Tribuna
brukenthal museum
Emil Hurezeanu - "Ambasadorul Sibiului": "Nu fac un efort să fiu sibian"
Andra MARINESCU
2332 vizualizari
Emil Hurezeanu -
Au trecut cinci ani de când Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu "umblă" să pună în evidenţă cât mai bine oraşul de pe Cibin. La aniversare, au organizat o gală, în cadrul căreia jurnalistul şi omul de cultură Emil Hurezeanu a primit titlul de "Ambasador al Sibiului". Distincţia i-a fost înmânată de Astrid Fodor, primarul interimar al municipiului Sibiu, miercuri, de la ora 19, în curtea interioară a Primăriei Sibiu.
Acum mai bine de un veac, prin anul 1879, mai mulţi intelectuali şi oameni de afaceri din oraş au decis să înfiinţeze o organizaţie me­nită să sprijine administraţia, prin proiectele pe care avea să le deruleze. Astfel, s-a născut Societatea pentru Înfrumuseţarea Oraşului, al cărei prim program se referă la amenajarea viitorului parc ASTRA şi, ulterior, la a altuia în faţa gării. Povestea sa a continuat după circa un secol, astfel că, în 2010, un grup de tineri, parte a elitei Sibiului, a hotărât să dea fiinţă Asociaţiei pentru Înfru­museţarea Oraşului Sibiu, pentru a continua misiunea celei care, odată, a făcut Sibiul mai frumos.

"Acest titlu vi se potriveşte perfect"

Miercuri, de la ora 19, ei s-au întâlnit cu prietenii şi cei dragi, cu reprezentanţi ai instituţiilor publice din Sibiu şi au aniversat cei cinci ani de activitate, în curtea inte­rioară a Primăriei Sibiu. Eve­nimentul a fost moderat de Răzvan Marcu, unul dintre cei care a pus bazele AIOS, iar în cadrul lui Emil Hurezeanu a fost numit "Ambasadorul Sibiului". "Un sibian care poate fi un adevărat amba­sador al oraşului. Acest titlu i se potriveşte perfect, având în vedere că pe unde a fost în lume nu a uitat să vor­bească despre oraşul care
l-a format, până la urmă. AIOS a găsit de cuviinţă să îi aducă acestuia aminte - dacă mai era nevoie, bine­înţeles - că sibienii nu au uitat şi nu ignoră faptele dânsului şi bineînţeles că toţi din aceas­tă sală apreciem ce face pentru oraş", a spus Tudor Popa, preşedintele AIOS. Cea care i-a înmânat distincţia jurnalistului a fost Astrid Fodor, primarul inte­rimar al Sibiului. "Dumnea­voastră sunteţi realmente un ambasador al Sibiului şi sunteţi şi cetăţean de onoare al acestui oraş, indiferent dacă este vorba de referirile dumneavoastră dese la istoria acestui oraş sau des­pre admiraţia sau afinitatea dumneavoastră pentru viaţa culturală a acestui oraş, pentru personalităţile trecute şi prezente ale Sibiului. Adu­ceţi Sibiul în faţă, cu nepăr­tinire şi cu moderaţia care vă caracterizează. Din acest motiv, sunteţi atât de credibil. Noi, sibienii, vă apreciem şi pentru altceva. Pentru profe­sionalism. În marea asta de comentatori şi analişti poli­tici, vă distingeţi prin cultura vastă şi solidă, prin apariţia distinsă, prin discursul ele­gant, prin calmul care răzbate dincolo de ecran şi prin obiec­­­tivitate", a spus pri­marul.

"Oraşul nostru
nu o să ne lase să cădem niciodată"

La rândul său, Emil Hure­zeanu a mulţumit tuturor sibienilor pentru acest titlu, spunând că se simte onorat. "Nu fac un efort să fiu sibian  şi să transform oraşul natal într-o referinţă. La fel ca dum­neavoastră, sunt cetăţean al acestui oraş şi noi, sibienii, suntem purtătorii unui mesaj de citadinitate, de concita­dinitate, de vivacitate, de con­vivialitate, de libertate. Oraşul nostru nu o să ne lase să cădem niciodată. Va ţine de noi tot timpul", a spus omul de cultură. Emil Hurezeanu a prezentat, apoi, o scurtă istorie a Sibiului. "Sibiul este oraşul poate cel mai vechi din România şi nu mă sfiesc să o spun. Nu e numai cel mai vechi din România, e mai vechi decât Berlinul şi Varşovia. E puţin mai vechi decât Braşovul şi îndrăznesc să spun că e cu mult înaintea Bucureştiului în această pri­vinţă. A fost de la început oraş. Nu a fost o simplă aşezare. Asta înseamnă o anumită paradigmă a urbanismului, a raportului dintre oameni şi străzi şi a raportului dintre oamenii care locuiesc aici. E un oraş care a traversat multe suferinţe şi multe traume", a mărturisit Hurezeanu, amin­tind şi de preşedintele ales al României, Klaus Iohannis.
După alocuţiuni, cei pre­zenţi au închinat un pahar de şampanie şi au gustat din diferite preparate.




comentarii
3 comentarii

Sa ne traiesti domnu Hurezeanu si dupa domnul Johannis sa devi presedintele Romaniei !!!!
Kartmann Gerhard
12.12.2014 13:03
Ne mandrim cu un asemenea sibian
Nicu T.
12.12.2014 23:11
Conu Hurezeanu viitor presedinte al Romaniei? De ce nu Noel Bernard sau/si altii de la Europa Libera? Ar fim timpul sa-i punem pe scaunul lui Ceausescu dupa 25 ani si apoi...
anti-prosti
12.12.2014 23:11
Din aceeasi categorie
sevis



classic junior

targul de craciun

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia