logo
UPDATE: Regele romilor, Dorin Cioabă, a scăpat. A fost pus sub control judiciar
UPDATE: Regele romilor, Dorin Cioabă, a scăpat. A fost pus sub control judiciar
© Arhiva Tribuna

UPDATE: Pus sub control judiciar

Regele autointitulat al romilor, Dorin Cioabă, a fost plasat sub control judiciar în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 5 milioane de euro, instrumentat de Poliţia Mehedinţi. Dorin Cioabă a părăsit Arestul IPJ Mehedinţi, după ce fusese reţinut miercuri noaptea.

  • „Faţă de cele şase persoane s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar, în consecinţă au fost puse în libertate”, a spus Cercel Fănică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Sighişoara Cioabă, soţia autointitulatului rege al romilor, Dorin Cioabă, a declarat, imediat după ce soţul său a ieşit liber din clădirea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, că acesta se simte rău.

  • „Soţul meu nu se simte bine şi nu poate să vorbească. Este o măsură corectă. Este liber”, a spus soţia lui Dorin Cioabă.

 

ŞTIRE INIŢIALĂ:

 

Regele autointitulat al romilor din România, Dorin Cioabă, a fost reținut, miercuri seara, în urma audierilor care au avut loc la Poliția Mehedinți.

  • „Fratele meu, Dorin Cioabă, a fost reținut. Este vorba de o societate a soției lui şi l-au reținut pe dânsul, în locul ei. Cred că este un abuz făcut”, a declarat Daniel Cioabă.

Acesta a spus că Sighişoara, soţia lui Dorin Cioabă, este liberă.

Daniel Cioabă a mai spus că fratele său, Dorin, este un om bolnav şi i s-a făcut rău în timpul audierilor, însă nu a fost solicitată o ambulanţă.

  • „Nu ştiu în baza cărei legi au luat hotărârea (de reţinere – n.r.). Fratelui meu i s-a făcut rău la audieri şi nu au vrut să lase nici salvarea să intre înăuntru. De dimineață, când l-au luat, nu au vrut să îl lase să îşi facă insulina. I-a fost rău, suferă de diabet. Poate să intre şi în comă”, a mai declarat Daniel Cioabă, care va pleca joi, spre Mehedinţi.

După percheziţiile care au avut loc miercuri dimineaţa, la reşedinţa familiei Cioabă din Sibiu, autointitulatul rege al romilor Dorin Cioabă, a declarat că ancheta o vizează pe soţia sa, iar el o va însoţi la audieri în calitate de jurist.



comentarii
1 comentarii

Era normal sa scape dupa ce a spus despre reprezentantii statului ca sint maimute!!!
Xyz
15.09.2017 09:11
109.166.139.167
Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica