Tribuna
Drumul dintre Sibiu și Cartierul Arhitecților, în dezbatere publică. Locuitorii din cartier cer drum de patru benzi, piste de biciclete, trotuare și transport în comun
Sorana MAIER
1332 vizualizari
Drumul dintre Sibiu și Cartierul Arhitecților, în dezbatere publică. Locuitorii din cartier cer drum de patru benzi, piste de biciclete, trotuare și transport în comun

Autoritățile județene și cele locale au organizat luni o dezbatere publică privind modernizarea drumului județean 106 C Sibiu - Cisnădie, pe tronsonul cuprins între ieșirea din municipiul Sibiu și podul de peste râul Seviș. Asociația pentru Dezvoltarea Cartierului Arhitecților și mai mulți locuitori din zonă au venit cu propuneri la întâlnirea condusă de președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și primarul Sibiului, Astrid Fodor.

Consiliul Județean Sibiu va face o lucrare de modernizare pe drumul județean, iar Primăria Sibiu deja a parcurs etapele pentru modernizarea porțiunii de drum de pe raza municipiului.

„Încă de la începutul anului 2017 am început întabularea drumului și a zonei de siguranță, a durat doi ani de zile pentru că au fost foarte multe întabulări ilegale pe zona drumului județean și a fost nevoie să rezolvăm această situație. Între timp s-au făcut reparații la acest drum, în vara anului 2018. Imediat ce am avut soluția pentru documentația de întabulare, am demarat procedurile pentru a aviza lucrările de intervenție în această zonă a drumului. Această procedură a început în 14 martie 2019 și iată că am ajuns astăzi în situația în care am preluat documentați și putem să vorbim despre una dintre soluțiile care vor rezolva parțial problema traficului”; a explicat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean.

Consiliul Județean Sibiu urmează să aprobe Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție pe drumul  județean care face legătura dintre Sibiu și Cisnădie, documentație care prezintă soluția pentru fluidizarea acestei zone extrem de aglomerate în intervale orare critice cu impact asupra calității vieții locuitorilor din Cartierul Arhitecților, dar și a celor care fac naveta din Sibiu la Cisnădie sau retur.

Invităm orice persoană interesată de acest subiect la o dezbatere deschisă care va avea loc la data și ora sus menționată. Tronsonul de drum modernizat, de la ieșirea din municipiul Sibiu până la podul peste râul Seviș, va fi prevăzut cu două benzi de circulație pe sensul de intrare în Municipiul Sibiu și cu o bandă pe sensul de ieșire din municipiu Sibiu. Pista de biciclete care tocmai a fost inaugurată de Primăria Orașului Cisnădie va fi integrată în acest proiect. Având în vedere faptul că  drumul Sibiu Cisnădie este intens circulat, pentru siguranța bicicliștilor care vor folosi acest tronson, pista de biciclete va subtraversa drumul județean printr-un pasaj. Pe ambele părți drumul modernizat va fi prevăzut cu trotuare, iar drumurile laterale vor fi racordate la drumul județean

Porțiunea din Sibiu, între blocuri

 

Situația pe tronsonul de drum aflat pe raza municipiului Sibiu este una dificilă, care nu permite intervenții mari.

„Noi, oricât de mult am discuta, ne aflăm într-o situație dată. Sunt blocuri construite în stânga, sunt blocuri construite în dreapta, deci trebuie să analizăm: creăm o altă posibilitate de lărgire sau nu o facem și rămânem în continuare cu problema de trafic. Legat de trafic și de poluare, există și acum o perdea verde și se pot găsi panouri fonice pentru a rezolva problema, dar altă posibilitate de a depăși această situație pur și simplu nu există”, a spus primarul Fodor.

Municipiul Sibiu face lucrări de modernizare pe strada Calea Cisnădiei situată în partea de Sud a Municipiului Sibiu, în cartierul Hipodrom IV, zona intens populata. Această stradă este o stradă colectoare, de categoria II (pe zona de reconfigurare) şi III (pe zona de intrare şi ieşire din municipiu) şi face legătura cu orașul Cisnădie. Modernizarea si reconfigurarea vor fi realizate pe tronsonul cuprins între limita oraşului şi str. Ghe. Dima, inclusiv zona sensului giratoriu.

Lucrările vor cuprinde reconfigurare și modernizare de carosabil, trotuare, parcări, spații verzi, lucrări de colectare şi evacuare a apelor pluviale, înlocuire reţea de apă, siguranţa circulației, indicatoare şi marcaje orizontale, lucrări de iluminat public eco-eficient cu lămpi led.

Piste de biciclete și transport în comun

 

Asociația pentru Dezvoltarea Cartierului Arhitecților a venit cu mai multe propuneri pentru acest proiect de modernizare a drumului județean, spunând că nu sunt suficiente trei benzi de circulație.

„Ar fi fost de dorit ca lărgirea Căii Cisnădiei să fie făcută la maxim de capacitate rutieră (4 benzi de circulație), după preluarea drumului de către Primărie Cisnădie (conform obligațiilor legale ce decurg din OG 43/1997). Pe baza întâlnirii din data de 21 decembrie 2018 dintre reprezentanții Consiliului Județean Sibiu d-na Președinte Daniela Cîmpean, administratorul public al județului Sibiu, d-nul Sebastian Dotcoș și reprezentanți ai Asociației pentru Dezvoltarea Cartierului Arhitecților a rezultat că în urma preluării acestui sector de drum de către Primăria Cisnădie se va putea lărgi DJ106C la 4 benzi. Înțelegem că acest demers legal nu a avut loc, deci lărgirea la patru benzi nu se este posibilă în acest moment”, potrivit propunerii asociației.

Reprezentanții locuitorilor din Cartierul Arhitecților propun implementarea unor intersecții principale de tip sens giratoriu prin intermediul cărora să se facă virajele la stânga, configurație care fluidizează traficul și reduce riscul de accident .

Tot ei propun să fie făcută o amenajare de trotuar și pistă de biciclete de-a lungul DJ 106C.

„Pe segmentul Cartierului Arhitecților această cale de acces (trotuar sau pistă de

biciclete) deși foarte necesară are niște limitări importante :

1. Nu există o conexiune completă spre Sibiu, calea de acces terminându-se brusc în dreptul unor tomberoane de gunoi de după fabrica/cafeneaua Mândra, urmând apoi o zonă de teren neamenajat, parcări de mașini. Abia în zona benzinăriei Euroil re-apare trotuarul care ulterior se leagă de cel din Municipiul Sibiu;

2. Acestă cale de acces este deosebit de îngustă pe anumite porțiuni (între 1,4 și 2 metri lățime), prezentând dificultăți în a fi folosită de exemplu de către două persoane adulte care se întretaie sau de către un pieton și un biciclist simultan. Unul dintre ei trebuie să se ferească sau chiar să se dea jos de pe calea de acces pentru a face loc celuilalt;

3. Pe ea se deplasează în principal pietoni, fiind mai degrabă văzută ca și un trotuar decât ca și o pistă de biciclete. Bicicliștii se deplasează pe ea în momentele zilei în care calea de acces este liberă de pietoni. In rest sunt nevoiți să se deplaseze per-pedes pe lângăÎn concluzie pista de biciclete a rămas așadar tot un trotuar îngust, periculos, deficitar amenajat, foarte poluat cu noxe, care pe partea spre Sibiu nu pare să ducă nicăieri și pe care cicliștii des ajung să îl evite”, susțin ei.

De asemenea, propun prelungirea căii de acces actuale până la limita cu Municipiul Sibiu pentru a fi folosită ca și trotuar și separarea traficului pietonal de cel ciclist prin realizarea unei piste de biciclete reale (la standarde europene) pe zona Cartierului Arhitecților, separată de traficul pietonal, conform normelor europene. De exemplu pe partea opusă a DJ106C (partea spre Cimitir), posibil prin colaborare cu Primăria Sibiu care deține o zonă tampon (nefolosită în mare parte) în cadrul Cimitirului Municipal Sibiu, chiar lângă DJ106C.

De asemenea, ei cer ca odată cu reamenajarea DJ106C să fie realizată și infrastructura

necesară pentru transportul public în comun . În momentul în care autoritățile publice locale din Sibiu și Cisnădie vor cădea de acord în privința prelungirii unei/unor linii de transport Tursib existența acestei infrastructuri ar permite operarea imediată a acestor trasee în zona Cartierului Arhitecților fără a mai aștepta derularea unor proceduri greoaie și de durată de realizare a infrastructurii necesare, sunt de părere locuitorii din Arhitecților.

 





comentarii
3 comentarii

cred ca si cei de pe prelungirea sacel doresc un drum cu 4 benzi si altii la fel, dar ce sa faci cand nimeni nu a lasat o palma in plus pentru drum cand s-au dezvoltat zonele si s-au vandut parcelele. Aceeasi situatie e peste tot.
Si va fi la fel si pentru ce e inca doar in stadiu de plan pe hartie (vezi drumul catre Turnisor peste camp si noile zone "rezidentiale" ). Peste tot se merge pe minim pentru infrastructura/drumuri... Blocajul total este aproape
2cents
21.10.2019 18:24
Propunere:
demolarea constructiilor ( case sau blocuri) aflate in proximitatea drumului judetean, pentru a permite largirea acestuia. Despagubirea celor ce urmeaza a fi demolati prin sume de bani sau alte apartamente in alte zone, de catre dezvoltatorii care nu au respectat cerintele privind planurile de dezvoltate a zonei si inceperea urmaririi penale pentru dezvoltatori si pentru cei din autoritatea publica, ce au comis ilegalitati in acest caz, inclusiv prin recuperarea prejudiciilor create.
Simplu.
Cine are "cojones" pt asa ceva?
22.10.2019 09:55
3 benzi? de ce nu 4?
Huja are partea stanga si Fodor partea dreapta pana la ferma Sevis !!!! Campean are drumul :-)
Pe toti 3 ii doare in cot de trafic !

Dar nu-i nimic ca vin alegerile !!!
eu
23.10.2019 09:33
Din aceeasi categorie
sevis

targul de cariere

classic junior festival

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia