de Vasile ANTIPA
vasileantipa@tribuna.ro
16 septembrie 2010 22:12
537 vizualizari
A-
A+
Comuna Blăjel va găzdui duminică a XIV-a ediţie a deja tradiţionalei expoziţii de animale, manifestare aşteptată an de an de toţi crescătorii de animale din comună. Şi pentru acest an, organizatorii s-au pregătit cum au putut mai bine, astfel încât un teren situat la ieşirea din Blăjel spre Bazna, locul unde se va desfăşura evenimentul, va deveni duminică neîncăpător pentru zecile de localnici dornici de a arăta tuturor celor care vor fi prezenţi, cele mai frumoase exemplare de animale. Organizatorii vor pregăti pentru posesorii celor mai frumoase anumale, premii consistente în produse. În plus, pe lângă expoziţia de animale, autorităţile locale vor organiza şi Ziua Recoltei. „Ne bucurăm că vom reuşi şi în acest an să organizăm expoziţia şi târgul de animale, o manifestare care a devenit de-a lungul timpului foarte cunoscută. Aşteptăm cât mai mulţi proprietari de animale şi bineînţeles că vom fi onoraţi şi de prezenţa unor personalităţi de la Sibiu. De asemenea, va avea loc şi Ziua Recoltei, astfel încât toţi cei interesaţi vor putea să se aprovizioneze cu tot ceea ce este necesar pentru iarnă”, ne-a declarat Toader Roman, primarul comunei Blăjel.
Expoziţia de animale de la Blăjel se va încheia duminică după-amiază cu o mare petrecere câmpenească, la care sunt invitaţi localnicii, dar şi persoane din comunele învecinate..