Emil Ghibu este veteran de război. Împlineşte astăzi 100 de ani şi nu se dă bătut, zilele trecute fiind curios de recordul de vârstă din România. „Păi, mai avem un pic”, a zis când fiul său i-a spus că cel mai în vârstă bărbat din România are 108 ani. Vesel din fire, centenarul l-a prins tot cu zâmbetul pe buze, aşa cum a fost şi în cele mai bune perioade ale vieţii sale. Aşa cum a fost când şi-a cerut iubita în căsătorie la doar o săptămână după ce o cunoscuse, la Caracal, în timpul războiului.

 

Tribuna vă prezintă astăzi o poveste de 100 de ani a unui om care a trăit să le vadă pe toate. Un om născut în judeţul Alba, şcolit la Cluj şi la Sibiu, trecut prin război şi chinuit cu amintirile de pe front pentru tot restul vieţii. Când îl întrebi despre război, se opreşte acolo unde cuvintele sunt prea dureroase pentru a fi rostite. Emil Ghibu a fost în război şi apoi a dus un război cu imaginile care i se derulau întruna în minte. De aceea, despre dezastrele cu care a dat ochii, nicio vorbă. „Nu mai are rost”, aşa îşi motivează tăcerea.

Şcolit la Cluj şi la Sibiu, Emil se specializează în agronomie

Emil Petru Ghibu s-a născut în data de 10 februarie 1916 în Cenade, judeţul Alba, în familia unui arendaş mobilizat pe loc pentru a da alimente armatei. În 1918, după terminarea războiului moşia a fost împărţită la ţărani, aşa că familia Ghibu a fost nevoită să se mute la Cluj, unde fratele tatălui lui Emil, Onisifor Ghibu, era profesor universitar. Emil Ghibu a făcut şcoala primară la Cluj, însă după ce familia sa şi/a pierdut banii din cauza unor bănci care au falimentat, s-au mutat în Sălişte, judeţul Sibiu. Apoi, tânărul s-a înscris la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, pe care l-a absolvit cu greu din cauza situaţiei materiale precare a familiei. Dădea meditaţii şi primea în schimb cazare şi masă, reuşind să treacă cu brio examenul de Bacalaureat, lucru pe care nu mulţi îl reuşeau. După liceu, deşi părinţii îl vedeau teolog, Emil a vrut să devină inginer agronom, aşa că s-a dus înapoi la Cluj, la Facultatea de Agronomie, unde a intrat bursier, scăpând astfel de grijile materiale. După absolvirea facultăţii a fost trimis la şcoala militară la Timişoara, unde s-a specializat în artilerie grea, fiind ulterior repartizat la Regimentul 6 Artilerie Timişoara. După cedarea Ardealului, Emil Ghibu a fost trimis pe frontul rusesc, unde bateria pe care o comanda a fost prima care a tras contra ruşilor. A stat în război în jur de un an, după care l-au demobilizat şi, fiind inginer agronom, l-au trimis în Basarabia la o fermă, să facă mâncare pentru armată. 

La 100 de ani: doi băieţi, trei nepoate şi trei strănepoate

Acum, veteranul centenar locuiește într-un apartament de la parterul unui bloc de pe Calea Dumbrăvii. Soția i-a murit în 2009, iar cei doi fii ai săi, Bogdan și Ștefan locuiesc pe două continente diferite. Bogdan are 67 de ani și trăiește în Statele Unite ale Americii, unde a dus o viață împlinită, fiind inginer și căsătorit cu un stomatolog. La rândul ei, fata celor doi este stomatolog. Ștefan, inginer, are 69 de ani, locuiește în Suedia, și este căsătorit cu o ingineră. Aceștia au împreună două fete, la rândul lor cu meserii respectate, Laura fiind stomatolog și profesor la o facultate din Suedia, iar Gabriela inginer, cele două oferindu-le părinților trei nepoate. Cei doi fii vin în fiecare an să-și viziteze tatăl, iar atunci când sunt plecați, vorbesc pe Skype. Când l-am vizitat pe sărbătoritul nostru, cu două zile înainte de a împlini vârsta de 100 de ani, fiul său cel mic îi era alături. Fratele său Ștefan și cele două fiice ale sale ajung astăzi la Sibiu, pentru a-l sărbători împreună pe Emil Ghibu. 

Veteranul este extrem de îndrăgit de toți membrii familiei, care abia așteaptă să petreacă timp cu el. De un mare gest de prețuire și dragoste a dat dovadă nepoata sa Laura, care în scurt timp se va stabili și va lucra la Sibiu, pentru a fi alături de bunicul său.   

 

A fugit de ruşi, dar a fost prins la graniţa cu Prutul, fiind confundat cu un neamţ

Îmbrăcat într-un costum gri închis, cu o cravată albastră în dungi, Emil şade pe un fotoliu şi priveşte în faţă. Tace mâlc până când Bogdan îl roagă să povestească despre război. Ca să audă, trebuie să îi ţipi în urechea stângă, singura cu care mai distinge sunetele. Nu doar anii şi-au pus amprenta pe auzul bărbatului, ci mai ales zgomotele de pe front. După câteva clipe de tăcere, Emil îşi găseşte cuvintele şi povesteşte că, pe când era în Basarabia, la fermă, ruşii şi-au făcut apariţia şi cum n-a mai reuşit să fugă, s-a ascuns la un cioban. „Când au ajuns ruşii, eram la fermă şi n-am mai avut timp să fug. M-au prins ruşii acolo în Basarabia. N-am avut posibilitatea să mai plec, ca să ajung la gară la Chişinău. A fost foarte greu până am putut să fug de acolo”, povesteşte cu greu centenarul. După ce a reuşit să fugă, în drumul său spre Prut, inginerul a nimerit exact în luptele dintre nemţi şi ruşi. În bombardamente. Iar ruşii l-au băgat în lagăr, crezând că e neamţ. „Era blond şi cu ochi albaştri şi l-au confundat cu un neamţ. Norocul lui că era un tip care îl ştia, era de la fermă şi a spus că nu e neamţ, că de fapt e român şi atunci l-au arestat şi au vrut să-l trimită în Siberia”, povesteşte Bogdan Ghibu. Reuşind să scape din prizonierat cu ajutorul unui căpitan din armata sovietică, a trecut Prutul şi s-a întors în România.

Om hotărât, Emil şi-a cerut iubita în căsătorie la o săptămână după ce a cunoscut-o

Ajuns în România, a fost trimis la Caracal, la camera agricolă, acolo unde a cunoscut-o pe viitoarea mamă a copiilor săi. Pompeia era avocat din Bucureşti, de unde fugise din cauza bombardamentelor şi se refugiase la Caracal, fiind voluntar la spitalul de răniţi. S-au cunoscut întâmplător şi Emil a cerut-o după o săptămână. „Foarte scurt timp”, răspunde rapid Emil când e întrebat cât timp i-a trebuit să se căsătorească cu Pompeia. În Sibiu, aceasta a fost directoare la Liceul Economic „George Bariţiu” şi inspector şcolar general. Soţia lui Emil Ghibu a murit în 2009, la 90 de ani. De atunci, bărbatul o vizitează la cimitir, pentru a duce mai departe povestea care dăinuie din 1944. 

La Slimnic, „Tovarăşii de la partid au băut şi n-au plătit”

Pe lângă episodul Basarabia, veteranul scormoneşte în cutia cu amintiri şi lasă să iasă la iveală o păţanie petrecută pe vremea când era inginer la o fermă viticolă din Slimnic. „Eu nu eram membru de partid. Director la fermă era un om politic şi într-un an, de Crăciun, el s-a îmbolnăvit. şi i-am ţinut eu locul. Era obiceiul că oamenii din partid se aprovizionau de acolo cu băuturi gratis. Şi eu nu le-am dat. După vreo două săptămâni, m-am trezit că a venit primul-secretar cu un ordin să mă schimbe. M-au dat afară ca necorespunzător politic”, spune nea Emil. Râde când îşi aminteşte că le-a ţinut piept şi n-a vrut să le dea vin, fiind convins şi acum că a luat decizia corectă. S-a pensionat în 1976 şi s-a ocupat de gospodăria de acasă şi de fetiţele fiului său Ştefan.   
Întrebat cum se simte acum, la 100 de ani, Emil spune „Bine”. Zâmbeşte când fiul său îi aminteşte că a ajuns la centenar mâncând în fiecare zi slănină. Până anul trecut, ieşea pe afară, însoţit. Iar acum doi ani a fost la Ocna Sibiului şi a făcut baie în lac. La 98 de ani, Emil Ghibu a dat dovadă de o voinţă de fier şi ar fi vrut să repede isprava şi anul trecut.
Când am plecat, Emil Ghibu s-a ridicat în picioare să dea mâna cu noi. I-am urat „La mulţi ani” şi l-am anunţat că vom reveni negreşit când va doborî recordul de vârstă din România.