logo
FITS
FOTO: Biciclist accidentat mortal la ieșirea din Sibiu
Vasile ANTIPA
3651 vizualizari
FOTO: Biciclist accidentat mortal la ieșirea din Sibiu

Un biciclist a fost accidentat mortal, vineri seara, la ieșirea din municipiul Sibiu spre Agnita, pe viaduct. Din primele cercetări efectuate, se pare că șoferul unui autoturism ar fi acroșat un biciclist, în urma coliziunii rezultând decesul biciclistului, un bărbat în varsta de 49 de ani din Bungard.

Imediat după producerea evenimentului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor. La fața locului a intervenit și un echipaj SMURD. ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj SMURD pe Drumul Județean 106, ieșirea din municipiului Sibiu pentru acordarea asistenței medicale unui biciclist aflat în stare de inconștiență. Salvatorii au efectuat manevrele de resuscitare însă victima nu a răspuns acestora, în consecință fiind declarată decedată.

Deși inițial a fos identificată o tânără de 27 de ani despre care se credea că este autorul accidentului, situația s-a schimbat radical ân cursul zilei de sâmbătă.

În urma administrării probatoriului, a vizionării camerelor de luat vederi din zonă și audierii mai multor martori, precum și a tinerei în vârstă de 27 de ani, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au stabilit faptul că nu tânăra a condus autoturismul în momentul producerii accidentului, ci o rudă a tinerei, o femeie în vârstă de 53 de ani.
 De asemenea, s-a stabilit faptul că accidentul rutier s-a produs în următoarele circumstanțe: la data de 17 mai, în jurul orei 20.30, în timp ce femeia în vârstă de 53 de ani conducea autoturismul spre Agnita, la ieșirea din municipiul Sibiu, pe viaduct, a efectuat manevra de depășire neregulamentară, încălcând marcajul longitudinal dublu continuu, moment în care a acroșat un biciclist care circula pe aceeași direcție de mers. Imediat după producerea evenimentului, femeia a părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor. 

Accidentul rutier s-a soldat cu decesul biciclistului, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitatea Bungard. Polițiștii au luat măsura reținerii femeii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia