logo
Femeie din judetul Mureș, care a furat 67.000 de lei din casa unor sibieni din Șeica Mare, reținută
Femeie din judetul Mureș, care a furat 67.000 de lei din casa unor sibieni din Șeica Mare, reținută
O femeie de 59 de ani din județul Mureș a fost reținută, miercuri, de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Șeica Mare, fiind bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. 67.000 de lei au fost recuperați și returnați proprietarului din casa căruia femeia i-ar fi luat.

 


"În fapt, în dimineața zilei de 15 mai, în jurul orei 08,40, un bărbat a sesizat polițiștii Postului de Poliție Șeica Mare cu privire la faptul că, în urmă cu câteva minute, o persoană necunoscută, de sex feminin, a pătruns în locuința sa, de unde a sustras 67.000 de lei. Totul s-ar fi întâmplat în timp ce acesta era plecat de la domiciliu, iar soția sa se afla în grădina casei, aceasta din urmă reușind să observe femeia în momentul în care ieșea din curte", a explicat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Polițiștii au identificat făptașul, pe calea ferată din localitate, fiind vorba despre  o femeie în vârstă de 59 de ani, din județul Mureș.
Femeia a recunoscut că a pătruns în casa celor doi soți sub pretextul că vinde sau cumpără articole de îmbrăcăminte. Asupra ei, într-o geantă, polițiștii au găsit întreaga sumă de bani reclamată ca sustrasă.
Potrivit IPJ Sibiu, față de aceasta s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Prejudiciul recuperat a fost predat victimei.
Cercetările continuă la nivelul Postului de Poliție Șeica Mare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.





comentarii
2 comentarii

Brav Veto,tu în grădină și în casă plin de bani,adică neglijență gravă.
pepe
16.05.2019 07:54
Polițiștii au identificat făptașul, pe calea ferată din localitate,........????
marius
16.05.2019 08:09
Din aceeasi categorie
sevis

salonul auto

turboclima

saltsib

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia