am rămas singuri în colţul ăsta de Balcani, fiindcă  România a devenit singura țară din regiune care nu mai este promovată în cataloagele marilor turoperatori din Germania. 
După TUI și Neckermann, și compania Dertour a decis să nu mai promoveze ofertele românești. 
Eliminarea României din cataloage, unde Bulgaria și Ungaria, de exemplu, ocupă numeroase pagini, este argumentată prin infrastructura deficitară, numărul mic de hoteluri de calitate și tarifele foarte mari practicate de acestea.
În 2012, alt gigant al turismului mondial, TUI, a renunțat să mai tipărească în cataloagele sale oferta turistică a României. Trei ani mai târziu, și Neckermann, subsidiara germană a unuia dintre cele mai mari grupuri de turism din lume, Thomas Cook, a decis că România nu va mai figura, după o prezență de trei ani, în cataloagele sale.


România, repetentă la turism


Punctele slabe ale României au fost comentate în cel mai recent număr al uneia dintre cele mai mari reviste de turism din Germania, Touristik Aktuell, publicație citită de peste 112.000 de specialiști din domeniu. 
Un editorial dedicat Europei de Est vorbeşte despre Slovenia, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, Rusia, Croația și Bulgaria. Singura remarcă la adresa României vine din partea Katrinei Holzbrecher, manager de produs la DER Touristik Frankfurt, care acordă țării o bilă neagră pentru faptul că infrastructura este deficitară, iar ofertele hoteliere sunt puține și la prețuri foarte mari.
În aceste condiţii, DER Frankfurt a eliminat România din catalogul său tipărit, în care apar în continuare, de exemplu, Bulgaria și Ungaria, lăsând doar un singur circuit și câteva hoteluri în oferta online. 

Până în 2017, România ocupa 15 pagini în cataloagele Dertour, marcă a DER Touristik, iar ofertele prezentate includeau circuite de grup, sejururi pe litoral şi în Delta Dunării, trasee individuale cu maşina, city-break-uri şi vacanţe ăn staţiuni balneoclimaterice şi montane. Mai mult, diverse reclame cu şi despre România apăreau chiar pe coperţile catalogului Dertour.  Din 2018, toate acestea au dispărut. 


Inconştienţă, rea-voinţă, prostie sau toate la un loc? 


Din şchioape cum erau, "relaţiile" dintre România şi touroperatorii germani au fost complet ologite anul trecut când fostul ministru al Turismului, Mircea Dobre, a hotărât să închidă birourile de promovare turistică ale României în străinătate. Inclusiv biroul de la Berlin.    

  • "Fostul șef al acelui birou, care a și părăsit ministerul după închidere, este cel care a intermediat de-a lungul anului aproape toate întâlnirile turoperatorilor germani cu miniștrii și șefii români ai Turismului, începând cu Elena Udrea și până la Anca Nedea, predecesoarea lui Mircea Dobre, cel care nu a ținut legătura cu acești turoperatori germani", scrie profit.ro.

În acest război pe care România parcă face eforturi să-l piardă în genunchi, eliminarea din catalogul Dertour este cea mai recentă înfrângere. De câţiva ani, cataloagele tipărite de TUI şi Neckermann ocolesc ofertele româneşti, iar acum şi mărcile DER Touristik Frankfurt și DER Touristik Köln, respectiv Dertour și ITS, ne întorc spatele. 
România este prezentată mult mai sumar şi de FTI, al 4-lea turoperator ca mărime din Germania. 


Bulgarii ne iau faţa şi ne arată ceafa


În timp ce România pierde de la an la an contactul cu turiştii germani, Bulgaria vine tare din urmă. Autorităţile de la noi nu par să înţeleagă prin ce trecem: un an în care marii touoperatori te ignoră, izgonindu-te din cataloage, înseamnă cheltuieli consistente pentru redobândirea poziţiei pe această piaţă. Dacă ruşii au umplut, în ultimii ani staţiunile din Grecia şi Bulgaria, iar Turcia înregistrează pierderi semnificative din motivele pe care toată lumea le cunoaşte, România nu izbuteşte să atragă turiştii care au renunţat la Antalya ori Kusadasi, de pildă. 
Touroperatorii germani se plâng că, pe lângă infrastructura aflată într-o deteriorare avansată şi serviciile mult prea scumpe faţă de condiţiile oferite, implicarea ministerului Turismului e aproape inexistentă. Şi e, deja, de doi ani. 

  • "Țara care ani de-a rândul a adus cei mai mulți turiști străini în România, Germania, a fost lăsată de izbeliște în ultimii doi ani, fără o politică de promovare clară, fără promovare și chiar și fără biroul de promovare, care deservea 84 de milioane de potențiali turiști", au explicat reprezentanții turoperatorilor români care aduc străini în destinațiile interne.


Faină ţară, păcat că-i batjocorită!


De ani de zile, touroperatorii germani s-au arătat profund nemulţumiţi de modul în care românii înţeleg ideea de turism. Degeaba s-au plâns nemţii că România nu colaborează cu ei la promovarea destinaţiilor româneşti în Germania. De păsat, cui să-i pese? Infractorilor care umblă deghizaţi în hotelieri, organizând veritabile jafuri când zăresc turiştii? Veşnicelor ambuteiaje care leagă muntele de week-end? Eternelor cozi de maşini care leagă litoralul de casă? 
Ocazional, ne amintim ce ţară faină avem, c-aşa-i, e faină, dar când urcăm în Bucegi, la Babe, le troienim în mizerii. Pe litoral când mai ajungem ridicăm munţi de gunoaie şi ne jurăm că data viitoare mergem la greci. Sau măcar la bulgari. Azi-mâine încep să sfârâie grătarele şi iar umplem iarba verde cu plasticărai, codrul cu doze de bere şi râul cu pungi şi ambalaje.
Dacă aruncăm un ochi spre statistici, aflăm că, în ultimii ani, ciudaţii din ministerul Turismului au preferat să promoveze imaginea României în India, Singapore sau Malta. Ţări care au trimis atât de mulţi turişti încât o gaşcă de ciungi ţi-ar trebui să-i numere. Pe deşte. 
Mbine, în scripte le zice "responsabili". Nu credeţi că "Ciudaţi" e mult mai potrivit? 

 

 






comentarii
2 comentarii

Romania e "alungata" din cataloage pe buna dreptate! Locuim de multi ani intr-o tara din vestul Europei. Anul trecut ne-am dorit sa mergem in Romania la mare. Trecand peste faptul ca nu se poate zbura direct la mare, pentru a inchiria o masina platesti pe zi la fel de mult ca in Mallorca, Costa del Sol sau Côte d’Azur. De ce ar vrea cineva sa plateasca pret de Franta sau Spania si sa primeasca calitate de Romania (drumuri distruse, mizerie, manele etc.) ?
Trista Romanie!
15.02.2018 14:58
Biojeg de sapte stele
Ca la cortul maicii mele
Dulce tziganie
Asta tzi-o doresc!
Maneaua Rumaniei
16.02.2018 10:42
Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

jidvei

marquardt

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia