logo
Două cazuri de gripă confirmate la o grădiniță din Sibiu
Andra MARINESCU
1135 vizualizari
Două cazuri de gripă confirmate la o grădiniță din Sibiu
*Un nou focar de gripă a fost identificat în Sibiu, de această dată la Grădinița nr. 43, de pe Aleea Streiu. Potrivit specialiștilor Direcției de Sănătate Publică a județului Sibiu, numărul virozelor și pneumoniilor a crescut ușor, cu circa 3% față de săptămâna trecută.*


Cazurile de gripă raportate au fost 111, față de 127 în săptămâna trecută.

  • "Au fost recoltate patru probe noi de detectare de virus gripal, două în sistem sentinelă, aflate în curs de investigare și două probe dintr-un focar de colectivitate (Grădinița nr. 43 Sibiu), care sunt pozitive pentru virus gripal tip A H1 pandemic. Actuala săptămână este caracterizată ca activitate gripală sporadică", spune  Krizstina Gaal, purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu.

În cadrul Sistemului de supraveghere de rutină a infecţiilor respiratorii şi a gripei, la nivelul judeţului, în săptămâna precedentă (12 – 18 martie) a crescut ușor numărul de infecții respiratorii acute (2933), cu circa 3% faţă de cazurile din săptămâna anterioară de raportare (2848), fiind cu 81.04% mai mare față de săptămâna omoloagă din sezonul 2016-2017 (1620) și mai mic cu 11.66% faţă de media celor trei săptămâni anterioare (3320). Analiza stratificată pe grupe de vârstă arată că cele mai multe cazuri (circa 32%) s-au înregistrat la grupa de vârstă 15-49 ani.
În ceea ce privește numărul pneumoniilor din această săptămână de supraveghere, acesta este de 698 cazuri. Cele mai multe cazuri (208) au survenit la grupa de vârstă 15-49 ani.
Ponderea internărilor cu pneumonii din totalul cazurilor a fost în săptămâna 11 de 20.63%, predominând internările la grupa de vârstă sub un an.
"Ponderea scăzută a internărilor cu infecţii acute respiratorii (1.26%) indică faptul că majoritatea formelor de boală au fost ușoare, însă ponderea internărilor cu ILI – afecțiunile clinice compatibile cu gripa - (28.82%) arată că multe cazuri necesită spitalizare", mai spun reprezentanții DSP Sibiu.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

marquardt

artmania

sounds

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia