Tribuna
Eminescu, poetul de dincolo de timp
Andra MARINESCU
1592 vizualizari
Codrul, lacul, dragostea, eternitatea, istoria, folclorul, cosmogonia şi geniul neînţeles sunt doar câteva dintre temele operei eminesciene, care au fost abordate ieri, 15 ianuarie, de ziua marelui scriitor, în parcul Sub Arini din Sibiu. Aici, oameni diverşi, de la tineri de pe băncile şcolii, până la vârstnici, au venit să îi aducă un omagiu lui Mihai Eminescu la statuia care îi marchează atotprezenţa.
Zeci de persoane s-au adunat ieri cu emoţia specifică aniversării unui poet de renume. Printre copacii pe care Eminescu i-a "transformat" în motiv al lirismului său, el a fost aniversat, după 163 de ani de la naştere, datorită Asociaţiunii Transilvănene pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român "ASTRA" Sibiu şi Academiei Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" Sibiu, care au marcat, astfel, şi Ziua Naţională a Culturii, aşa cum a devenit 15 ianuarie încă din anul 2010. Acestea au propus o "Întâlnire cu Mihai Eminescu", întâlnire care şi-a deschis programul la ora 12 cu intonarea solemnă a imnului naţional. După acest moment, a urmat o cuvântare religoasă a preotului Călin Să­m[rghiţan, precum şi mici alocuţiuni ale conf. univ. dr. Ioana Creţu şi Ion Onuc Nemeş, vicepreşedinte al Asociaţiunii "Astra". "Ade­seori trecem prin parc şi nu ne atrage atenţia, poate, statuia lui. Dar e aici, cu noi toţi. Sunt fericit azi să văd laolalt[ copii, pensionari şi corp de armată. Pentru că valoarea spirituală se apără, dacă e nevoie, şi cu armata", spune Ion Onuc Nemeş, în numele orga­nizaţiei pe care o reprezintă. De altfel, printre emoţii şi, chiar, lacrimi, au continuat momente poetice şi muzi­cale ale Ioanei Frunzescu, actriţă a Teatrului Naţional "Radu Stanca", ale stu­denţilor Academiei Forţelor Terestre, ale membrilor cenaclului literar "George Topârceanu", care au adăugat acordurile viorii, ale cursanţilor Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul ULBS, ale lui Vasile Hodorogea şi ale elevilor Şcolii Generale Nr. 5 "Regina Maria". Toţi aceştia au creat frumoase repre­zentaţii, care au implicat, totodată, şi publicul. "Ani­versarea lui Eminescu în­seamnă mult pentru cultură. Astăzi lipseşte, dar mi-a încântat tinereţea, îi ştiam pe de rost multe poeme", rupe câteva gânduri Stana Călin, care, atentă, a urmărit întreaga desfăşurare a manifestării. Pe versurile aceluiaşi Eminescu, întâlni­rea se încheie prin punerea melodică a poeziei "Somno­roase păsărele". Astfel, oamenii au plecat, rând pe rând, cu gândul şi cu sufletul către ceea ce a însemnat şi încă e poetul în literatura română, acolo unde, de atâta timp, este prezent în paginile sale.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA