logo
Cum crește un Mitropolit de la statura puștiului pierdut în lumea largă
Constantin NECULA
15139 vizualizari
Cum crește un Mitropolit de la statura puștiului pierdut în lumea largă

Gillian Crow, Acest om Sfânt. Impresii despre Mitropolitul Antonie, Theosis, Oradea, 2017, 399 pg.

Cum crește un Mitropolit de la statura puștiului pierdut în lumea largă, tatăl fiindu-i consul al Imperiului Țarist în Persia, apoi chinuit în școlile de obște ale Franței, medicinist și soldat, până la statura Arhiereului distins, lucrător al voii lui Dumnezeu, propovăduitor al Evangheliei? Sunt doar câteva din lucrurile prin care britanica Gillian Crow, convertită la Ortodoxie, încearcă să răspundă în cartea acesta despre viața Mitropolitului Antonie de Suroj. 
Sute de cadre de film, așa apare lucrarea. Dinamică, asemeni unui articol de presă bun, rapid citibil, inclusiv după exigențele culturii teologice, presărat cu icoane ale unei Ortodoxii vii, pline de sens. 
Relația cu familia, greutatea studiului în sărăcia Parisului de după primul Război Mondial, convertirea la Hristos, firava întrupare a idealurilor de viață, educația pentru a fi monah înainte de a fi monah, toate te îndeamnă la lectură. Și impresionanta icoană a unui păstor crescut în mijlocul oamenilor pe care-i va păstori, fără a avea nevoie de vreo rezervație mistică pentru a deprinde viața în Hristos. Sunt zeci de pagini pe care le-ai transcrie într-un carnet de note, unele diafane și pline de duh, altele pline de înțelesul lumii în care trăim. 
Cea mai frumoasă? Nu știu. Poate cea rămasă în minte? Ajuns să se sufoce sub presiunea canonului de rugăciune, pe care el însuși o pusese pe sine, primește următorul sfat de la Părintele Afanasie: „Ei bine, în următoarele șase luni îți interzic să te mai rogi. Seara, înainte de a adormi, spune doar: „Pentru rugăciunile tuturor celor care mă iubesc, Doamne, mântuiește-mă”. Și ne vom ruga noi pentru tine”. De aceea, poate, ajuns Mitropolit Antonie de Suroj va impresiona prin forța libertății de a fi... Sfânt.



comentarii
3 comentarii

adevarat, toti avem necazuri,unii mai mari decat altii. Suferinta adevarata chema smerenie, iar nu cultul imaginii de pe massmedia.
mr.nobody
21.06.2017 08:33
86.34.142.118
picatura de cacaua incearca sa-l converteasca pe Hristos la ortodoxie,abia dupa 1000 de ani dupa Hristos a aparut ortodoxia
popa prostu
21.06.2017 09:58
109.166.129.141
Creste, creste - de la statura pustiului pierdut, dar... la ce, incotro creste, pana la ce anume creste el?
Mick
21.06.2017 18:01
5.15.119.230
Din aceeasi categorie
Fabrica de lactate Sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica