Gorgandin  Domeniul Viticol Apold
logo
Apulum
FOTO. Centenarul, marcat de românii din Italia, alături de pr. Constantin Necula. Triplu eveniment sub patronajul Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun
Sorana MAIER
5324 vizualizari
FOTO. Centenarul, marcat de românii din Italia, alături de pr. Constantin Necula. Triplu eveniment sub patronajul Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun

Românii din Italia, regiunea Toscana marchează zilele acestea Centenarul Marii Uniri cu un triplu eveniment cultural-religios, în Florenţa, la care este invitat profesorul sibian pr. Constantin Necula. Evenimentul reuneşte vernisarea expoziţiei de icoane româneşti şi de fotografie 'Lumină din lumină', lansarea volumului 'Chipul slavei tale celei negrăite' şi conferinţa 'Icoana: darul unităţii' susţinută de pr. conf. univ. dr. Constantin Necula.

  • "Sunt o conferinţă, şi o lansare de carte, şi o expoziţie în numele unităţii românilor. Sper să fim împreună, chiar dacă nu vom fi unii lângă ceilalţi, împreună în Duhul acesta care trebuie să ne facă mai adevăraţi şi mai buni", a spus părintele Necula.

Potrivit unui comunicat al Editura Citta di Vita, evenimentul are loc în bazilica franciscană 'Santa Croce' din Florenţa şi este organizat în comun de preoţii români romano-catolici şi ortodocşi care păstoresc comunităţile româneşti din Florenţa şi din împrejurimi.

  • 'Chiar dacă trăim departe de graniţele ţării, noi românii ne simţim solidari şi susţinuţi de credinţa în Cristos Isus şi de valorile autentice româneşti. Într-o perioadă în care mulţi dintre concitadinii noştri lucrează peste hotare şi fac eforturi sporite pentru un trai mai bun, noi preoţii romano-catolici români, alături de preoţii ortodocşi din Florenţa şi din împrejurimi, ne-am propus să ne adunăm la lumina sfintelor icoane româneşti în bazilica franciscană Santa Croce din Florenţa pentru a comemora Marea Unire şi a ne bucura împreună că suntem români', a declarat pr. lect. univ. dr. Eugen Răchiteanu, directorul Editurii Citta di Vita din Florenţa, într-un comunicat remis Agerpres.

."Lumină din lumină", prima expoziţie neitaliană găzduită de bazilica "Santa Croce", reuneşte o serie de icoane bizantine din România, puse la dispoziţie de Roman Art Gallery din oraşul Roman (Neamţ), şi fotografii realizate de Daniel Olariu în timpul Sfintelor Liturghii celebrate în comunităţile ortodoxe româneşti din Toscana.
Expoziţia va fi deschisă până pe 15 aprilie.
Volumul "Chipul slavei tale celei negrăite", apărut în 2018 la Editura Citta di Vita, este semnat de preotul ortodox conf. univ. dr. Constantin Necula, profesor la Facultatea de Teologie "Sfântul Andrei Şaguna" din Sibiu, şi preotul romano-catolic lect. univ. dr. Eugen Răchiteanu, director al Editurii Citta di Vita.
Cartea va fi prezentată de ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Liviu-Petru Zăpîrţan, pr. Paolo Bocci - rectorul bazilicii "Santa Croce", Irene Sanesi - preşedinte al "Opera di Santa Croce", Eugenio Giani - preşedintele Consiliului Regional al Toscanei, pr. Constantin Necula şi fotograful Daniel Olariu.
Triplul eveniment se desfăşoară sub patronajul Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun, al Ambasadei României în Italia, al Consiliului Regional din Toscana, al Primăriei din Florenţa (Comune di Firenze - Q1 Centro Storico).






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

mcdonalds

Covoare

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia