Tribuna
Farmaciile au epuizat stocurile de vaccin antigripal și de Tamiflu. „Sincer, vaccinarea aceasta la început de februarie nu știu cui mai folosește”
Farmaciile au epuizat stocurile de vaccin antigripal și de Tamiflu. „Sincer, vaccinarea aceasta la început de februarie nu știu cui mai folosește”
© Răzvan NEGRU / Arhivă

Zeci de oameni au murit în țară, din cauza gripei. În Sibiu, un bărbat cu multiple afecțiuni a murit. Oamenii s-au speriat și, deși este foarte târziu, au luat farmaciile la rând, în speranța că mai găsesc vaccin antigripal. Am intrat și noi, ieri, în pielea unui sibian care vrea să se vaccineze. Misiunea a fost aproape imposibilă: în drumul nostru nu am găsit nici măcar o doză de vaccin.

Prima farmacie în care am intrat, pe Calea Cisnădiei, la Polisano Pharma. Cerem un vaccin antigripal. Farmacista, amabilă, ne-a spus că nu mai are nici măcar o doză. Am continuat drumul și am intrat la farmacia Catena, de pe Calea Dumbrăvii. Același răspuns. Nu mai sunt doze de vaccin, pentru că acesta lipsește din depozite, astfel că farmaciile nu au de unde să se aprovizioneze.

 

E posibil să mai existe vaccin, dar trebuie căutat cu răbdare

 

Președintele Colegiului Farmaciștilor, filiala Sibiu, Felicia Gligor, a declarat că e posibil să mai existe doze de vaccin, dar acestea trebuie căutate cu multă răbdare, iar în farmaciile în lanț trebuie întrebat dacă undeva, în oraș sau în județ, mai există doze și să mergem să îl cumpărăm din acea locație, în cazul în care ne dorim imunizarea.

  • „Știu că aprovizionarea în farmaciile cu circuit deschis era deficitară. Pe spitale nu era nicio problemă pentru vaccinuri. Sincer, vaccinarea aceasta la început de februarie nu știu cui mai folosește pentru că imunizarea se face cu o lună înainte. Erau farmacii care aveau și Tamiflu, și vaccin antigripal. Încă de săptămâna trecută mi s-a spus că farmaciile au mai întrebat și în depozite nu aveau sau erau date cu prioritate, probabil, vaccinurile către spitale”, a spus Felicia Gligor.

Vaccinul asigură, însă, o anumită protecție față de virusurile gripale care apar într-un anumit sezon, acesta fiind motivul pentru care în fiecare an apare altă tulpină a virusului.

Medici spun că vaccinul se face cu un anumit timp înainte, deoarece imunizarea propriu-zisă se produce după câteva săptămâni – o lună, de la momentul în care ne vaccinăm.

  • „Vaccinurile se achiziționează, de regulă, în septembrie – octombrie, poate chiar noiembrie, cine vrea să îl cumpere, nu în februarie. Farmaciile au fost luate prin surprindere, oarecum, pentru că nu se aștepta nimeni să fie cerere de vaccinuri în februarie”, a mai spus Gligor.

De asemenea, și achiziția de Tamiflu este destul de complicată în această perioadă, pentru că tot mai mulți oameni și-au făcut stoc acasă, de teama gripei. Acesta nu îi va ajuta, însă, pe o perioadă mare de timp.

  • „Tamiflu este un medicament antiviral care are acțiune în momentul gripei, persoana bolnavă ia Tamiflu ca să se vindece. Este un medicament antiviral, nu este un vaccin. Aici a apărut iarăși o problemă, pentru că multă lume nu a înțeles, mulți și-au achiziționat Tamiflu pentru cazul în care fac gripă și atunci stocurile s-au epuizat foarte repede din farmacii. A mai apărut tot așa, în cantități mici, ca și vaccinul. Părerea mea este că nu s-a făcut un anunț clar către populație că nu are rost să îl ții în casă. Sigur că dacă ești în contact cu o persaonă care a făcut gripă și tu încă nu ai, e ok să iei Tamiflu, să nu te îmbolnăvești, fiind în contact cu virusul. Dar dacă nu ești în contact, nu ai de ce să iei Tamiflu, pentru că nu te protejează la nimic. Nu te protejează pentru un contact, să zicem, peste două săptămâni”, a explicat președintele Colegiului Farmaciștilor, filiala Sibiu.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia