logo
Fată de 15 ani, bătută cu biciul ca să realizeze materiale pornografice pentru doi sibieni din Copșa Mică
Fată de 15 ani, bătută cu biciul ca să realizeze materiale pornografice pentru doi sibieni din Copșa Mică


Un bărbat şi o femeie din Copşa Mică, bănuiţi de trafic de minori, lovire sau alte violenţe, pornografie infantilă, complicitate la viol şi complicitate la pornografie infantilă, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de poliţişti.
"În fapt, din jurul datei de 14 august până la data de 28 august, cei doi ar fi lipsit de libertate o minoră, în vârstă de 15 ani, pe care, la jumătatea lunii august a.c., ar fi luat-o cu forța de pe stradă, în timp ce fata se afla în zona Gării CFR Mediaș, și ar fi transportat-o contrar voinței sale la domiciliul lor din orașul Copșa Mică", explică Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Minorei i-ar fi avut restricţionată libertatea de mişcare şi ar fi fost fost exploatată atât prin supunerea la anumite munci, cât şi sexual, prin obligarea la realizarea unor acte sexuale, prin constrângere, în vederea producerii, de către cei doi, de materiale pornografice. Pentru a face ceea ce i se spune, fata a fost bătută de mai multe ori, uneori cu biciul.
Pe 28 august, minora ar fi fugit și s-ar fi deplasat cu un autoturism din Copșa Mică până în municipiul Mediaș, unde bărbatul din Copșa Mică ar fi scos-o cu forța pe minoră din mașina în care se afla și ar fi transportat-o din nou la domiciliu. Între timp, minora relatase cele petrecute șoferului cu care s-a deplasat în municipiul Mediaș, care a sesizat de urgență Poliția Municipiului Mediaș.
În cauză, din oficiu, la data de 28 august a.c., s-a deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv lovire sau alte violențe, fiind declanșate acțiuni specifice de identificare a celor implicați și depistare a minorei.
Astfel, în seara zilei de 28 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică, împreună cu reprezentanți ai Poliției Locale Copșa Mică, au reușit identificarea celor trei persoane, pe raza orașului Copșa Mică, minora fiind internată la Spitalul Municipal Mediaș, în vederea examinării medicale.
În urma perchezițiilor domiciliare și informatice desfășurate, precum și din probele administrate reiese că bărbatul, în vârstă de 40 de ani, și femeia, în vârstă de 23 de ani, ar fi săvârşit infracţiunile de trafic de minori, lovire sau alte violențe, în formă continuată, pornografie infantilă/complicitate la pornografie infantilă şi viol, respectiv complicitate la viol.
La data de 22 octombrie a.c., față de cele două persoane s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, iar în urma prezentării acestora instanței, a fost aplicată măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă la nivelul Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate din Sibiu, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – B.T. Sibiu.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia