Tribuna
DECLARAŢIE POLITICĂ: Rectificarea bugetară – pozitivă în viziunea Guvernului PSD-ALDE – negativă pentru români
DECLARAŢIE POLITICĂ: Rectificarea bugetară – pozitivă în viziunea Guvernului PSD-ALDE – negativă pentru români

Guvernul PSD-ALDE face ce ştie: şmecherii şi inginerii financiar-bugetare pentru a ne arăta o imagine pozitivă a bugetului de stat şi implicit a economiei româneşti!
Pentru a veni cu un plus de 0,04% la bugetul general consolidat, guvernul PSD-ALDE rectifică un plus de 617,3 milioane de lei la bugetul asigurărilor sociale de stat şi plusează la „bugetul general consolidat al unităţilor administrativ teritoriale”, blocând investiţiile.
Asta, chiar dacă din datele oficiale ale Ministerului de Finanţe se vede cum Bugetul de Stat se diminuează la venituri cu suma de 1.236,5 milioane lei, la cheltuieli cu 347,7 milioane lei, majorând deficitul cu 978,8 milioane lei.
Pe scurt, ia bani de la Ministerul Dezvoltării, Ministerul Transporturilor, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Comunicaţiilor, şi îi alocă Ministerului Finanţelor Publice, Minsterului Agriculturii şi Dezvoltării Regionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în special pentru plata drepturilor salariale şi a celor de asistenţă socială.
Rectificarea bugetară propusă de guvernul PSD-ALDE ia peste 8,5 miliarde de lei de la ministerele responsabile cu cele mai mari investiţii din fondurile publice, astfel, Ministerul Transporturilor pierde 6.250 milioane de lei, Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Fondurilor Europene pierde 1.980 milioane de lei, iar Ministerul Comunicaţiilor pierde suma de 303,4 milioane de lei.
În acest an, adio autostrăzi, adio investiţii în infrastructura şcolară sau de sănătate!
Jumulirea de bani necesari investiţiilor proprii, a unor companii de stat aflate pe profit precum Romgaz, Transgaz, Transelectrica sau Hidroelectrica şi utilizarea unor inginerii financiare doar pentru a menţine deficitul de 3% angajat faţă de Comisia Europeană, nu ajută nimănui: nici dumneavoastră, celor de la PSD-ALDE care guvernaţi, nici Bruxelului, care înţelege exact ce faceţi, nici României, blocată în investiţii, nici românului care observă cum cresc preţurile produselor de consum şi costul utilităţilor casnice – şi urmează iarna, cu cheltuieli şi mai mari!
Cât contează pentru guvernul PSD-ALDE recomandările Consiliului fiscal care identifică un risc semnificativ de nerealizare a veniturilor din TVA, evaluat la circa 1 miliard de lei, chiar şi în condiţiile introducerii supra-accizei?
Cât contează pentru guvernul PSD-ALDE că încalcă – cu o singură excepţie, şi aceea parţială – regulile fiscale instituite de legea Răspunderii Fiscal Bugetare (LRFB)?
Cât o ceapă degerată!
Guvernul PSD-ALDE ştie una şi bună: deficitul bugetar trebuie să fie de maximum 3%! Atât, nimic mai mult!
Domnule Prim-Ministru, Tudose, domnule preşedinte PSD, Dragnea, domnule preşedinte ALDE, Tăriceanu, când veţi considera că România şi românii trebuie respectaţi?
Fără investiţii publice majore şi imediate în infrastructură, fie că vorbim de cea de transport, de cea energetică, de cea educaţională sau de cea din sănătate, nu vom avea parte nici de locuri de muncă şi nici de o creştere economică sustenabilă, care să se vadă şi în bunăstarea românilor.
Nu duceţi ţara în criză şi guvernaţi responsabil, dacă puteţi!
De ce ne este frică, nu scăpăm!

17.10.2017

Deputat PNL de Sibiu, Nicolae Neagu

 






comentarii
1 comentarii

Cine vorbeste,un traseist politic.Nu c-ar fii asia de la putere breji,dar acest individ pana mai alaltaieri era PSD-ist.
erika
18.10.2017 13:13
Din aceeasi categorie
adi eco

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA