Valer Dordea este văduv de aproape un deceniu şi jumătate, locuind cu nepoţii din partea soţiei. Pentru ca lucrurile să aibă un parcurs frumos, a încheiat un contract cu ei, privind casa în care locuieşte. "Erau rude prin alianţă. Neavând copii, el s-a apropiat mult de mine şi soţia mea. Era trup şi suflet cu noi", spune dr. Virgil Vărgatu. La început, spune că acel contract era foarte bine gândit, dar că, după o perioadă, a bănuit că familia Stancu, aşa cum se numesc nepoţii la care locuia Valer Dordea, a făcut un contract de vânzare - cumpărare a locuinţei. "Locuia acolo Maria Lupean, cu fiica ei, Cornelia Stancu. Această Cornelia Stancu a rămas gravidă. Fiind aşa, a început să îşi pregătească casa, să o recondiţioneze cu parchet nou. I s-a spus bătrânului că nu mai are voie să meargă cu bastonul prin casă, că înţeapă parchetul. Deşi bastonul lui avea gumă în capăt. Nu avea voie să iasă noaptea la toaletă că cică o trezea. Deci i s-au pus nişte condiţii... El venea şi ne povestea nouă. Avea cheie de la poarta lui şi venea la noi când voia. Când au văzut că el vine la noi să ne povestească, i-au luat cheia. El s-a dus la vecina să împrumute", mai povesteşte doctorul.
Tot el spune că, pe motiv că veteranul are râie, a fost băgat forţat în baie. "Ei ştiau că îşi ţine pensia în buzunarul de la piept. L-au băgat în baie, i-au luat hainele şi banii. Şi aşa nici nu mai putea veni la noi, în pijama. Numai noi îl mai puteam vizita din când în când. O dată, ne-a povestit că a fost dus la o apă mare, unde erau oameni de pe altă planetă. Am crezut că exagerează. Dar l-au dus, de fapt, la Râu Vadului, ca să îl tâmpească. Acolo e un cămin cu oameni irecuperabili. El nu îşi mai amintea multe... L-au speriat de moarte", a mai spus dr. Virgil Vărgatu. Drama veteranului de război a ajuns să fie trăită şi în Spitalul de Psihiatrie, la Sibiu, unde a fost internat forţat de nepoţii - gazdă.
"Mi-aş dori din tot sufletul să îl văd înainte de a muri..."
Tot ei au făcut ca diagnosticul pus de medic să fie Alzheimer, o boală care le-a permis să obţină custodia totală a bătrânului. Potrivit dr. Virgil Vărgatu, Valer Dordea a fost internat, o perioadă, şi la Casa Bunicilor din Slimnic, dar şi la secţia Contagioase a Spitalului din Sibiu. Astăzi, medicul îl caută în disperare. Nu ştie unde îşi duce ultimii ani bătrânul său unchi, un erou al ţării. "Am dat telefon acasă la el, nu răspunde nimeni. La căminul din Slimnic mi s-a spus că nu e... Mi-aş dori din tot sufletul să îl văd înainte de a muri. Sigur a fost dat afară din casa lui...", încheie dr. Virgil Vărgatu.
Cinci ani în infern
Valer Dordea a stat 1.521 de zile prizonier în URSS. Originar din Haşag, judeţul Sibiu, s-a născut pe 17 decembrie 1921. La vârsta de 12 ani, se mutase în Sibiu, iar în 1942 era deja croitor. Atunci a fost încorporat în Regimentul 90 din Sibiu. După ce a terminat perioada de instrucţie, a primit gradul de caporal şi a fost încadrat ca instructor la recruţi. Nici câteva săptămâni nu trecuseră, însă, că a trebuit să plece pe front, în Stalingrad. Mai apoi, a ajuns pe frontul din Crimeea, în februarie 1944. "Prima dată pe front, aşa te sperii, de plângi. Ne-au fugărit, am luptat. Dar eram mai slabi ca ei, La ruşi au făcut mulţi armata. Noi eram mai puţini. Am căutat să fugim prin pădure. A trebuit să trecem o apă la un moment dat", povestea Valer Dordea, în interviul nostru, din aprilie 2014. Pe 11 mai 1944 a căzut prizonier. Pentru el, a fost cea mai neagră zi. "Dacă se apropiau şi nu mai aveam ce face, ridicam mâinile. Te controlau de sus până jos. Şi în gură, să vadă dacă ai vreun cartuş sau orice. Îţi luau dacă aveai ceas, inel sau lucruri de valoare. Îţi mai dădeau şi câte un picior în fund, la coloană şi la lagăr cu tine. Când cazi prizonier, te sperii, inima nu mai funcţionează...", mai spunea acesta, adăugând că meseria de croitor l-a salvat. După eliberare, în 1948, s-a căsătorit. S-a angajat la fabrica de confecţii "Steaua Roşie" din Sibiu şi, apoi, s-a transferat la Cooperativa "Timpuri Noi", pe post de confecţioner-croitor. În anul 1991, s-a pensionat. Iar astăzi... este de negăsit.