Tribuna
Festivalul Grădinilor a prins rădăcini în Piaţa Mare
Alexandra DRAGUT
17850 vizualizari
Festivalul Grădinilor a prins rădăcini în Piaţa Mare
Muşcatele, petuniile, margaretele, panseluţele, arbuştii şi-au desfăcut petalele și crengile, de joi, în faţa sibienilor, la cea de-a cincea ediţie a „Festivalului Grădinilor”. În weekend-ul acesta, iubitorii de plante şi trecătorii au parte de patru zile „înflorite” în Piaţa Mare. În jur de 30 de expozanţi din zece judeţe vă aşteaptă să admiraţi sau să cumpăraţi plante din grădina amenajată în Piaţa Mare, ca în basme.

 

Forfotă mare ieri, la orele amiezii, în centrul oraşului. Din Mărginimea Sibiului, din Sibiu sau din alte zone, sute de trecători au animat locul, veniţi să cumpere o floare sau doar să admire.

  • „Am venit să admir florile, îmi plac foarte mult. Am cumpărat şi câte ceva, preţurile sunt acceptabile. În fiecare an am venit la festival, sper ca organizatorii să continuie tradiţia”, ne-a spus un trecător.


Florile şi plantele pentru ghivece sunt primele care îţi sar în ochi la intrarea în spaţiul destinat festi­valului, de aici putând fi achiziţionate petunii curgătoare la 20 de lei, petunii obişnuite la 5 lei, trandafiri la ghiveci 30 de lei, muşcate de diverse mărimi cu preţuri cuprinse între 5 şi 20 de lei bucata. Ghivecele de flori variază între 5 la 20 de lei, în funcţie de mărime. Nu lipsesc nici daliile la 7 lei, garofiţele la 5 lei, margaretele cu 12 lei. Tot de la Festivalul Grădinilor mai pot fi achiziţionate rădăcini de bujori la 15 lei, bulbi de gladiole la 1 leu sau lavandă la 10 lei. Florile de toate felurile nu sunt singurele care şi-au făcut loc în centrul oraşului, pentru că ele concurează cu diverse plante aromatice ce îşi pot găsi liniştite un cămin în orice grădină, balcon sau chiar fereastră de bloc, precum busuiocul, menta, lămâiţa, leuş­teanul, rozmarinul, mărarul  sau pătrun­jelul, fiecare la 5 lei.  

La vânzare mai găsiţi şi mobilier de grădină, unelte pentru grădinărit, decoraţiuni şi chiar pământ pentru flori. Cei care şi-au amenajat deja grădina cu flori şi care vor să o îmbogăţească şi cu o "construcţie", pot veni aici cu încredere, pentru că de la Festivalul Grădinilor îşi pot cumpăra leagăn din lemn, care costă 1.444 de lei şi din fier forjat la 189 de lei, masă sau bancă din lemn la preţul de 348 de lei sau fântână din lemn la 793 de lei.

10% reducere la Husqvarna

La Festivalul Grădinilor au venit şi reprezentanţi Husqvarna, cu surprize şi reduceri de până la 10%. Maşini de tuns gazonul, motocositoare, motoferăstraie sunt doar câteva din produsele pe care le-au adus.

  • „Am venit cu toate produsele Husqvarna, pe care le comercializăm: motou­ nelte, motoferăstraie, accesorii, lan­ ţuri, şine, uleiuri, maşini de tuns gazonul. Acum avem preţuri pro­ moţionale special pentru festival. Produsele sunt mai ieftine cu 5-10% faţă de preţul normal”, ne-a spus Victor Popescu de la SC Tehnoron SRL, dealerul Husqvarna.


După ce am făcut o plimbare printre minunăţiile din Piaţa Mare, ne-am oprit să vorbim şi cu expozanţii. Pentru unii era prima dată când au venit la festival, alţii vin deja de câţiva ani.

  • „Am venit cu plante de grădină, plante ornamentale de interior, citrice, iar preţurile variază de la 12 lei până la 300 de lei. Deşi este prima zi, am vândut ceva, sibienii sunt interesaţi de florile noastre. Noi am mai fost şi în alţi ani şi chiar am plecat mulţumiţi”, ne-a spus Delia Popa, unul dintre expozanţi.  


Ateliere de creaţie pentru copii

Anul acesta, pe lângă flori, plante, arbuşti sau mobilier de grădină, vizitatorii vor avea parte de workshopuri şi de­ monstraţii practice din domeniul pei­ sagistic realizate de profesionişti. Sibienii beneficiază şi de sfaturi şi demon­ straţii practice susţinute de pro­ ducători şi specia­ lişti din do­ meniu, pe teme legate de cultivarea şi întreţinerea florilor, a spa­ ţiilor verzi, amenajarea grădinilor.

Nu i-au uitat nici pe cei mici. Au pregătit „Ateliere de creaţie şi grădinărit” şi pentru copii, unde vor putea participa la activităţi practice şi creative în spaţiul amenajat în Piaţa Mare. La final, copiii vor fi premiaţi şi vor primi diplome de participare. În prima zi, cei mici au putut planta flori, au făcut tablouri din seminţe, coroniţe, flori, decoraţiuni din hârtie, brăţări din paste şi au pictat pe gips.

Dacă nu aţi apucat să mergeţi până acum, mai aveţi timp. Festivalul este deschis până duminică, iar intrarea este liberă. Organizatorii desfăşoară şi un concurs pe pagina de Facebook a Festivalului Gră­dinilor.

  • „Adaugă o fotografie făcută de tine la ediţia de anul acesta a Festivalului Grădinilor sub formă de comentariu la  această postare şi adună cât mai multe like-uri până sâmbătă, 7 mai, ora 21. Cele mai apreciate fotografii vor fi premiate”, scrie pe pagina organizatorilor.

Foto: Răzvan NEGRU

 

 

 







comentarii
1 comentarii

Verdele meu
Rosco Fabulosul
04.05.2016 10:40
Din aceeasi categorie
adi eco

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA