Ion Sandu, director ANM:
"Fenomenele meteo vor fi din ce în ce mai violente”
* Cei mai buni 350 de specialişti în meteorologie şi hidrologie s–au întâlnit la Sibiu * Directorul ANM spune că din cauza intervenţiilor artificiale ale omului cumulate cu cele naturale, von avea parte de fenomene meteo extrem de agresive * Ministrul Mediului spune să strategia de mediu trebuie schimbată *
Peste 350 de sopecialişti în meteorologie s-au întâlnit la Sibiu, în cadrul celei de-a şasea ediţii a Conferinţei Europene de Radar în Meteorologie şi Hidrologie ERAD 2010. Prezent la eveniment, directorul general al Agentie Nationale de Meteorologie, Ion Sandu, a declarat că situaţia meteorologică din România este una care ar trebui să ne sperie. Vom avea, într-un viitor nu foarte îndepărtat fenomene meteorologice din ce în ce mai mari, din cauza schimbărilor climatice. “Schimbările climatice înseamnă efectul gazelor de seră cumulat cu cauzele naturale. Această cumulare a cauzelor artificiale produse de om cu cele naturale amplifică fenomenele meteorologice din ce în ce mai mari. Aceasta este explicaţia faptului că, timp de 5 ani consecutiv, au fost date peste cap toate statisticile de până acum. Atât timp cât se va înregistra o creştere a tendinţelor spre 15- 16 grade, aceste fenomene vor deveni din ce în ce mai violente”, a declarat directorul ANM, Ion Sandu.
Potrivit lui Sandu, prognoza de scurtă durată ne poate ajuta să salvăm vieţi în cadrul fenomenelor meteo extreme. Pentru a putea face asta, însă, este nevoie de 3 condiţii: specialiştii să aibă imagini din satelit, să aibă structura privind RADAR-ele Doppler, dar şi specialişti pregătiţi să anticipeze cu mai mult de jumătate de oră – o oră, până la 3 ore fenomene extrem de periculoase care sunt marcate cu cod portocaliu sau roşu.
Ion Sandu spune că România, din acest punct de vedere, stă bine, din moment ce ţara noastră a fost aleasă ca gazdă a celei de-a şasea ediţie a Conferinţei Europene, lucru care s-a întâmplat deoarece în sud-estul Europei, România are cea mai performată aparatură RADAR de detectare şi estimare a fenomenelor meteorologice.
Inundaţiile trebuie să modifice statisticile
Ministrul Mediului, László Borbély, care a ţinut să fie prezent la deschiderea ediţiei a şasea a Conferinţei Europene de RADAR în Meteorologie şi Hidrologie, a spus că din 12 iunie până în 18 august n-a fost zi fără cod galben, iar sistemul RADAR a fost cel care a salvat vieţi şi proprietăţi acolo unde s-a putut. “Am avut cod galben în fiecarte zi. Ori caniculă, ori de ploi foarte puternice. Credeti-ma, acest sistem de RADAR, acest sistem de coumincare prin sateliti a salvat vieţi si proprietati. Costă bani, pentru că este şi vorba de o contribuţie, dar merită”, a spus ministrul, care consideră că nu trebuie să fim zgârciţi în ceea ce priveşte dotarea Institutului cu radare performante. “Generaţiile viitoare ne vor acuza că nu am luat măsurile necesare pentru a evita această schimbare care a intervenit. Am avut 4 ani de inundaţii şi toate inundaţiile erau încadrate în categoria <o dată la 150 de ani, o dată la 200 de ani>. Păi dacă în cinci ani de zile ai 3 inundaţii care se încadrează la <o dată între 150 şi 200 de ani>, trebuie să îţi schimbi şi statisticile, trebuie să îţi schimbi şi mentalităţile, trebuie să schimbi şi acele decizii strategice care trebuie luate şi la nivelul Guvernului României”, a spus ministrul László Borbély..

Adauga un comentariu la acest articol
"Ministrul Mediului spune că strategia de mediu trebuie schimbată" – tare as vrea sa–l vad pe ministru parlamentand cu americanii, cu chinezii si indienii, sau in viitorul apropiat cu africanii ca sa nu mai polueze planeta. Si cum nu pot fi tratate cauzele, bineinteles ca vor incerca sa trateze efectele... Oricum ii invidiez pe proprietarii imobilelor cu pivnite – ei vor fi norocosii viitorului...
Intradevar asa este, dar asta nu se rezolva cu cei trei din poza care stau la masa si nu vor face nimic decat sa ne ia noua banii ca sa aiba ei bunastare, nu mai platiti nici o taxa care va veni in plus acestor burghezi care cica ne conduc, adica ne decimeazasi ne fura cu diferite polemici............................