logo
DESPRE PROPAGANDA MAGHIARĂ ÎN EUROPA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Dr. Mihai RACOVITAN
3269 vizualizari
DESPRE PROPAGANDA MAGHIARĂ ÎN EUROPA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Harta Ungariei şi Transilvania până la Marea Unire © cersipamantromanesc.wordpress.com

Ungaria, deşi a semnat Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920, care a stabilit noile graniţe cu vecinii săi, a militat şi militează în permanenţă pentru anularea efectelor sale. Azi, Ungaria militează sub diverse forme pentru refacerea unităţii politico-teritoriale a Ungariei Mari. Ţinta principală a revizionismului ungar este încorporarea în statul ungar a Transilvaniei, scop susţinut printr-o propagandă mincinoasă pe toate meridianele lumii, împotriva statului român.

Finalitatea acestor acţiuni îndreptate împotriva unităţii şi suveranităţii Statului Român unitar vizează, într-o primă fază, autonomia teritorială a Transilvaniei pe criterii etnice, urmată de federalizare, confederalizare şi, într-o ultimă fază, chiar de secesiune.

În împrejurările actuale, autonomia teritorială pe criterii etnice rămâne un obiectiv greu de realizat, dar promotorii revizionismului unguresc cred că acest lucru poate fi atins pe o cale indirectă. Ca prim pas, afirmând o pretinsă persecuţie a maghiarilor din Transilvania, ei cer ca aceştia să fie „mai egali” în drepturi cu românii decât românii cu ei. Speră astfel ca prin intensa acţiune propagandistică, la scară mondială, să poată crea o problemă internaţională a Transilvaniei. Odată această problemă creată, ei afirmă că o astfel de „egalitate perfectă” a locuitorilor Transilvaniei nu poate fi obţinută decât într-o Transilvanie independentă. În perspectiva unei Transilvanii independente, lozinca lor de „egalitate perfectă” ar urma să fie înlocuită cu invocarea drepturilor lor istorice asupra Transilvaniei, sperând ca într-un presupus viitor climat favorabil să poată să anexeze Transilvania, iar Ungaria Mare să poată deveni iarăşi o realitate.

 

Propaganda maghiară de după al Doilea Război Mondial

îşi are ea însăşi istoria sa. În anii de început ai regimului comunist în cele două ţări vecine, ţinute sever sub control sovietic, propaganda revizionistă a fost de proporţii reduse, mai ales că maghiarii primiseră o satisfacţie prin înfiinţarea, în 1952, a Regiunii Mureş-Autonomă Maghiară, care a existat până în anul 1968. În acest interval, atitudinea de stăpân a maghiarilor din Transilvania a fost resimţită din plin de românii din zona judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş. Crearea acestei structuri  administrativ-teritoriale, în loc să normalizeze relaţiile dintre minoritarii maghiari şi populaţia românească, a avut un efect contrar, regiunea devenind un focar de iradiere a ideilor iredentiste şi un teren de afirmare a pretenţiilor ungureşti asupra Transilvaniei.

Campania revizionistă moderată a ungurilor a durat cam până prin 1971, când conducerea Sovietelor a devenit nemulţumită de noul curs, destul de independent, al României şi a început să incite din nou speranţele ungurilor de a recâştiga Transilvania, folosind revizionismul unguresc ca pârghie de ţinut România sub control.

Afiş de propagandă maghiară anti-Trianon
Afiş de propagandă maghiară anti-Trianon © cersipamantromanesc.wordpress.com

Emigraţia Ungariei în lumea liberă, ajunsă aici în mai multe valuri după al Doilea Război Mondial (sutele de mii de fascişti unguri fugiţi în Occident după 1945, al doilea val urmând după revoluţia din 1956 înăbuşită brutal de trupele sovietice şi, în sfârşit, emigraţia liberă de după 1989) şi-a asumat sarcina să dezlănţuie campania revizionistă susţinută financiar de guvernul de la Budapesta, cu sprijinul politic al Moscovei, câştigând mult în intensitate şi devenind tot mai puternică, cu precădere în SUA şi Canada, dar şi în Europa Occidentală. Reţinem faptul că, deşi grupuri destul de consistente de populaţie maghiară se aflau şi se află şi în alte ţări vecine Ungariei: fosta Iugoslavie, actualmente în Serbia, fosta Cehoslovacie, actualmente în Slovacia, în Rutenia (Ucraina Subcarpatică), până în 1989 Ungaria şi exilul unguresc s-au interesat prea puţin de soarta acestora, atenţia fiind concentrată pe soarta ungurilor „atât de oprimaţi” din România. În acei ani, Ungaria comunistă îi pâra la Moscova pe români pentru că nu erau suficient de comunişti, iar în Occident apărea o lucrare de propagandă împotriva României - prima cunoscută de noi - intitulată Tragödie eines Volkes (Tragedia unui popor), publicată de Europa Verlag la Viena, în 1957. În acea perioadă, revizionismul ungar îşi propunea să schimbe statutul Transilvaniei, ca soluţie intermediară cerând să fie declarată independentă, iar românii, maghiarii şi saşii să fie confederaţi cu drepturi egale. Pe această temă s-a scris destul de mult în exilul unguresc încă din 1965. La München, sub îngrijirea colegiului de redactori ai publicaţiei Nemzetor, a apărut cartea „Problema Transilvaniei”, în care, la pagina 37, citim: „în această problemă (teritorială), cât şi în cea a minorităţilor, trebuie găsită o soluţie intermediară. În împrejurările actuale şi în curentele politice dominante de acuma, o soluţie satisfăcătoare, care să rezolve toate aceste probleme, nu poate fi găsită decât printr-o declaraţie de independenţă a celor trei naţiuni ale Transilvaniei, unguri, români şi saşi, care mai târziu să fie încadrată într-o confederaţie dunăreană”. Doi ani mai târziu, în 1967, a apărut la Paris, în editura C.A.R.S.T., „Le dossier de la Transylvanie”, de Pierre Sequeil, care îşi termină expunerea de 146 pagini cu formularea: „Transilvania trebuie să-și obţină autonomia pentru a forma, după modelul elveţian, o confederaţie unde grupurile etnice să poată trăi în frăţietate. Această soluţie va constitui nucleul model al unei soluţii mai largi, care va fi garantată de către Europa Centrală”. În această confederaţie danubiană, România nu-şi putea găsi locul. Pentru că, iată ce scrie un alt revizionist ungur, trăitor în emigraţie în SUA, John Lukacs, în articolul intitulat „În Transilvania cea mai întunecată”, înaintată Congresului SUA: „diferenţa dintre două state comuniste, două state est-europene, două ţări membre ale Pactului de la Varşovia. Diferenţa dintre ele e enormă. Reintrând în Ungaria - şi anume în Ungaria de sud-est, o parte relativ săracă a ţării - sunt imediat înapoi în Occident. Diferenţa dintre Ungaria şi România este mai mare decât diferenţa dintre Ungaria comunistă şi Austria occidentală. Nu e doar diferenţa dintre două state, ci între două naţiuni şi două culturi, de fapt, cea mai adâncă graniţă ce le desparte nu e pe hartă. Nu e însemnată şi totuşi este imediat simţită, acolo între popoare: graniţa dintre Europa romano-catolică şi Europa bizantină, între creştinismul occidental şi ortodoxia orientală”. Noi ne punem însă următoarea întrebare: oare din ce cauză a izbucnit în 1956 revoluţia anticomunistă în Ungaria?

În 1980, când Madridul găzduia Conferinţa pentru Securitatea Europei, emigranţi unguri înaintau un memoriu cu titlul: „Încălcarea de către România a prevederilor Actului Final de la Helsinki care protejează drepturile naţionale, religioase şi lingvistice ale minorităţilor”, pregătit de către Comitetul pentru Drepturile Omului în România. Cereau conferinţei, în numele unui partid socialist care s-ar fi format, recent, în Transilvania, ca această provincie să fie declarată republică socialistă independentă.

Nu se poate să nu fie recunoscut faptul că între 1965-1989, regimul Ceauşescu a căutat să imprime României o relativă independenţă faţă de Moscova. Ceauşescu a avut gesturi curajoase de politică externă, apreciate în SUA şi în Europa Occidentală: în 1967 a încheiat tratat cu Republica Federală a Germaniei, a recunoscut oficial prin tratat statul Israel, în 1968 a refuzat să participe şi a condamnat intervenţia armată brutală a celor cinci state socialiste membre ale Tratatului de la Varşovia (URSS, RDG, Polonia, Ungaria, Bulgaria) în Cehoslovacia. A întreţinut relaţii de strânsă prietenie şi colaborare cu China şi Iugoslavia, state socialiste aflate în relaţii tensionate cu Moscova. Acţiunile de politică externă ale României i-au conferit un real prestigiu internaţional, prin medierea între Israel, SUA şi lumea arabă, prin faptul că nu a condamnat războaiele Israelului cu Egiptul si Siria, a dezvoltat relaţii intense cu state nealiniate din lumea a treia. Politica lui Ceauşescu a iritat vizibil Moscova, de la Leonid Brejnev până la Mihail Gorbaciov, ajungându-se la momente atât de tensionate încât a planat uneori, cum a fost în 1968, pericolul unei intervenţii armate împotriva României din partea unor state socialiste obediente Moscovei.

Politica externă a României, relaţiile sale comerciale şi economice cu terţe state au fost permanent sabotate, minimalizate sau deturnate de către conducerea sovietică care, în această acţiune de subminare sistematică a eforturilor României, s-a folosit în permanenţă de serviciile secrete, de conducerile de partid şi de stat ale Ungariei, în primul rând, ale RDG-ului, Poloniei, Bulgariei (mai puţin Cehoslovacia). Ungaria, în fond, a avut conducerea de partid şi de stat cea mai obedientă faţă de Moscova, însă a apărut pentru lumea occidentală ca fiind cea mai independentă în lagărul socialist, fiind principala ţară comunistă care, la îndemnul şi încuviinţarea Moscovei, a deturnat politica externă românească. S-a ajuns până acolo încât Ungaria a lansat zvonul că România lui Ceauşescu, în colaborare cu Iranul sau Libia, era pe cale sau chiar a fabricat arme nucleare; mai mult, că acestea şi numeroase trupe româneşti erau direcţionate sau concentrate la graniţa cu Ungaria, necesitând, ca ripostă, o importantă concentrare de forţe ungare la graniţa cu România. De altfel, de prin 1980 revizionismul s-a manifestat pe faţă şi în Ungaria de sub conducerea lui Janos Kadar, acesta încurajând şi financiar manifestaţiile revizioniste din exil, deopotrivă din SUA şi Europa vestică; în fapt, revizionismul a început să fie dirijat de către cercurile guvernamentale ungare. În anii optzeci, în Ungaria au început să apară tot mai multe lucrări cu caracter istoric, unele din ele sub egida Academiei Ungare de Ştiinţe sau a Ministerului Culturii, cărţi ce nu au nimic comun cu adevărul istoric, care omit, denaturează sau chiar falsifică istoria românilor. De referinţă rămâne publicarea în 1986, în editura Academiei de Ştiinţe a Ungariei, având ca redactor responsabil pe ministrul comunist al culturii de atunci, Köpeczi Béla, a unei ample sinteze în 3 volume, însumând circa 2.000 pagini, intitulată „Istoria Transilvaniei” (Erdély Története). Această lucrare de mari proporţii nu este altceva decât o denaturare grosolană a istoriei Transilvaniei, implicit a istoriei poporului român, încercând în mod deliberat să conteste integritatea teritorială a României. O sinteză a acesteia a fost publicată şi în limba germană, în 1990, în ediţie de lux. De altfel, în anii 1988-1989, în Ungaria au apărut circa o sută de cărţi revizioniste despre Transilvania şi maghiarii din România, iar Ungaria socialistă cheltuia anual - după date credibile - circa 1 miliard de dolari pentru propagandă împotriva României.

Astăzi, în Ungaria, revizionismul este politică asumată public, militându-se sub diverse forme pentru refacerea unei Ungarii Mari. Oficiul pentru maghiarii din afara graniţelor (HTMH), organism guvernamental, coordonează activitatea tuturor ONG-urilor (inclusiv mişcările neorevizioniste) specializate în problematica maghiarilor din afara graniţelor, asupra cărora Ungaria şi-a asumat, cu de la sine putere, rolul de protectoare; sunt deja câţiva ani de când oferă şi cetăţenia ungară membrilor minorităţii maghiare din diverse state. O altă organizaţie prin care guvernul ungar acţionează este Uniunea Mondială a Ungurilor (UMU), căreia i se adaugă o multitudine de organizaţii şi fundaţii.

Pe continentul american, unde activează majoritatea iredentei refugiate din Ungaria (peste un milion de unguri), aceasta se mişcă într-un mediu social aflat mai departe de realitatea europeană, manifestându-se tranşant şi periculos.

Referindu-ne la mişcarea revizionistă maghiară în Europa, ea trebuie să ţină cont de faptul că Ungaria şi România sunt membre ale Uniunii Europene şi ale NATO. De aceea, aici îmbracă forme mai subtile şi mai moderate. O stratagemă, periculoasă prin efectele ei, a revizioniştilor din emigraţia europeană este dezinformarea sistematică a mass-media internaţionale. Echipele de ziarişti maghiari, în slujba „cauzei”, au transmis spre Vest, în toţi aceşti ani, informaţii tendenţioase, calomniatoare în legătură cu România, în special cu situaţia minorităţii maghiare „expusă genocidului”. Iredenta maghiară din Europa, mai apropiată de realitatea Europei din sud-est, s-ar zice că judecă situaţia „mai la rece”. Aceste organizaţii funcţionează în ţări semnatare ale Documentului final de la Helsinki, act care a consfinţit încă o dată hotarele trasate după cel de-al Doilea Război Mondial, impunând o oarecare moderaţie în formularea pretenţiilor. Aceasta nu-i împiedică însă ca prin activităţile lor să cultive cu încăpăţânare utopica idee de a reconstitui regatul Sfântului Ştefan. În marea majoritate a celor peste 200 de organizaţii din Europa, obiectivul revizionist ocupă un loc de frunte, însă lobby-ul ungar din Europa are o audienţă mai redusă în cercurile guvernamentale de pe continentul nostru, comparativ cu cele din SUA. Ţările europene au încă vie în memorie ultima conflagraţie mondială, iar reglementarea graniţelor, realizată la Conferinţa de Pace de la Paris (1947), este respectată.

Acţiunea revizionistă ungară devine tot mai periculoasă şi diversificată în ultimii ani, de când la conducerea Ungariei se află guvernul partidului FIDESZ, condus de Viktor Orban, de factură naţionalistă, şi care şi-a asociat la guvernare un partid extremist, Jobbik. Liderul partidului din urmă, Gábor Vona, un revizionist şi extremist notoriu, în mai 2013, bunăoară, vizita Moscova în urma invitaţiei profesorului de la Universitatea Lomonosov, Aleksandr Dughin, pentru a ţine o prelegere pe subiectul „Rusia şi Europa”. În prelegerea lui s-a referit la America, „progenitura deformată a Europei” şi la UE ca „trădătorul continentului nostru”, în opinia lui Rusia reprezentând Europa mult mai bine ca oricare dintre cele două mai sus citate.

Desigur, Rusiei lui Vladimir Puţin îi convine de minune să încurajeze un stat „rebel” din Uniunea Europeană, recte Ungaria. Oportunismul cunoscut al politicienilor unguri, care au ştiut să se alieze, în mod conjunctural, cu oricare forţă internaţională de pe urma căreia puteau să profite, îi nelinişteşte pe vecinii Ungariei. De la Vocea Rusiei din 15.01.2014 am aflat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a primit de la Vladimir Puţin un împrumut în valoare de 10 miliarde de euro pentru finanţarea a două unităţi energetice nucleare.

România şi românii se pregătesc să aniverseze şi să celebreze, în 2018, centenarul Marii Uniri. Ca reacţie deloc surprinzătoare, în Ungaria a fost înfiinţat un departament de propagandă pentru contestarea Tratatului de la Trianon, structură denumită „Trianon 100”.

 






comentarii
1 comentarii

De citit ARDEALUL, PAMANT ROMANESC.Parerea unui american despre chestiunea Ardealului ,de Milton Lehrer ( pseudonimul istoricului Silviu Dragomir ).
Plumbbob Priscilla
11.02.2018 13:24
Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

zilele recoltei

UAJTS

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
auchan
circ
Licitatie publica

accentmedia