logo
Elevii de serviciu, înlocuiți de gardieni și profesori. Telefoanele mobile rămân pe catedră sau în cutii
Andra MARINESCU
909 vizualizari
Elevii de serviciu, înlocuiți de gardieni și profesori. Telefoanele mobile rămân pe catedră sau în cutii
Noile măsuri ale regulamentului în unitățile de învățământ din județul Sibiu au fost deja puse în aplicare, chiar dacă ele nu au fost publicate încă în Monitorul Oficial. Cea mai mare problemă cu care se confruntă școlile este lipsa personalului care ar trebui să suplinească rolul elevilor de serviciu. Apoi, un alt dezavantaj este și lipsa spațiilor speciale pentru depozitarea telefoanelor mobile, în timpul cursurilor. Profesorii sibieni spun că orice măsură ar fi mai ușor de implementat dacă ar fi luată înaintea începerii unui an școlar, și nu în cursul acestuia.

E ora 10.45. Ajung, așa cum mi-am propus, la Liceul Teoretic "Constantin Noica" din Sibiu. Răzvan, colegul meu fotoreporter, era deja în hol și mă aștepta. Intru și mă așez pe canapea. Îl întreb pe Răzvan dacă a fost legitimat, însă îmi spune că "Nu". Și așteptăm reprezentanții conducerii, cu care stabilisem o întâlnire. Între timp, portarul ajunge la sonerie și anunță pauza. Apoi completează ceva într-o agendă.
"Chiar acum lucram la serviciul pe școală pentru profesori. Noi am avut un profesor dimineața, numai până la pauza de 10. Și acum, ca să suplinim lipsa elevilor de serviciu, vrem să mai punem un profesor și după-amiaza. De sunat de intrare sau ieșire se ocupă un portar care este angajatul școlii. Numai că el trebuie să deschidă și în curte în spate și în față. Trebuie să aibă grijă de toate și e destul de complicat. Când merge în spate, rămâne poarta asta descoperită", ne explică Mihai Ordean, directorul Liceului Teoretic "Constantin Noica" Sibiu.
Problema suplinirii elevului de serviciu este măsura pe care școlile din Sibiu o gestionează cel mai greu. "Am avut întotdeauna câte doi elevi de serviciu și era benefic, pentru că nu avem personal suficient, și asta nu se întâmplă numai la noi. Elevii preferau să rămână de serviciu. Din prima zi am aplicat măsurile ministrului. Luni, când au fost trimiși la ore, elevii chiar au fost supărați. Îi și responsabiliza această funcție, deși toată lumea o vede ca pierdere de timp. Elevilor le venea rândul o dată într-un an școlar. La noi sunt reguli clare, elevii nu sunt ascultați 1-2 zile după acea zi de serviciu", spune și prof. Georgeta Sava, directorul adjunct al Liceului "Constantin Noica".
Reprezentanții Liceului Teoretic "Constantin Noica" ridică și problema telefoanelor mobile, care necesită spații speciale de depozitare. "Noi oricum țineam cont de aceste măsuri, în mare parte,  dar acum nu putem face dulăpioare pentru fiecare pentru a-și depozita telefoanele, să nu se amestece, să nu dispară. Nu avem loc. Dacă am vrea să facem pe holuri, ISU nu ne-ar permite. În prezent, elevii pot lăsa telefoanele pe catedră sau în cutii. Depinde de fiecare profesor. Bineînțeles că în ceea ce privește măsura telefoanelor, elevii nu se bucură deloc", mai spune directorul Mihai Ordean, care adaugă că "principala problemă e că aceste modificări apar întotdeauna în timpul anului. Modificările trebuie să se facă fie la început, fie la final de an. Să intre în vigoare de la începutul unui an școlar".
Conducerea Liceului "Constantin Noica" voia să introducă și uniforma obligatorie, însă acum,  explică prof. Mihai Ordean, "nu mai are rost". "Nu era vorba de o uniformă în stil comunist, ci de personalizare, de identitatea școlii. Chiar aveam și noi în gând să introducem uniforma, dar acum nu mai putem, din cauza regulamentului. Discuția cu banii e exagerată. Atâta timp cât elevii se îmbracă, cum nu poți să ai două rânduri de haine pentru uniformă?", se mai întreabă prof. Ordean.
Prof. Georgeta Sava, directorul adjunct al Liceului Teoretic amintește și de măsura convocării adunării generale pentru alegerea comitetului de părinți în maxim 15 zile. "Înainte erau 30 de zile. E insuficient timp. Fizic nu se poate face asta. De asemenea, regulamentul mai presupune că părinții care nu își trimit elevii la școală sunt sancționați cu amendă. Dar toată lumea întreabă cine o va face. S-a zis că primăria, poliția... Noi vom anunța autoritățile. Aceasta e o măsură bună!", spune prof. Georgeta Sava.
Conform noului regulament, elevii din clasa pregătitoare pot repeta anul, iar pentru fraudă se aplică nota 1.
"Ar fi mai bine să știm și noi de aceste măsuri, înainte să se anunțe la TV. Copiii află primii de la TV. Până să ajungă măsura la noi, ei știau că nu mai fac de serviciu pe școală", conchide prof. Sava.


Telefonul mobil poate fi util la Fizică


În unele clase, telefoanele mobile sunt deja pe catedră. "Pe mine nu mă deranjează. Este o idee foarte bună. Eu oricum nu îl foloseam în oră, deci nu mă afectează acest regulament", spune unul dintre elevi.
În timpul unora dintre cursuri, elevii, însă, nu pot sta fără telefoane, cum este cazul orei de fizică. "Elevii au nevoie de telefon, mai caută o formulă, mai fac un calcul. E necesar telefonul mobil. Cum ar fi să se ducă să își ridice telefonul din cutie, iar după ce termină să îl ducă înapoi? La finalul orei, din nou, profesorul să aibă grijă să le dea telefoanele. Ar fi un du-te vino continuu", este de părere și Octavian Negrea, directorul Colegiului Național "Gheorghe Lazăr".


Strictețe la "Iorga"


La pauza de la ora 12, am încercat să intrăm în Școala Gimnazială "Nicolae Iorga". Accesul se face apelând interfonul, iar cu toate privirile ațintite spre noi, facem doi pași în clădire, unde ne întâmpină trei profesori care ne întreabă pe cine căutăm. Ușa direcțiunii se deschide repede, iar directorul Ioan Moșneag vine să ceară lămuriri. Îl întrebăm despre noul regulament, dar spune că nu vrea să dea detalii. "Am înțeles că nu a fost publicat în Monitorul Oficial. Am pus în aplicare măsurile, dar nu vă zic nimic. Avem doar gardieni, profesori de serviciu care țin locul elevilor de serviciu. Profesorul de serviciu sună de intrare și ieșire", spune pe scurt prof. Moșneag.
La ieșirea din școală, două fetițe de circa zece ani se uită împreună pe un smartphone, așteptându-și părinții. "Noi avem telefoanele doar pentru a ne anunța părinții să vină să ne ia", spun fetele.
Așadar, în școlile din Sibiu sună de intrare și ieșire fie portarii, fie profesorii, în niciun caz elevii care nu mai fac de serviciu după anunțarea noilor măsuri impuse de ministerul Educației.

Foto: Răzvan NEGRU




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
espressor
kogalniceanu
Licitatie publica