Tribuna
brukenthal museum
„Femei”, un spectacol despre sufletul feminin, în premieră, la TNRS
Liuba STARII
1357 vizualizari
„Femei”, un spectacol despre sufletul feminin, în premieră, la TNRS
O mamă se pregătește pentru aniversarea sa, având speranța intimă că fiicele sale vor reuși să depășească certurile care le-au compromis armonia familială. O femeie visează la un job râvnit de toate colegele sale, fiind pregătită să facă orice compromis. În același timp, o fetiță își așteaptă cu nerăbdare mama la serbarea organizată la școală. O octogenară își propune să câștige atenția unui jucător de șah, iar o cântăreață ce se luptă cu lipsurile unei existențe marginale speră să se ridice prin arta sa deasupra mizeriei sociale care o înconjoară. Acesta este universul celui mai nou spectacol al naționalului sibian: „Femei”, concept spectacol și adaptare text de Raluca Iani, după piesa „Totul despre femei”, de Miro Gavran, spectacol ce va fi prezentat în avanpremieră la TNRS – Sala Studio, miercuri, 23 octombrie, de la ora 19, premiera spectacolului va avea loc vineri, 1 noiembrie.

„Femei” este un spectacol ce orbitează în jurul unui singur mare personaj – Femeia, alături de încarnările sale succesive care ne deschid porțile înspre micro-scenarii cotidiene subtil interconectate pentru a surprinde anatomia unui singur suflet complex, contradictoriu, cald și incisiv, și anume sufletul feminin. Spectacolul le are în distribuție pe actrițele TNRS: Ioana Cosma, Gabriela Pîrlițeanu, Fabiola Petri, Codruța Vasiu și Raluca Iani.

"Teatrul Național 'Radu Stanca' Sibiu propune un eveniment cu o conotație cu totul și cu totul specială. Vorbim de inițiativa a cinci actrițe care au descoperit un text minunat,'Totul despre femei', al lui Miro Gavran și care cu ajutorul actriței Raluca Iani, ce a realizat conceptul spectacolului și a adaptat textul, primește o orchestrare care va stârni, suntem convinși, audiența unanimă a publicului din Sibiu, din România și de pretutindeni. Este un spectacol care are poveste. Este un spectacol care emoționează. Este un spectacol care surprinde. Un spectacol despre astăzi și acum și care ne spune că ne pasă de ceea ce înseamnă miracolul feminin, de ceea ce înseamnă fetița, fata, mama, iubita, bunica, artista. Toate ipostazele care sunt întruchipate în această clipă, cu luminile, cu strălucirile, cu lipsurile, cu suferințele, cu nevoile, dar în primul rând cu speranță. Vă așteptăm la acest spectacol care va aduce mult senin și multă bucurie atât femeilor cât și bărbaților”,spune Constantin Chiriac, director general TNRS.

Miro Gavran este un dramaturg și romancier croat care s-a născut în 1961. Scrierile sale, traduse în 40 de limbi, s-au bucurat de o recunoaștere națională și internațională atât de mare, încât autorului i s-a dedicat un festival ce îi poartă numele ("GavranFest"), axat strict pe dramaturgia sa. Pe lângă stilul să specific presărat de inflexiuni politice, una dintre preocupările majore ale autorului este mecanica sufletului feminin, propunând o serie impresionantă de protagoniste complexe care populează cele aproape 40 de piese ale sale. Miro Gavran a fost directorul faimosului ITD Theatre din Zagreb, iar din 2014 devine, pe rând, membru al Academiei Ruse, al Academiei Croate și al Academiei Slovene. A fondat, alături de soția sa, GAVRAN Theatre în anul 2002.

Preţul biletelor este 25 de lei (20 de lei pentru pensionari, elevi, studenţi). Spectacolul va fi prezentat în perioada 1-3 noiembrie, de la ora 19.Toate reprezentațiile cu spectacolul „Femei” vor avea loc la TNRS – Sala Studio, Str. Emil Cioran, nr. 1A.

Informații pe larg despre programul de spectacole și bilete online, zero comision, pe site-ul oficial al teatrului: www.tnrs.ro/program

Foto: TNRS, Sebastian Marcovici 
 

 






comentarii
1 comentarii

Ei, dacă ar trăi teatrul doar din încasări, fără subvenții din bani publici, ar ieși la iveală nivelul jalnic la care se află. Nu cred că sunt destui snobi dispuși să susțină acest kitch care se ascunde sub numele de cultură.
Un cititor
18.10.2019 14:02
Din aceeasi categorie
sevis



classic junior

targul de craciun

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia