Tribuna
brukenthal museum
Femeile din trecutul Sibiului, personajele principale ale unei expoziții de fotografie
Femeile din trecutul Sibiului, personajele principale ale unei expoziții de fotografie

Scriitoare, poete, pictorițe, profesoare, directoare de școli ori femei implicate în viața socială, politică sau culturală din trecutul Sibiului sunt readuse la viață într-o expoziție de fotografie și documente, care va fi la dispoziția sibienilor până la finalul lunii noiembrie, în sediul Primăriei Sibiu, sala expozițională din Centrul de Informații pentru Turiști.

Evenimentul este organizat de Asociația Sibiul Cultural și este cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2019.

Panourile expoziționale cuprind peste 30 de chipuri feminine sibiene ale femeilor care au făcut istorie alături de intelectualii sibieni din secolele al XIX-lea și XX. Maria Cosma, președinta Reuniunii Femeilor din Sibiu, cea care a înființat școala de fete a Reuniunii și s-a implicat în numeroase proiecte culturale și educative, Eleonora Lemeny, deputată în Marele Sfat Național de la Alba-Iulia și prima femeie cu titlul de doctor din Transilvania, Iudita Măcelariu, coordonatoarea unei ample acțiuni de ajutorare a răniților în timpul Războiului de Independență, Emilia Rațiu, o remarcabilă militantă socială, poetele Maria Cunțan și Adelina Olteanu, muzicienele Minerva Brote, Maria Crișan, Veturia Ghibu, Veturia Goga, scriitoarea Anna Schuller-Schullerus, etnologul Pauline Schullerus, prima femeie fotograf de atelier – Kamilla Asboth, pictorița Coca Mețianu, sunt doar o parte din personalitățile fascinante care au marcat viața culturală și socială în trecutul Sibiului.

Expoziția de fotografie și documente „Sibiu. Femeile cuvântului scris și cântat” face parte din proiectul Chipuri feminine sibiene din alte veacuri, un demers care pune în valoare contribuția pe care personalități feminine din istoria Sibiului au avut-o la dezvoltarea comunității, la afirmarea Sibiului pe plan cultural, social sau academic la nivelul întregii Românii și chiar dincolo de granițele țării.

De-a lungul său, istoria cetății a fost marcată de activitatea unor femei deosebite, care s-au distins prin crearea unor opere literare de valoare, prin talentul muzical și artistic deosebit, prin modul în care au condus instituții de învățământ sau s-au implicat în activități caritabile și sociale. Orașul este cunoscut pentru intelectualii săi, care s-au remarcat prin opera lor de-a lungul a secole întregi atât în Sibiu, cât și în Transilvania, România sau chiar Europa, însă contribuția personalităților feminine este mai puțin cunoscută. Expoziția va aduce în atenția sibienilor și a turiștilor aspecte inedite și relevante din istoria culturală a Sibiului, demonstrând faptul că, alături de numele unor mari bărbați apreciați de istorie pentru creațiile sau activitățile lor politice, sociale sau economice, orașul se poate mândri și cu o galerie impresionantă de portrete feminine.

Proiectul cuprinde și realizarea volumului „Chipuri feminine sibiene din alte veacuri”. Expoziția va fi vernisată în data de 26 noiembrie, ora 16.00, prilej cu care va fi lansat și volumul realizat în cadrul proiectului.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

targul de craciun

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia